Într-o zi de toamnă aurie, am ajuns împreună cu soţia mea Maria Cornelia la Masa Tăcerii din Târgu Jiu. Am privit îndelung monumentul brâncuşian care în mod paradoxal ne spunea multe şi, totodată, ne făcea să ne gândim la multe.
Regăseam acolo ceea ce amândoi citiserăm anterior în eseul lui Constantin Noica, intitulat Brâncuşi a sculptat infinitive lungi în care el intuieşte mesajul Mesei Tăcerii. Îşi imaginează un sfat tăcut al eroilor de legendă care au coborât din munţi pentru a întemeia viaţa pe aceste meleaguri.
La masa rotundă de piatră cu cele 12 scaune în formă de clepsidre, Timpul este tăcut, deoarece este infinit precum infinirea Coloanei pe verticală, un simbol al Speranţei, al Vieţii ce se naşte şi se transformă în tăcere. Lui Noica îi aparţin următoarele cuvinte: “Cel mai adevărat infinitiv lung e cel care acoperă pământul întreg şi vieţile oamenilor laolaltă, după cum se întinde peste tăriile cerului; e tăcerea. Dintre tăceri, Brâncuşi a ales-o pe cea mai adâncă, mai grăitoare decât toate, tăcerea omului şi a sculptat-o. A tăcea, tăcere, ce lung infinitiv! Vreo mie şi ceva de ani se făcuse el neauzit aici, în lumea din care avea să se desprindă, cu stâlpi de pridvoare şi cu verbe cu tot, Brâncuşi.”. În viziunea noiciană, nici mesajul Catedralelor şi nici mesajul Piramidelor nu au calitatea universalităţii, în timp ce mesajul transmis de Masa Tăcerii este inteligibil pentru oricine.
Cugetări celebre din cultura universală
Am selectat în continuare câteva cugetări celebre din cultura universală:
- “Omul trebuie să tacă sau să spună lucruri mai bune decât tăcerea.” (Pitagora);
- “Tăcerea este una dintre marile arte ale conversaţiei.” (Marcus Tullius Cicero);
- “Este foarte important să ştii când să vorbeşti şi când să taci.” (Seneca);
- “Tăcerea este prietenul adevărat care nu te trădează niciodată.” (Confucius);
- “Unii tac din înţelepciune, alţii tac din prostie; oricum, tăcerea lor vorbeşte.” (Dimitrie Cantemir);
- “Tăcerea adâncă este filosofia sufletelor alese.” (Honoré de Balzac);
- “Tace doar cel care poate vorbi.” (Jean-Paul Sartre);
- “Tăcerea este umbra unui cuvânt.” (Lucian Blaga);
- “Tăcerea este cea mai perfectă exprimare a dispreţului.” (George Bernard Shaw);
- “Licuricii spuneau stelelor: <Învăţaţii afirmă că lumina voastră se va stinge cândva.>. Stelele nu au răspuns.” (Rabindranath Tagore);
- “Tăcerea bine plasată este mai elocventă decât orice discurs.” (Martin Tupper).
Ştiinţa şi arta Retoricii acordă o însemnătate deosebită tăcerii specifice nu doar celor care ascultă, ci şi celor care îşi expun public gândurile. În cel de-al doilea caz, tăcerea are de multe ori efecte persuasive, greu de atins altfel.
Elocința tăcerii
Am încercat să explic ceea ce aş numi “elocinţa tăcerii”, ajungând la câteva concluzii privind rolul pozitiv al acestei stări în procesul comunicării: i) când un anumit discurs ajunge la momentul unei evocări solemne/e.g. o personalitate recent dispărută; o tragedie; un dezastru natural; un război nimicitor, oratorul recurgând la o mică pauză ce nu este altceva decât o invitaţie, nedeclarată ca atare, la reculegere şi la meditaţie; ii) când oratorul abordează o temă delicată, având nevoie de cooperarea auditoriului şi de sporirea atenţiei acestuia; în consecinţă, el se opreşte pentru câteva clipe din expunerea sa; iii) când se formulează de la tribună anumite interogaţii şi se doreşte crearea unei stări de reflecţie după fiecare dintre ele; iv) când discursul se apropie de finalul marcat, de regulă, prin expresia: “vă mulţumesc pentru atenţie”.
Tăcerea este importantă
Tăcerea este importantă nu doar la nivelul unei prestaţii oratorice în anumite momente ale acesteia, ci şi în structura unor dialoguri pe diferite teme. Ne-am obişnuit, de pildă, cu talk-show-urile televizate unde întâlnim vorbitori de diferite tipuri comportamentale. Sunt unii care pur şi simplu ocupă microfonul şi nu permit interlocutorilor să intervină, iar când aceştia îndrăznesc, sunt întrerupţi imediat.
Pe de altă parte, am admirat pe cei care aşteaptă cu mult calm intervenţiile colegilor de platou, înainte de a interveni cu propriile puncte de vedere. În Retorică, această atitudine se numeşte “metoda cunctaţiei” şi are următoarea explicaţie istorică: renumitul om politic şi strateg militar roman Fabius Maximus (275-203 Î.Hr.) şi-a câştigat porecla “Cunctator” după ce a amânat bătălia decisivă de la Cannae din 2 august 216 Î.Hr. din cel de-al doilea război punic împotriva armatei cartagineze a lui Hanibal, constatând că, aflată pe un teritoriu străin, aceasta ducea mare lipsă de hrană, de noi echipamente şi de întăririle necesare. În limba latină “cunctator” înseamnă o persoană care temporizează o anumită situaţie.
Actualul locatar de la Cotroceni s-a remarcat – în ambele mandate – printr-o inexplicabilă tăcere. Personal, m-a mirat acest comportament în condiţiile în care nu are de mult timp un purtător de cuvânt, aşa cum se obişnuieşte în orice ţară europeană caracterizată prin democraţia comunicării, iar pentru dânsul conferinţa de presă a devenit un fel de “rara avis”. Desigur, nu am avut în vedere această “tăcere cotrocenistă”, mai ales că ea nu a fost generatoare de rezultatele aşteptate de români.
În privinţa “literaturii tăcerii”, voi începe cu un celebru catren al lui Omar Khayyam: “Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are!/Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare./Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii./Vorbesc, însă, limbajul tăcerii şi-al luminii.”.
Nihil
Citez în continuare poezia lui Ion Minulescu, A XI-a Poruncă: “Ascultă, priveşte şi taci!/Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,/Priveşte, să-nveţi să clădeşti./Şi taci, să-nţelegi ce să faci./Ascultă, priveşte şi taci!/Când simţi că păcatul te paşte/Şi glasul Sirenei te fură,/Tu pune-ţi lacăt la gură/Şi-mploră doar sfintele moaşte/Când simţi că păcatul te paşte!/Când simţi că duşmanul te-nvinge,/Smulgându-ţi din suflet credinţa,/Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa/Şi candela minţii nu-ţi stinge/Când simţi că duşmanul te-nvinge!/Când braţele-ncep să te doară,/De teamă să nu-mbătrâneşti./Rămâi tot cel care eşti -/Aceeaşi piatră de moară -/Când braţele-ncep să te doară!/Iar când, cu ochii spre Cer,/Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,/Ascultă, priveşte şi taci!/Din braţe fă-ţi aripi de fier/Şi zboară cu ele spre Cer!”.
Într-o altă creaţie poetică minulesciană, intitulată Nihil am regăsit tăcerea descrisă în nota specifică talentatului nostru scriitor: “Ascultă!/Nisipul aleii/Trosneşte ca focul din vatră/Şi treptele scării de piatră/Sărută pantofii femeii/Ce bate grăbită la poartă/Cu degete-absente de statuie spartă./Priveşte!/Tăcerea coboară-n spirale/Rotunde şi-ovale,/Ca nişte confeti de-aceeaşi culoare./Aleea-i o stradă cu două canale/În loc de trotuare./Castanii par mături proptite de zid,/Iar scara de piatră (în loc să se urce)/Coboară cu treptele-n vid./Priveşte şi-ascultă./Ce linişte goală,/Solemnă/Şi mută!”.
Tăcerea – o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru a deveni filosof
În poezia lui Radu Stanca, Silentium nocturn, apar aceste versuri: “Taci, să s-audă noaptea care vine./Taci, să s-audă pasul ei sfios./De-acum începe alt glas să cânte-n mine,/De acuma glasul tău e de prisos./Tăcere./Numai noaptea să cuvânte,/Ea singură cu glasul ei sonor./Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,/Ce vânt însângerat, prevestitor…/Iubito-n noaptea asta-mpărătească/Numai tăcerea las-o să vorbească.”.
Voi încheia enumerarea exemplificativă cu poezia lui Marin Sorescu, intitulată Atunci: “- Atunci de ce tăcerea asta/Atât de densă, de îngrozitoare?/- Ba comunicăm cu cei de dincolo/Tot timpul,/Dar nu mai avem ce să ne spunem.”.
Adăug în finalul acestui articol câteva însemnări din volumul meu Gânduri printre cuvinte: “Tăcerea – o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru a deveni filosof.”; “Sfinxul păzeşte tăcerea Piramidelor.”; “Izvoarele au uitat cam repede de tăcerea adâncurilor.”; “Tăcerea poate spune uneori mai mult decât o mie de cuvinte.”; “De sute de ani , în străvechea cetate domneşte Tăcerea.”; “Tăcerea se învaţă – tăcând, aşa cum mişcarea se învaţă – mergând.”; “Doar Maestrul de la Hobiţa a putut sculpta Tăcerea.”; “Omul se deosebeşte de animale prin două calităţi: vorbirea şi tăcerea.”; “Tăcerea este sora vitregă a Vorbirii.”; “Dintre participanţii la o plictisitoare conferinţă, unul singur păstra tăcerea, adormind între timp.”.
Autor Dan Mihai Bârliba
Citește și: ”Priseaca târgovișteană și prisecenii ei”, o genealogie monografică excelent documentată și fascinantă
