Acum ceva timp, eram anunțați despre scenarii de film scrise de roboți. Mai nou, Inteligența Artificială se amestecă și în conceperea de opere literare (detalii, aici).
În materialul menționat se arată că această imixtiune a AI în conceperea cărții respective a generat controverse, dar și că procentul ”fabricat” din lucrare este cam de 5% din total.
Deși nu văd cum un scriitor onest ar putea să-și conceapă opera folosind Inteligența Artificială (dacă copiezi un alt scriitor este plagiat, ceea ce mi se pare normal, dar dacă ”copiezi” un robot poate fi OK, oare?), consider că procentul amintit o îndreptățește totuși pe autoare să-și pună numele pe lucrare. În fond, rezultă că ea a conceput 95% din carte.
Problema este că încurajarea unei astfel de practici poate fi primul pas către dezastru. Dacă recent AI a scris scenariul pentru un scurt-metraj de câteva minute, mâine va emite pretenții de concepere de lung-metraj, dacă azi procentul creat în opera literară este de 5%, în viitor poate ajunge la 30% sau cine știe cât.
Se ridică două probleme aici: în primul rând, au existat cazuri recente în care AI a fost folosită fraudulos (detalii, aici), însă nu problema fraudei ne interesează în cazul creațiilor artistice, ci cea a discernământului. Inteligența Artificială nu are discernământul uman pentru a distinge binele de rău, și de aceea poate fi folosită oricum, pentru că va face ceea ce i se va zice sau va ”crea” aleatoriu, fără să aibă conștiința necesară pentru a evalua calitatea artistică sau morală a creației sale.
Deja au existat controverse privind unele lucrări create de autori care au descris cu prea multă acribie ipostazele răului în multiple manifestări, putând astfel transmite un mesaj negativ, dacă dăm și creația artistică pe mâna AI vom deschide, cu certitudine, o nouă Cutie a Pandorei.
În al doilea rând, oricât de perfecționată ar fi tehnica, există totuși mai multe lucruri pe care omul le are, iar AI nu: sentimentele, intuiția, imaginația creativă, trăirea, emoțiile. Toate acestea individul uman le capătă în urma unor experiențe (unele fericite, altele traumatizante) care îi modelează gândirea, afectul, conștiința.
Nu poți să scrii (cu har autentic) despre cum este să te îndrăgostești, să suferi în tăcere, să ai ambiții nemăsurate, să plângi ș.a.m.d. fără să experimentezi toate aceste stări ”pe propria piele”. Iar amestecând ceea ce au creat deja alții va duce la un amalgam haotic.
Pe calea aceasta, în curând vom avea nuvele sau romane concepute de AI.
Sincer, cine ar da banii pe un robot care îi înlocuiește pe Stephen King, Haruki Murakami, Michel Houellebecq sau orice alt autor de succes al zilelor noastre?
Eu unul n-aș face-o, pentru că prefer trăirea umană, autentică, vie, oricărei lucrări confecționate în acest mod. Chiar și dacă autorul e mai puțin talentat, măcar sunt trăirile lui, exprimările lui. Există ceva original în toată povestea.
Este un trend periculos.
Mai în glumă, mai în serios, în viitor și cititorii umani ar putea fi înlocuiți de unii robotizați, astfel cercul ar deveni închis. Ca în bancul cu mașina ultramodernă de preparat cartofi, care ”plantează cartoful, cultivă cartoful, culege cartoful, gătește cartoful și… mănâncă cartoful”!
Lăsând anecdotele la o parte, vedem însă că ne aflăm pe un trend care nu știm sigur unde ne va duce în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat și care vor fi consecințele.
Dacă în anumite domenii tehnice folosirea roboților este acceptabilă și chiar extraordinar de utilă (vezi producerea de piese în serie sau anumite operații de precizie), domeniul artelor este ultimul în care factorul non-uman ar trebui să aibă un cuvânt de spus.
Doar dacă nu cumva ne dorim ca unele scrieri ale lui Bradbury sau Asimov, care păreau la vremea lor utopice și fanteziste, să devină realitate. Și să înceapă să ne coste.
Autor: Mihai Gîndu
