În iulie 1985 am participat la Congresul Mondial al U.N.E.S.C.O dedicat tinerei generaţii, însoţind delegaţia condusă de ministrul român pentru problemele tineretului în calitatea sa de Preşedinte al Comitetului Consultativ al Anului Internaţional al Tineretului, ales prin consensul O.N.U.
Printr-o fericită coincidenţă, la 10 iulie îmi aniversam ziua de naştere, iar Providenţa îmi oferise ca dar acea vizită la Barcelona, locul de desfăşurare a manifestării menţionate. Am beneficiat de mai multe ore de relaxare, dat fiind graficul săptămânal al companiei române de transporturi aeriene, iar cele ce urmează sunt doar câteva însemnări pe marginea vizitei efectuate în intervalul dintre două zboruri de la/spre Bucureşti. Le redau cu mare plăcere în continuare:
Statuia lui Cristofor Columb
Statuia lui Cristofor Columb, instalată pe o coloană în stil corintic, înaltă de 60 de metri şi sculptată de un artist catalan îl reprezintă pe celebrul navigator cu mâna sa dreaptă către Mare, iar cu cea stângă ţinând un sul, probabil o hartă a Oceanului pe care îl traversase cu nava sa.
Măreţul monument a fost creat pentru “Expoziţia Universală” de la Barcelona din anul 1888 în onoarea primei călătorii a lui Cristofor Columb spre America, amintind un fapt istoric: anunţarea Reginei Isabela I şi a Regelui Ferdinand al V-lea despre prima călătorie a navigatorului pe noul continent.
Arcul de Triumf
Arcul de Triumf, înalt de 30 de metri este un alt monument ridicat cu prilejul Expoziţiei menţionate în Parcul “Ciutadella”, fiind conceput ca poartă principală de intrare în acea Expoziţie; între timp, acesta a fost translatat într-o locaţie apropiată.
Este construit în stil neomaur din cărămidă roşiatică, iar frizele sale sunt făcute din piatră; acestea reprezintă alegorii ale Industriei, Agriculturii, Comerţului, Ştiinţelor şi Artelor.
Sagrada Família
Sagrada Família este una dintre principalele atracţii turistice ale Barcelonei. Biserica are 18 turnuri desemnând pe cei 12 Apostoli, cei 4 Evanghelişti, Sfânta Fecioară Maria şi Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea, ea are 3 Faţade: a Naşterii, a Gloriei şi a Pătimirilor. Proiectul original al lăcaşului de cult aparţine arhitectului Antoni Gaudí, lucrând la executarea acestuia timp de patru decenii până la capătul vieţii sale, fără a termina măreaţa construcţie.
Un amănunt privind înălţimea maximă a Bisericii merită a fi menţionat: ea are 170 de metri, ceea ce înseamnă că este cu un metru mai mică decât un deal de lângă Barcelona, deoarece Gaudí considera că propria lucrare nu poate fi mai mare decât lucrarea înfăptuită de Dumnezeu.
Estimările privind finalizarea procesului de construire a edificiului religios erau de câteva sute de ani, luând în considerare tehnicile specifice începutului secolului trecut; Gaudí a comentat acest fapt astfel: “Clientul meu nu se grăbeşte.”. După decesul său în anul 1926, lucrările au continuat încă un deceniu, fiind întrerupte din cauza Războiului Civil din Spania; se estimează că acestea vor fi terminate în anul 2026. Cinstit vorbind, nu am rămas impresionat decât de grandoarea acelui edificiu, dar nu şi de stilul arhitectonic, definit prin eclectismul obositor.
Casa Milà
Casa Milà în stilul modernist catalan este tot o creaţie (de această dată finalizată) a lui Gaudí, având 8 etaje şi fiind situată pe Bulevardul Passeig.
Construirea ei a durat 6 ani (1906-1912) şi mai este denumită La Pedrera, adică o carieră de piatră în limba catalană, deoarece faţada ei are o serie de ondulări foarte originale atât în interior, cât şi pe acoperiş. Mărturisesc faptul că nici acest edificiu nu m-a impresionat în mod deosebit, dar am mers să îl văd din pură curiozitate.
Parcul Güell
Parcul Güell este, de asemenea, o moştenire artistică a arhitectului Antoni Gaudí la care a lucrat în perioada 1900-1914 într-un stil unic şi novator ce a înnobilat suprafaţa celor peste 17 hectare.
Creaţia sa este compusă din elemente ondulate, asemănătoare unor râuri de lavă vulcanică, pasaje acoperite sub forma unor copaci sau unor stalactite, splendide mozaicuri catalane din ceramică glazurată ori din sticlă viu colorată. Atunci când Gaudí a optat pentru acea locaţie urbană, el a solicitat defrişarea vegetaţiei existente şi înlocuirea acesteia cu una compusă din specii mediteraneene: palmier, chiparos, eucalipt, smochin, salvie, cimbru, lavandă şi rozmarin.
Catedrala La Seu
Catedrala La Seu, cunoscută şi sub denumirea de Catedrala Sfintei Cruci şi a Sfintei Eulalia este o splendidă construcţie medievală în stil gotic, datată 1298, din timpul domniei Regelui Iacob al II-lea de Aragon. Are o lungime de 93 de metri, o lăţime de 40 de metri şi o înălţime de 28 de metri. În cele 29 de Capele laterale se află frumoase Altare gotice; orga a fost fabricată între anii 1537 şi 1539.
Santa Eulalia, Sfânta protectoare a Barcelonei, are următoarea istorie legendară: fusese o fecioară martirizată de romanii care au expus-o goală într-o piaţă publică pentru a o batjocori în faţa locuitorilor, dar a venit o ninsoare foarte mare şi aceasta i-a acoperit brusc goliciunea; atunci romanii furioşi au băgat-o într-un butoi unde au înfipt câteva cuţite, rostogolindu-l pe strada aflată în pantă. Osemintele sfintei martirizate sunt astăzi depuse într-o Criptă a Catedralei, vizitată de numeroşi credincioşi.
Tibidabo
Tibidabo este vârful cel mai înalt/512 metri al Munţilor Serra de Collserola din apropierea Barcelonei, de unde poate fi privită, în toată splendoarea sa, metropola catalană ca dintr-un avion ce zboară la mică înălţime. Biserica Sagrat Cor domină întregul areal din anul 1962 când a fost finalizată construirea ei. Proiectul aparţine lui Eric Sagnier şi implementarea acestuia a durat şase decenii.
În vârful edificiului ce pare a fi coborât din lumea poveştilor veghează statuia lui Iisus Hristos cu mâinile întinse larg precum braţele unei imense cruci. Ajuns acolo, m-am interesat de originea acelei denumiri şi am aflat că sintagma latină “tibi dabo” semnifică “îţi voi da”, iar aceasta apare în două Evanghelii, în episodul unde Diavolul încerca să Îl ispitească pe Iisus condus pe un munte foarte înalt.
Textele concrete sunt următoarele promisiuni făcute de demon: i) “…Toate acestea ţi le voi da, dacă vei cădea la pământ şi mi te vei închina.” (Evanghelia după Matei, 4:9); ii) “…Ţie îţi voi da toată această putere şi măreţia lor (a munţilor – n.n.), căci mi-a fost dată mie, iar eu o dăruiesc cui vreau.” (Evanghelia după Luca, 4:6). Pentru a salva timpul, nicidecum din comoditate, m-am deplasat cu funicularul devenit funcţional încă din anul 1901.
Muzeul Joan Miró
Muzeul Joan Miró s-a înscris, de asemenea, în itinerarul vizitei mele, chiar dacă am vizionat doar câteva capodopere din cele peste 14 mii de lucrări expuse: 217 picturi; 178 sculpturi; 8000 desene ş.a. Oricum, mă pot lăuda oricui că am ajuns şi eu acolo.
Muzeul Maritim
Muzeul Maritim cuprinde o varietate de nave utlizate în perioada cuprinsă între secolele al XIII-lea şi al XIX-lea. În carnetul meu de însemnări am notat două exponate (de fapt, replici la scară reală) care m-au impresionat cel mai mult: nava regală utilizată de Juan al Austriei în Bătălia de la Lepanto din anul 1571 şi nava “Santa Eulalia” cu 3 catarge şi lungă de 46 de metri, actualmente ancorată în portul Barcelona.
Muzeul Picasso
Muzeul Picasso a fost inaugurat în anul 1963, fiind alcătuit din peste patru mii de lucrări, multe dintre ele provenind din colecţia bunului său prieten şi secretar personal Jaume Sabartés. Acesta intenţionase iniţial ca lucrările să fie expuse într-un muzeu înfiinţat la Malaga/Andaluzia, locul de naştere al lui Pablo Picasso, dar celebrul artist i-a sugerat Barcelona cu care avusese intense legături de-a lungul vieţii sale. Acestui oraş catalan îi dedicase capodopera sa Arlechinul. Mi-am notat două lucrări celebre pe care le-am vizionat atunci: The First Communion (1896) şi Science and Charity (1897).
Când am vizitat din nou, după două decenii, Spania împreună cu Maria Cornelia, nu am mai ajuns la Barcelona, având planificate alte destinaţii precum Madrid, Toledo, El Escorial, Córdoba şi Sevilla.
