Teatrul Naţional Târgu Mureş a anunțat pe Facebook decesul actorului Ion Riţiu, apreciindu-i contribuțiile valoroase atât pe scenă, cât și în cinematografie. În postare, Teatrul Naţional Târgu Mureş a transmis condoleanţe familiei îndoliate și celor care l-au cunoscut și prețuit.
„Ion Riţiu, de 74 de ani, a fost un actor valoros, care a excelat atât pe scenă, cât şi în spatele camerelor de filmat, aducând onoare teatrului mureşean şi, pentru asta, va fi apreciat şi amintit etern. Odihnească-se în pace! Transmitem condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au preţuit pe Ion Riţiu. Informaţii referitoare la slujba de înmormântare vor fi comunicate curând de familia Riţiu”, a postat Teatrul Naţional Târgu Mureş pe Facebook.
Despre Ion Rițiu
Ion Rițiu a devenit parte din echipa Teatrului Naţional Târgu-Mureş în 1975, același an în care a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București. Pe scenă s-a remarcat prin roluri cum ar fi:
- Ion al Glanetaşului în Ion (r. Dan Alecsandrescu, 1985),
- Contele Ştefan Illésházy în Procesul Horia (r. Dan Alecsandrescu, 1977),
- Rosencrantz în Hamlet (r. Nicolae Scarlat, 1983),
- Lucentio în Îmblânzirea Scorpiei (r. Mircea Cornișteanu, 1993),
- Andrei în Ne naștem o singură dată (r. Dan Alecsandrescu, 1987),
- Octav Șoimu în Ciuta (r. Kincses Elemér, 1982),
- Cleonte în Burghezul Gentilom (r. Dan Alecsandrescu, 1987),
- Orlando în Cum vă place (r. Dan Alecsandrescu, 1979),
- Vlăduț în Adolescenții (r. Constantin Săsăreanu, 1979),
- Melpomete în Balconul (r. Nicolae Scarlat, 1976),
- Damis în Tartuffe (r. Dan Micu, 1974).
Pe marile ecrane, Ion Riţiu a apărut în roluri cum ar fi:
- Puiu Faranga în Ciuleandra (r. Sergiu Nicolaescu, 1985),
- Rică Păsărin în Duelul (r. Sergiu Nicolaescu, 1981),
- Baiazid I în Mircea (r. Sergiu Nicolaescu, 1989),
- Căpitan de infanterie în Noi, cei din linia întîi (r. Sergiu Nicolaescu, 1986),
- Cavalerul cruciat Norbert în Coroana de Foc (r. Sergiu Nicolaescu, 1990),
- Căpitanul Ionel Boeriu în Punctul Zero (r. Sergiu Nicolaescu, 1996).
Ion Rițiu a fost un actor valoros, care a excelat atât pe scenă, cât şi în spatele camerelor de filmat, aducând onoare teatrului mureşean și, pentru asta, va fi apreciat și amintit etern. Odihnească-se în pace!
Citește și: Festivalul Adrian Păunescu, la mijlocul lui iulie în Craiova