0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaRegizorul Dinu Cernescu a murit

Regizorul Dinu Cernescu a murit


Regizorul Dinu Cernescu a murit la vârsta de 88 de ani, a anunţat Teatrul Bulandra.
„A plecat în eternitate marele regizor Dinu Cernescu. Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze în lumină alături de cei aleşi”, este mesajul Teatrului Bulandra, potrivit News.ro.

A debutat pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

Născut la 18 octombrie 1935 în Bucureşti, Dinu Cernescu a absolvit în 1957 secţia de regie teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. A fost asistent de regie pentru Ion Sahighian, Marietta Sadova, Vlad Mugur, Sică Alexandrescu şi Moni Ghelerter.

A lucrat la Teatrul Nottara, a fost regizor artistic la Televiziunea Română, iar în perioada 1994‑1995 a ocupat funcţia de director artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Dinu Cernescu a debutat în 1957 pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, cu spectacolul „Tudor” din Vladimiri, de Mihnea Gheorghiu. La acest teatru a mai montat „Galcevile din Chioggia”, de Carlo Goldoni, „Peripeţiile bravului soldat Svej”, după Jaroslav Hasek sau „Judecătorul din Zalameea”, de Calderon de la Barca.

Colaborări cu teatre din ţară

A colaborat cu Teatrul Nottara din Bucureşti pentru o perioada de peste 50 de ani, timp în care a realizat montări de referinta precum: „Hamlet”, de William Shakespeare, „Tigrul”, de Murray Schisgal, „Viziuni flamande”, de Michel de Ghelderode (1968).

A mai montat pe scena celor mai importante teatre din ţară, spectacole de referinţă precum:

  • „Vizita bătrânei doamne”, de Friedrich Dürrenmatt, Teatrul de Stat Braşov,
  • „Amoor”, de Murray Schisgal, Teatrul Mic Bucureşti,
  • „Tristan şi Isolda”, de Jean de Beer, Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ,
  • „Mătrăguna”, de Niccolo Machiavelli, Teatrul de Comedie Bucureşti,
  • „Măsură pentru măsură”, de William Shakespeare, Teatrul Giulesti,
  • „Amadeus”, de Peter Shaffer, Teatrul Giulesti,
  • „Falstaff”, de Giuseppe Verdi, Opera Română Cluj-Napoca,
  • „Porţile pădurii”, de Elie Wiesel, Teatrul Evreiesc de Stat,
  • „Generaţia de sacrificiu”, de I. Valjan, Teatrul Naţional Bucureşti,
  • „Mamouret”, de Jean Sarment, Teatrul Bulandra,
  • „Sâmbătă, duminică, luni”, de Eduardo de Filippo, Teatrul Naţional din Bucureşti,
  • „Voiajul domnului Perrichon”, de Eugene Labiche, Teatrul Bulandra,
  • „Un tramvai numit dorinţă”, de Tennessee Williams, Teatrul Odeon.

Premiat pentru întreaga activitate

De-altfel, Dinu Cernescu a fost invitat sa monteze pe marile scene ale lumii, în teatre din Budapesta, Bruxelles, Copenhaga, Tel Aviv, Haga, Praga. Palmaresul său include peste 100 de spectacole.

Dinu Cernescu a publicat în anul 2009 un volum de memorii intitulat „Regizor”.

A fost premiat de UNITER în 1993 pentru cel mai bun spectacol TV: „Ce zi frumoasa!” de Michel de Ghelderode. A primit în acelaşi an distincţia A.P.T.R. pentru cel mai bun spectacol TV: „Ce zi frumoasa!” de Michel de Ghelderode. A primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate în 2005.

Citeşte şi: Lansarea volumului „Eminescu”, autor Petre Ciureanu, la „Aman“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS