În perioada 1984-1985 când eram înalt funcţionar internaţional la Centrul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Socială şi Probleme Umanitare de la Viena am avut prilejul de a vizita – împreună cu soţia mea care venise într-o excursie de două săptămâni – mai multe obiective identitare legate de străluciţii creatori ai valsurilor, membri ai familiei Strauss. Eram influenţat pe bună dreptate de aprecierile făcute de criticul muzical şi istoricul austriac Max Graf (1873-1958): “Dacă există vreo formă muzicală care să fie expresia directă a senzualităţii, aceasta este valsul vienez. Valsul a fost dansul noii perioade romantice de după războaiele lui Napoleon şi contemporanii primelor valsuri au fost şocaţi de erotismul acestui dans în care o femeie îşi îmbrăţişează partenerul, îşi închide ochii într-un vis fericit şi pluteşte de parcă lumea ar fi dispărut. Melodia noilor valsuri emană dor, dorinţă şi tandreţe.”.
Familia Strauss era compusă din câţiva compozitori care au purtat din tată în fiu inegalabilul talent creator, încredinţând rezultatele acestuia întregii Omeniri.Analele muzicale consemnează următoarele nume: Johann Strauss I (1804-1849); Johann Strauss al II-lea (1825-1899); Josef Strauss (1827-1870), al doilea fiu al lui Johann Strauss I; Eduard Strauss (1835-1916), al IV-lea fiu al lui Johann Strauss I; Johann Strauss al III-lea (1866-1939), fiul lui Eduard Strauss; Eduard Strauss al II-lea (1910-1969), nepotul lui Eduard Strauss şi nepotul de unchi al lui Johann Strauss al III-lea.
Ce superb arbore genealogic sub semnul Muzei Euterpe! În mentalul austriac se stabilise în interiorul strălucitei familii muzicale o ierarhizare valorică în favoarea lui J. Strauss-Fiul. Atunci când acesta la vârsta de numai 19 ani apărea în ipostaza de dirijor circula în Viena butada: “Bună dimineaţa, Strauss-Fiul, bună ziua, Strauss-Tatăl, bună seara, Lanner (un compozitor şi dirijor austriac în muzica de dans, amic şi totodată rival al lui Johann Strauss I, care trăise între anii 1801 şi 1843 – n.n.)!”.
Johann Strauss fiul
Foto: Necunoscut, Public domain, via Wikimedia Commons
În Capitala Austriei am văzut împreună cu Maria Cornelia câteva repere biografice ale vestitei familii de muzicieni, cristalizate în edificii şi monumente ce au reuşit să învingă Timpul:
*La imobilul din districtul nr. 7, în Lerchenfelder Strasse/fostă Rofrangasse există o placă memorială unde este gravat cu litere aurite următorul text în limba germană: “În această locaţie s-a născut Johann Strauss-Fiul la 25 octombrie 1825. Dedicat membrului său de onoare de către Wiener Männergesangverein” (formaţie corală bărbătească înfiinţată în anul 1843 care există până în zilele noastre – n.n.).
*În centrul Vienei se afla cândva Schottengymnasium, o prestigioasă şcoală particulară unde a studiat viitorul mare compozitor menţionat anterior.
*Două sunt lăcaşurile de cult unde s-au oficiat căsătoriile lui J. Strauss-Fiul: prima oară în 1862 cu Henrietta Treffz la Stephansdom; a doua oară în 1878 cu Angelika Dittrich la Karlskirche.
*Am mers, de asemenea, la apartamentul unde J. Strauss-Fiul a compus celebrul vals Dunărea Albastră; reşedinţa a fost transformată într-un mini-muzeu ce găzduieşte un pian de concert, o mică orgă, mai multe picturi de familie şi alte exponate însoţite de explicaţii bilingve (germană şi engleză).
*Fledermaus Haus se numeşte locuinţa în care acesta a compus operetele Liliacul şi Sânge vienez, aflându-se acolo din 1878 până a trecut în Eternitate la 3 iunie 1899.
*Într-un alt apartament din centrul Vienei devenit astăzi un hotel de lux acelaşi compozitor a creat două dansuri anglofile intitulate: Albion Polka şi Windsor-Klänge Waltz denumite de unii experţi “o diplomaţie muzicală” deoarece acestea se înscriau în tentativele de ameliorare a relaţiilor existente la mijlocul secolului al XIX-lea între Imperiile Austriac şi Britanic.
*În Stadtpark/Parcul Municipal din Viena am admirat statuia lui Johann Strauss al II-lea, supranumit de localnici “Walzerkönig”/Regele Valsului: o figură iconică poleită cu aur îl înfăţişează cântând la vioară, fiind încadrată de câteva basoreliefuri din marmură albă. La dezvelirea monumentului în anul 1921 Filarmonica din Viena a interpretat celebrul vals Dunărea Albastră.
*Pe Kärntner Ring nr. 12 lângă oficiul de bilete al Filarmonicii am văzut Steaua de Onoare a lui Johann Strauss-Fiul pe care abia se mai descifra textul scris din cauza deselor deplasări pietonale ale numeroşilor vizitatori şi admiratori de pretutindeni.
*În finalul călătoriei noastre memorabile am ajuns la Zentralfriedhof/Cimitirul Central: acolo în parcela 32A se odihnesc Johann Strauss-Fiul şi mai mulţi membri ai familiei printre care fraţii Eduard şi Josef alături de locurile de veci ale lui Franz Schubert, Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms ş.a. Cronicile timpului consemnează ceremonia din 6 iunie 1899 de la Lutherische Stadtkirche unde printre participanţi s-a aflat compozitorul Gustav Mahler. Apoi sicriul a fost dus la Cimitirul Central şi aşezat într-un mormânt deschis, iar înmormântarea propriu-zisă a avut loc pe 8 iunie 1899. Martorii oculari au descris prezenţa miilor de locuitori aliniaţi în tăcere pe străzile Vienei pe unde a trecut cortegiul mortuar; procesiunea a fost cea mai largă după funeraliile vestitului pictor al Curţii Imperiale, Hans Makart care decedase în 1884. Pe piatra funerară de marmură albă creată de renumitul sculptor Johannes Benk puteau fi văzute figura marelui compozitor şi textul gravat cu litere de aur: “Johann Strauss, 1825-1899 şi soţia sa, Adele, 1856-1930”; erau, de asemenea, înfăţişaţi câţiva îngeraşi dansând sau cântând la vioară şi mandolină în timp ce Muza Euterpe mângâia cu mâna dreaptă o harpă şi ţinea în mâna stângă un ulcior de unde ieşea apa simbolizând scurgerea Timpului.
În lecturile mele m-a impresionat creaţia lui George Bacovia, Vals de toamnă care se înscrie într-un registru complet diferit de cel al lui Max Graf (prezentat la începutul acestui articol) dovedind ampla capacitate expresivă a unui dans vechi, dar nicidecum învechit şi demodat: “La geamuri toamna cântă funerar/Un vals îndoliat şi monoton./-Hai să valsăm, iubito, prin salon,/După al toamnei bocet mortuar./Auzi cum muzica răsună clar/În parcul falnic, antic şi solemn-/Din instrumente jalnice, de lemn,/La geamuri toamna cântă funerar./Acum suspină valsul şi mai rar,/O, lasă-mă acum să te cuprind./-Hai să valsăm, iubito, hohotind,/După al toamnei bocet mortuar.”.
Voi încheia articolul de astăzi cu un grupaj de însemnări publicate în volumele mele apărute în ultimii ani: *“Familia Strauss a avut o <viaţă cu cântec>.”; *“Johann Strauss-Fiul a dovedit cu argumentele portativelor că între Munţii Pădurea Neagră şi Marea Neagră curge în mod paradoxal Dunărea Albastră.”; *“Strauss – o strălucită familie de muritori care a creat valsuri nemuritoare.”; *“Caii Şcolii Spaniole de la Viena învaţă repede paşii de vals; *“Dacă familia Strauss ar mai trăi îmi vine să cred că fluviul Dunărea s-ar întoarce la Viena ca un semn peren al respectului faţă de compozitorii din familia Strauss, ignorând legile Fizicii în favoarea Muzicii.”; *“Când lucram la Centrul O.N.U. de la Viena şi serveam câte o cafeluţă pe Kärntner Strasse constatam că aceasta avea gust de Strauss şi miros de Mozart.”; *“Sper să mai apuc clipa când voi vedea la televizor pe toţi caii din Viena dansând Radetzky Marsch nu din obligaţie, ci dintr-o cabalină fascinaţie.”; *“Ne-am conectat la Europa oferind acesteia valsul Valurile Dunării, fratele mai mic al valsului vienez Dunărea Albastră.”; *“După ce sărută Marea străvechiul Danubiu ţine de dimineaţa devreme până noaptea târziu lecţii de vals valurilor acesteia.”; *“Prin Viena ar trebui să ne plimbăm numai în paşi de vals.”; *“Valsul vienez – o prosperă <afacere de familie>, înfăptuită pas cu pas.”.