În cel mai recent număr (decembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, acad. Ioan Aurel Pop propune o opinie despre civilizație și cultură, chiar sub acest titlu: ”Civilizație și cultură – o opinie”.
Pornind de la explicitarea, in extenso, a termenului de civilizație, și arătând că percepția corectă a interdependenței trecut-prezent este necesară, dar nu se poate miza pe o exhaustivitate în funcție de epocă, autorul reliefează reperele pe care le consideră obligatorii pentru studierea unei civilizații: timpul, teritoriul, frontierele, cultura, politica, economia.
În continuare, este analizat raportul dintre cultură și civilizație, cu exemplificări istorice amănunțite, arătându-se că cele două noțiuni nu se suprapun.
Sub titlul ”Trecutul ca ficțiune” este relevat subiectivismul unor cronicari sau exegeți care, mai mult sau mai puțin voit, pot într-o anumită măsură denatura adevărul absolut, fiind necesară o obiectivitate deplină pentru perceperea corectă a ansamblului. Se mai arată că, desigur, omenirea a trăit întotdeauna prin mituri istorice, însă de fapt asta este pseudo-istorie.
Mihai Caba îi aduce un omagiu lui Ilarie Voronca în materialul ”Ilarie Voronca sau modernitatea bilingvă a poeziei” – deschis cu un citat superb aparținându-i poetului român evreu, pe care vă invităm să-l descoperiți. Autorul relevă cum a descoperit, încă din timpul liceului, aparent din întâmplare, dar probabil călăuzit de un ghid nevăzut, opera acestuia, în care va găsi ”versuri de un stil aparte”, care îi vor deschide ”perspective poetice inimaginabile”. Din păcate, la timpul respectiv, opera lui Voronca nu era de găsit nici în revistele literare, nici la cenacluri, doar ulterior poetul fiind remarcat, alături de Ion Barbu, de Eugen Lovinescu.
Apoi, semnatarul articolului ne oferă date biografice esențiale ale poetului, incluzând legăturile cu artiștii de avangardă/suprarealiști, stabilirea la Paris (și apartenența la cele două culturi, română și franceză, Voronca însuși asigurând traducerea bilingvă), alăturarea la Rezistența franceză, dar și tragicul sfârșit, marele poet sinucigându-se pe fondul trăirilor de artist și al unei mari dezamăgiri sentimentale – supremă ironie a sorții, exact în timpul lucrului la ”Manualul perfectei fericiri”. Va beneficia însă de o binemeritată recunoaștere postumă.
Un eseu doct, dar prin claritatea sa accesibil mai multor categorii de cititori, despre esența sufletului semnează Doina Drăguț sub titlul ”Sufletul – eul imaterial”. Pornind succinta analiză de la definițiile din DEX, Dicționarul de filosofie și din Dicționarul religios, autoarea ajunge până la argumentul științific al existenței sufletului, furnizat de medicul suedez Nills Jakobsen, care a sesizat în urma unui experiment cu muribunzi că diferența de greutate după momentul decesului este, în toate cazurile, de 21 de grame. Astfel, concepția lui Platon, potrivit căreia sufletul este nemuritor și indestructibil și se duce, după moarte, ”spre nevăzut, divin, nemuritor, înțelept” capătă acoperire și în demonstrația științifică, relevându-le și scepticilor că există ceva dincolo de materie – și demontând, totodată, mitul potrivit căruia știința și religia trebuie să ajungă la concluzii diferite.
George Petrovai evocă figura poetului maghiar Petöfi Sandor în materialul ”Petöfi Sandor, cel mai important poet maghiar”, oferindu-ne câteva repere din viața acestuia, nu lipsită de greutăți și încercări – având un sfârșit tragic, fiind ucis la doar 26 de ani pe câmpul de luptă – și relevând, totodată, că s-a bucurat de aprecierea oamenilor de cultură români și a beneficiat, de asemenea, de traduceri ale lui George Coșbuc, Șt. O. Iosif, Octavian Goga, Eugen Jebeleanu. Autorul articolului opinează că asupra existenței (și, implicit, și operei) poetului maghiar și-au pus amprenta patru componente principale: perioada de peregrinări, viața sentimentală, chemarea artistică și destinul politico-social.
Petöfi Sandor este plasat în galeria marilor scriitori autodidacți, alături de laureații cu Nobel William Faulkner și Hermann Hesse.
Spicuim din nelipsitele aforisme semnate de Nicolae Mareș: ”Pe român azi îl omoară vânzarea de țară”. ”Prăpastia din vârf văzută pare a fi mai adâncă”. ”Cogito ergo sum – sau cunoscând mai mult, devenit-am mai nesigur” (parțial, o reinterpretare personală a celebrului dicton ”tot ceea ce știu este că nu știu nimic”, n.n.). ”Nu doar în beznă, ci și-n lumină, misterul tot mister rămâne” (foarte adevărat, n.n.). ”A vărsat cineva lacrimile pe care Providența le-a vărsat?”.
Ion Popescu-Brădiceni, scriitor și doctor în filologie, își prezintă o lucrare a cărei elaborare a durat zece ani, sub titlul ”O foarte succintã introducere în poezia română contemporană”, publicată inițial în câteva reviste universitare și academice, apoi trimisă către o editură. Trecând prin ”grila unor concepte proprii care ilustrează propria paradigmă a transmodernismului, în România actuală”, lucrarea, bine primită de critică, se subsumează crezului artistic al autorului, care precizează că ”întreaga sa întreprindere editorială este un vibrant eseu în labirint contemporan cu Petre Țuțea, Constantin Noica, Sorin Antohi, Andrei Pleșu, Gellu Naum ș.a. și orientat pe axa transcendere-luciditate-frumusețe transfigurativă”.
O binemeritată restituire culturală din domeniul artelor plastice este propusă de Ionuț Țene, în materialul ”Portretul lui Eminescu realizat de pictorul Luchian surprinde taina geniului”. Autorul arată că, dincolo de reprezentările fotografice cele mai cunoscute ale poetului național, există un portret al lui Eminescu realizat de Ștefan Luchian, mult mai puțin cunoscut și promovat, din păcate. Cu atât mai valoros cu cât a fost creat de celebrul pictor după imaginea din memorie, la scurt timp după aflarea morții lui Eminescu. Dincolo de unele aspecte istorice ce necesită încă a fi clarificate, un lucru este cert: Portretul desenat de Ștefan Luchian surprinde taina genialității lui Eminescu, un poet melancolic și atins de „vederea infinită a stelelor”, după cum notează semnatarul articolului.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după pictorul dominican Yoryi Morel, căruia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Ionel Popa, Tudor Nedelcea, Petre Gigea-Gorun, Carmen Manea, Vasile Dan Marchiș, Marin I. Arcuș, Nicoleta Caraji, Sabrina de Canio, Florentin Smarandache, Ion Nălbitoru, Angela Gentile, Silvia Hodoș, Al. Florin Țene, Adriana Răducan, Mariana Bendou, Ulpiu Vlad, Lucia Cosmina Vlad, Nina Hoza, Ben Todică, Vasilica Grigoraș, Constantin Miu, Corneliu Vasile.
Autor Mihai Gîndu
Citește și: Programul de lucru al Poștei Române în perioada sărbătorilor de iarnă
