În cel mai recent număr (aprilie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Nicolae Mareș evocă figura marelui diplomat român Nicolae Titulescu, sub titlul ”Nicolae Titulescu – ctitor al politicii externe românești”. Încă de la început, semnatarul articolului relevă recunoașterea de care s-a bucurat Titulescu pe plan internațional, citându-l pe fostul prim-ministru al Franței, Edouard Herriot, care spunea: ”Acest ministru al unei țări mici face o politică în stil mare” (din păcate, această caracterizare nu mai este de actualitate în politica autohtonă de azi, n.n.). Oferindu-ne repere istorice esențiale despre diplomatul român, autorul mai menționează că acesta ”și-a pus talentul în slujba națiunii” și ”a ridicat diplomația la rang de artă”.
Marele sculptor român Constantin Brâncuși a rămas în istorie nu doar prin originalitatea lucrărilor sale, prin viziunile atinse de geniu pe care le-a imprimat acestora, dar și datorită substratului metafizic, porților deschise către o altă lume care se întrevăd în multe creații ale sale (”Masa Tăcerii” și ”Coloana Infinitului” ar fi doar două exemple).
Este ceea ce relevă cu argumente solide și Ion Popescu-Brădiceni în materialul ”Constantin Brâncuși – O stranie, o nouă cosmogonie”, autorul fiind de mai mult timp preocupat de subtilitățile artei brâncușiene, după cum se vede în mai multe studii, articole și poeme apărute sub semnătura sa.
”Constantin Brâncuși s-a revoltat față de arhetipuri, relansând modernitatea ca transmodernitate prin resuscitarea metafizicii ca Știință a Spiritului”, opinează I.P.B, care de asemenea asociază noțiunea de dor cu definirea Coloanei Infinitului, precum și zborul rachetelor către Lună cu lucrarea ”Pasăre în spațiu”.
În ce privește ”Masa Tăcerii”, probabil cea mai stranie și legată de alte sfere lucrare a lui Brâncuși, semnatarul articolului este de părere că ”Masa Tăcerii e o metaforă a accesului la originar și la diferență”, fiind îmbrăcat ”într-un suprarealism magic, de sorginte străveche”.
Comparându-l cu alți creatori novatori în diferite arte (ex. Mallarmé, Joyce, Picasso, Satie și alții), autorul conchide că ”În definitiv, Constantin Brâncuși a tradus forma în sine a lui Kant în formă ”anonimă”, căreia sculptorul îi redă momentul prin iradierea luminii în statuar. Astfel, Brâncuși realizează o stranie, o nouă cosmogonie”.
Două micro-eseuri care abundă în sensuri subtile și profunde despre existență propune Doina Drăguț sub titlurile ”Căutări” și ”Purificări prin jertfă”. În prima tabletă este analizată tendința omului de a căuta – frumusețea, iubirea, fericirea, gloria – dar, mai mult chiar decât acestea luate fiecare în parte, omul caută drumul, chintesența, absolutul. Deși viața sa poate fi asemuită celei a unei efemeride, această căutare transcende limitele speciei, iar traseul omului se aseamănă cu cel al ”râului, izvorât din munți, ce parcurge un drum sinuos în căutarea unei mări unde să-și îngemăneze apele într-o firească alcătuire cu valurile”. În final, moartea nu reprezintă un capăt de drum, ci o eliberare.
În a doua, spațiul rural și acțiunile locuitorilor acestuia sunt cadrul unui țel mai înalt, asumat poate chiar involuntar. Deși plasată sub o notă interogativ-dubitativă, esența unor acțiuni cum ar fi de pildă tăiatul copacilor de-a lungul șoselelor este asociată purificării prin jertfă, iar tristețea (șoselei) ”sporește și mai mult măreția de deschidere către imensitate”.
Câteva dintre aforismele propuse de Nicolae Mareș:
”Nu uita. Trăind în Univers, dobândești din el numai atât cât îndrăznești”.
”Ce se trage din lașitate sigur în păcat cade”.
”Pentru cel rătăcit, ieșirea din labirint salvare înseamnă”.
”Fățarnicul preferă să schimbe întrebarea, nu calea” (un fel de deviză a lui Iuda, adoptată și de foarte mulți contemporani, n.n.).
”Azi, lumea bună e tot mai inaccesibilă și peste măsură de scumpă”.
Sub titlul ”Mircea Eliade – filozoful român care a dezvoltat știința umanității”, Galina Martea propune o trecere în revistă a unor lucrări ale marelui prozator, eseist, istoric și filosof al religiilor român, cu accent pe integrarea acestuia în universalitate și contribuția adusă patrimoniului mondial.
Plecând de la prezentarea lucrării cu caracter ezoteric ”Șamanismul – tehnici arhaice ale extazului” (care ulterior a devenit un imbold în promovarea curentului neoșamanic), continuând cu celebra operă ”O istorie a ideilor religioase” și oprindu-se la romanul impregnat de exotism Maitreyi, considerat de critici ”un roman al autenticității”, semnatara materialului face o prezentare succintă menită să ofere cititorului câteva repere peste timp ale operei eliadești.
Un nou avertisment asupra derapajelor lumii contemporane, biciuită de promovarea falselor valori și de o superficialitate care a ajuns să capete o dimensiune destructivă lansează George Petrovai în articolul ”Ipocrizia, minciuna, necinstea”. Arătând că modernismul a ajuns să alunece în mod eronat în atitudine disprețuitoare față de tradiții și paravan pentru snobism, nepropunând o continuare firească a valorilor trecutului, ci dimpotrivă, fiind un melanj insipid prezentat adesea sub formă de cultură sau de progres, autorul trage un semnal de alarmă care sperăm să fie auzit de cât mai mulți.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări de Emil Chendea, pictor și grafician român stabilit în SUA căruia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Mihai Caba, Tudor Nedelcea, Ionuț Țene, Elena Bălan-Osiac, Livia Ciupercă, Marin Moscu, Marin I. Arcuș, Carmen Manea, Constantin E. Ungureanu, Silviu Doinaș Popescu, Mircea Tutunaru, Ion Deaconescu, Zhao Lihong, Mădălina Virginia Antonescu, Mihai Merticaru, Valentin Nicolițov, Constantin Mîndruță, Johnny Ciatloș Deak, Adrian Talabă, Mariana Zavati Gardner, Graciela Araoz, Gustavo Gac-Artigas, Ion Marin Almăjan, Carmen Stoianov, Ioan Voicu, Lucia Cosmina Vlad, Lucreția Berzintu.
Autor: Mihai Gîndu
