Sfinţii Părinţi au lăsat posterităţii cuvinte înţelepte despre Cruce. Iată câteva dintre acestea, izvorâte din credinţa lor în Divinitate: *Sfântul Atanasie cel Mare – “Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El s-a sfârşit, îmbrăţişându-ne.”; *Sfântul Dionisie Areopagitul – “Trebuie să numim lăţime divină emanaţia infinit de largă a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime – puterea care se întinde peste toate, iar adâncime – taina nepătrunsă de nimic din cele existente.”; *Sfântul Isaac Sirul – “Crucea este poarta tainelor” şi “Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la Cer prin comoditate.”; *Sfântul Maxim Mărturisitorul – “Prin linia verticală, Crucea Îl arată pe Dumnezeu, iar prin linia orizontală se arată toată zidirea în atârnare, desăvârşită de Dumnezeu, neavând alt suport al existenţei sau altă bază, afară de Dumnezeu.”; *Sfântul Marcu Ascetul – “Orice faptă bună este o Cruce.”; *Sfântul Chiril al Ierusalimului – “Mântuitorul a suferit pentru ca să împace, prin sângele Crucii, cele din Cer şi cele de pe pământ.”; *Sfântul Ioan Gură de Aur – “Nimeni să nu se ruşineze de Cruce, simbolul sfânt al mântuirii noastre, capul bunătăţilor pentru care trăim şi pentru care suntem. Prin Cruce se săvârşesc toate cele ale noastre. Dacă trebuie să te naşti din nou, Crucea este alături.”.
Adaug două gânduri din zona religiei creştine autohtone: *Nicolae Steinhardt – “Pe Cruce s-au unit Dumnezeirea cu omenirea… Crucea, geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământeană.”; *Dumitru Stăniloae – “Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în Paradis.”.
Poezia română are un ilustru “rapsod al Crucii” în personalitatea literară a lui Vasile Voiculescu (1884-1963). Am citit multe creaţii ale sale pe această temă, iar unele versuri scrise în cursul anului 1954 sunt acum redate pentru cititorii mei: *“Nu-ţi găsesc nici cuget, nici cuvânt./Mintea e prea slabă să Te priceapă;/Inima poate ar sta să Te încapă,/Dar mi-ar trebui o inimă de Sfânt.” (Crucea-cheie). *“Tu, Cruce, purtătoare de trupul lui Hristos,/Azi ca o nouă Arcă, te-ncarci de-ntreaga lume/Şi biruind potopul păcatelor, anume/O urci şi-o scoţi în Ceruri, la Tronul sfânt, prinos.” (Crucea-Arcă). *“Sfânt mădular al unicei Treimi/Hristos te-a luat în sfat pe-aceeaşi treaptă/Şi ca pe-un sceptru al veşnicei Crăimi/Te ţine-acolo-n mâna Lui cea dreaptă.” (Locul Crucii în Sfânta Treime). *“Tu-nsemni peste lume cea mai înaltă Lege:/Din patru zări aduni puterile toate./Cine-ar putea vreodată-nţelege/Misterioasa, groaznica Ta simplitate?” (Crucea-Înălţare). *“Stau să mă mâne Domnul unde-o vrea/Cu biciul Său de duh atât de drag/Şi nicio muncă nu-mi mai pare grea/Când ştiu că brazdă mântuirii trag.” (Crucea-jug).
Am călătorit în numeroase ţări ale lumii, iar în spaţiile creştine am văzut multe cruci: de lemn, de piatră, de marmură, de bronz, de fier, de granit în catedrale, cimitire civile sau militare, mausolee, troiţe. Unde am simţit nevoia, m-am închinat cu smerenie ca un bun creştin, unde nu – am mers mai departe, dominat de gândurile momentului. Cel mai mult m-a impresionat, prin măreţia şi simbolistica sa, Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman din Masivul Bucegi. Aceasta este înaltă de 39,30 metri, fiind construită din oţelul provenit, în mare măsură, din elementele metalice ale unor poduri distruse în Primul Război Mondial; a fost realizată în perioada 1924-1928 după proiectul arhitectului Ludovic Dolinschi. Măreţul Monument a fost ridicat pentru cinstirea memoriei celor peste 30 de mii de militari români căzuţi eroic în luptele de pe Valea Prahovei.
Am rămas profund impresionat atunci când am citit cartea Reginei Maria a României, Ţara Mea, publicată la Editura “Neamul Românesc” din Iaşi în anul 1917. Voi reda selectiv câteva însemnări originale (în limbajul arhaic) cu privire la crucile româneşti: “Ciudate la făptură, ele atrag ochiul de departe; ţăranul îşi descoperă fruntea înaintea lor, şoptind o rugăciune pentru morţi. La răscruci, am dat uneori peste dânsele, strânse câte zece supt un coperiş; când se află în aşa de mare număr, sunt cioplite din lemn. Formele şi mărimea lor sunt felurite: unele sunt grozav de zdravene, acoperite original cu şindrilă; adesea desenul lor e încurcat şi mai multe cruci, ieşind una din alta, fac o alcătuire curioasă, zugrăvită peste tot cu colorile cele mai tari, pe carele soarele şi ploaia răpede le îndulcesc spre o plăcută armonie. Ocrotite de tovarăşele lor mai mari, multe cruciuliţe se grămădesc alături: cruci rotunde şi cruci pătrate, cruci care sunt supţirele şi drepte, cruci care par a se pleca smerit spre pământ… Pe drumuri singuratece, aceste dovezi rustice de credinţă au un farmec ciudat. Te miri ce dorinţi s-au ridicat când ele au fost puse acolo de mâni evlavioase şi de inimi care credeau… Dar, mai presus de toate, crucile de piatră săpată mă ispitesc. Le-am descoperit în tot felul de locuri: unele sunt de o rară frumuseţă, acoperite cu inscripţii care şerpuiesc în minunate desenuri. Am dat de ele pe câmpii pustii, pe margini de drumuri prăfoase, la capătul pădurilor întunecate, pe singuratece cline de munte. Le-am aflat pe ape pierdute lângă Mare, unde porumbeii valurilor se rotiau în jurul lor, desmierdându-le uşor cu vârful aripilor. Multe leghi de cale am călărit ca să am alt punct de vedere asupra acestor simbole misterioase, pentru că ele-mi umplu sufletul totdeauna cu o puternică dorinţă de linişte; ele sunt aşa de solemn impresionante, aşa de tăcute, aşa de liniştite…”.
Regina Maria continuă cu următoarea particularizare a crucii: “Una mai ales mi-a fost scumpă inimii. Stătea singură, singurică într-o singurătate demnă, pe un câmp gol, privind ameninţător la un smoc de scai care-şi sucea tulpinele spinoase în umbra braţelor ei. Nu-i ştiam povestea, nici de ce păzia la un loc aşa de singuratec; pare că fusese acolo de la însuşi faptul vremii. Obosită de zădarnica veghere, se pleca uşor într-o parte şi în amurg umbra-i sămăna straniu cu umbra unui om.”.
De când Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin a scos la lumină “Crucea lui Iisus” din Ţara Sfântă, istoria lumii a consemnat o multitudine de aspecte legate de cruci – unele generoase, iar altele reprobabile. Le expun acum într-o scurtă listă: i) crucile care au însoţit spadele pline de sânge ale Cruciaţilor; ii) crucile bisericilor, schiturilor şi catedralelor dărâmate de dictatura stalinistă; iii) crucile ca obiecte mercantile, vândute în bâlciuri şi târguri provinciale la preţuri atractive, fără a fi însoţite de sentimente sau convingeri; iv) crucile de aur sau de argint, păstrate ca valori în sine, nu ca simboluri creştine; v) crucile adunate de-a lungul anilor ca obiecte de colecţie personală în virtutea vechimii lor.
Închei cu câteva însemnări din volumul meu Gânduri printre cuvinte, apărut în anul 2016: “Dumnezeu a dăruit omului mâna dreaptă spre a-şi putea face cruce în dreapta sa credinţă.”; “Prin Crucea lui Iisus, Credinţa s-a răspândit în cele patru puncte cardinale.”; “Până la urmă, s-ar putea spune că toţi Sfinţii sunt <fraţi de cruce>.”; “Crucea lui Iisus aparţine Geometriei Credinţei.”; “Răstignit pe Cruce, Iisus şi-a trimis sfânta binecuvântare în cele patru zări.”; “Niciun lemn nu este mai preţios decât cel al Crucii lui Iisus, stropite cu sângele Său.”; “Cu aripile întinse pe Crucea Răstignirii, Iisus şi-a luat zborul spre Ceruri.”.
Mi-am permis să mai adaug unele însemnări pe aceeaşi temă, încă nepublicate: “Nu Iisus a creat Crucea, ci Crucea L-a creat pe Iisus.”; “Nimeni nu se odihneşte sub o cruce scumpă şi elegantă de marmură mai adânc decât sub una simplă de lemn.”; “Orice Cruce nu trebuie să stea doar în jurul gâtului, ci şi în jurul inimii.”; “Crucea înseamnă, în Matematică, adunare; iată de ce Iisus a reuşit să adune, în jurul Lui, milioane şi milioane de credincioşi de pretutindeni.”.
Am scris acest articol în perspectiva apropiată a sărbătoririi Paştelui de către comunitatea ortodoxă din întreaga lume.
Autor: Dan Mihai Bârliba
