2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaCarla's Dreams, Vama, Vița de Vie și Byron, printre trupele care concertează la Festivalul Internațional Shakespeare

Carla’s Dreams, Vama, Vița de Vie și Byron, printre trupele care concertează la Festivalul Internațional Shakespeare

La 30 de ani de la prima ediție, Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova prilejuiește o călătorie în spațiu și timp, până în anul 1600, în epoca elisabetană.

Construit de la zero pe Hipodromul Craiova, Shakespeare Village va fi o replică a unui sat tradițional englezesc de la 1600. Va găzdui spectacole de teatru, ateliere, activități pentru copii pe timpul zilei, în tip ce serile vor fi dedicate concertelor și petrecerilor.

Shakespeare Village își propune să îi transpună pe vizitatori în epoca marelui dramaturg. Va fi totodată un spațiu neconvențional de spectacole și concerte, găzduind peste 70 de evenimente în 11 zile.

Concerte

În prima zi a Festivalului, pe 16 mai, intrarea va fi liberă. Pe scena Shakespeare Village va urca compania germană Woods of Birnam, cu Macbeth in concert, un concept de Christian Friedel. Acesta este actorul principal din „The Zone of Interest”, filmul nominalizat anul acesta la 5 Premii Oscar și câștigător al Marelui Premiu de la Cannes.

Concertele vor continua în fiecare zi a festivalului. Pe scenă vor urca trupe precum:

  • Carla’s Dreams,
  • Robin and the Backstabbers,
  • om la lună,
  • Vița de Vie,
  • Jarl Flamar,
  • Byron,
  • Timpuri Noi sau Vama,
  • trupe și Dj locali.

Seară specială

Pe lângă evenimentele din Shakespeare Village, secțiunea de concerte a Festivalului Internațional Shakespeare va cuprinde o seară specială. Miercuri, 22 mai, concertele și petrecerea se mută pe dealul Bucovăț, pentru o seară specială: Panoramic Night. Pe scena de la Zion Gardens vor urca trupele Gândul Mâței și Alternosfera, urmate de un DJ set semnat de Andrei YC.

Aflat anul acesta la al 30-lea an de existență, Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova, va însuma peste 300 de spectacole și evenimente. Festivalul va reuni unele dintre cele mai mari nume de regizori de teatru de talie mondială ai momentului, între care Robert Wilson, Declan Donnellan, Peter Brook sau Robert Lepage.

Citește și: Bazinul de înot al Universității din Craiova primește finanțare prin PNRR

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS