Epidemic – o realizare originală, îmbinând experimentul cu satira, drama cu filmul de groază și propunând un final-șoc (procedeu recurent la von Trier)
Von Trier își începe partea a doua a trilogiei cu câteva extrase din viața cotidiană, oarecum disonante față de ce este obișnuit. Un scenarist care își pierde script-ul, un taximetrist care pare ”dus cu pluta”, o femeie frivolă alături de un comisar… Ce sens pot avea toate acestea? (Se va vedea mai târziu).
De la povești sinistre din timpul Marii epidemii de ciumă până în zilele noastre, epidemiile au semănat teroarea
Regizorul și scenaristul care lucrează la noul script (interpretați chiar de Lars von Trier și Niels Vorsel!) aleg tema unei epidemii devastatoare, temă ce se va dovedi mult mai complexă și mai ofertantă decât precedenta, lărgindu-le orizontul și dându-le posibilitatea să creeze ceva mai interesant.
(În paranteză fie spus, tema epidemiilor a fost destul de mult abordată în cinematografie, dar von Trier îi dă un plus de originalitate, de tușă personală).
De la povești sinistre din timpul Marii epidemii de ciumă până în zilele noastre, epidemiile au semănat teroarea și au făcut oamenii să se comporte irațional.
Prezentat sub forma unei narațiuni susținute de cei doi tineri care lucrau la scenariul și la realizarea peliculei, narațiune care este interferată de mai multe scene, unele dintre ele la granița dintre realitate și ficțiune, Epidemic reunește mai multe elemente: date și fapte istorice, amănunte de ordin medical, pentru a forma un conglomerat fascinant și terifiant: Boala. Moartea. Groaza.
Popasul celor doi în Köln va fi prilej de rememorare a ororilor războiului, povestite de un localnic care își amintea episoade din viața mamei sale.
Cei doi scenariști-cineaști elaborează cu inventivitate noul scenariu, în același timp având o doză de autoironie, de umor caustic privitor la propria operă. Ei seamănă, pe undeva, cu niște jurnaliști care se amuză pe seama propriilor știri, pe care însă se străduiesc să le redea cu acuratețe. Creează și filtrează totul prin prisma propriilor emoții și reacții, în același timp. Mari amatori de vin, dar și de subtilități creative, oscilând între creatori de film și sociopați, cei doi par câteodată a fi antieroii perfecți ai anilor ’80.
Regizorul danez dorește să capteze cinefilul prin asamblarea unor piese dintr-un puzzle
Ca și ”Element of Crime”, prima parte a trilogiei, ”Epidemic” este filmat un pic straniu, nenatural, inducând spectatorului o ușoară stare de confuzie (nu la fel de pregnantă ca debutul seriei).
Este însă o confuzie controlată, pentru că regizorul danez dorește să capteze cinefilul prin asamblarea unor piese dintr-un puzzle, prin asocieri gândite, niciodată scăpate de sub control (dacă îmi pot permite o comparație dintr-un alt domeniu, cam cum sunt derapajele controlate în tenis).
Poate că unii nu vor agrea acest stil de a face cinema, dar mie mi-a plăcut. Mi-a conturat, mai ales în prima parte, un von Trier puțin altfel decât îl știam, experimental, ludic, dar cu talentul și originalitatea care îl vor consacra mai târziu.
Este drept, există și părți ”diluate”, în care nu receptezi ceva nou și par că trenează, dar per ansamblu este o experiență cinematografică memorabilă, cu o parte finală care impresionează.
Von Trier își propune să arunce o privire ironică, lucidă și acidă asupra naturii umane
După un timp, Epidemic alunecă în satiră socială, reliefând diferite tare de caracter, morale și sociale. De altfel, von Trier își propune asta în întreaga trilogie – să arunce o privire ironică, lucidă și acidă asupra naturii umane (mai ales în condiții extreme/de criză).
Un alt element interesant este ideea de a intra și a ieși din film sub hipnoză – ce se va dovedi însă un experiment parțial eșuat -, prezentată în final, foarte subtilă și care poate genera mai multe interpretări.
Dacă prima parte a peliculei pare mai degrabă una experimentală, cea finală cuprinde toată ”greutatea” filmului, demnă de o tragedie antică (la care de altfel se fac mai multe referiri pe parcurs).
Autor Mihai Gîndu
