Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează marți, 16 aprilie, o prelegere-dialog public. „Între drac/drăcuire și Dumnezeu/însfințire (omul românesc)” va fi susținută de etnologul Marin Marian-Bălașa.
Evenimentul va avea loc în salonul expozițional aflat la parterul Muzeului Cărții și Exilului Românesc, începând cu ora 14.00. Moderator va fi Mihaela Călinescu, asistent de cercetare în cadrul Muzeului Cărții și Exilului Românesc.
Prin acest eveniment se propune valorificarea regiunii Oltenia. Va fi un dialog asupra conștientizării și recuperării particularităților oltenești de vorbire și simțire, subliniate cu diferite ocazii și de către:
- academicianul Răzvan Theodorescu,
- de îndrăgitul Amza Pellea, drept emblemă identitară a limbajului comic).
Marin Marian Bălașa – autor a 12 volume publicate
Marin Marian Bălașa este autorul lucrării „Ochiul dracului și al lui Dumnezeu” – Premiul „S. F. Marian” al Academiei Române, 2023 și redactorul responsabil al Revistei de Etnografie și Folclor/Journal of Ethnography and Folklore (indexată ISI Clarivate). Este doctor în filosofie, cercetător științific I la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, etnolog (membru în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România), eseist și prozator (membru în Uniunea Scriitorilor din România), militant pentru modernizarea, democratizarea și liberalizarea valorilor (președinte al Asociației „Romanian Fulbright Alumni”), dar și pentru spiritualitate nedoctrinară și umanism (membru al Asociației Culturale India-România).
A călătorit foarte mult, atât în Occident, cât și în Orient. Autor a 12 volume publicate și a unui mare număr de studii academice și eseuri culturale apărute în reviste internaționale de primă importanță academică, precum și în numeroase cărți colective și reviste culturale din România.
Citește și: Târgul de Paște Craiova își deschide porțile pe 19 aprilie într-un peisaj de poveste