Patrimoniul cultural al unui popor se regăsește într-o arie vastă de bunuri spirituale: muzee, instituții culturale, monumente, construcții arhitectonice, poezie, literatură, muzică, pictură, sculptură etc.
Cei mai competenți în a estima acest patrimoniu, precum și a emite judecăți de valoare în privința lui sunt specialiștii (critici, istorici, profesori universitari, artiști ajunși la un anumit statut/rang ș.a.), dar invitați să participe sunt toți.
Nu trebuie să fii critic literar pentru a simți profunzimea poeziei sau arhitect pentru a admira o catedrală. Fiecare după posibilitățile proprii, important este să rezoneze cu respectiva operă, ca aceasta să schimbe ceva în cel care o receptează.
Devierea de la cultură
Ce mi se pare cutremurător în România actuală este că, dincolo de valorile culturale autentice și de oamenii cu adevărat docți, completați de iubitorii de artă în general, s-a ajuns la o deviere a interesului către zone obscure sau insuficient de corect redate.
Avem tot mai mulți specialiști în gastronomie, în show-uri de divertisment, în erotism, și tot mai puțini preocupați de artă.
Tindem să avem 19 milioane de specialiști în cazurile Elodia sau Gheorghe Dincă, în politică, în Putin și în Kim Jong-Un, în coronavirus și în cutremure, și o masă minoritară căreia încă îi mai pasă de un Ceaikovski sau de un Bergman.
Ce vreau să spun, dincolo de arhicunoscuta butadă ”la fotbal și la politică se pricepe toată lumea”.
Unu, că există lucruri mult mai importante decât cele propagate asiduu prin media – tind să cred că Ludwig van îl întrece, măcar ca spirit, dacă nu ca audiență tv, pe ”monstrul din Caracal” -, doi, că nici nu ar trebui să ne considerăm atât de cunoscători în subiectele amintite, cât timp am devenit ”doctori” în ele stând în fața televizorului.
Dacă luăm cazurile unor criminali sau ale unor personalități politice externe (și chiar interne), ne dăm seama că, de fapt, ne lovim zilnic de imaginea confecționată de media în privința lor.
Să-ți îmbogățești spiritul cu ce merită
Te poți informa, inclusiv pe Internet, dar nu ai fost ”acolo”. Eu personal nu l-am văzut pe Putin de aproape ca să știu dacă e o sosie sau nu, nu am stat la masă cu vreun alt om politic ca să cunosc detalii, nu am trăit în țări străine ca să știu ”din interior” exact cum e acolo.
Atunci, nu e mai profitabil, decât să cazi într-o astfel de capcană, să încerci să-ți îmbogățești spiritul cu ce merită?
Sigur, sunt oameni de cultură care cu asta se ocupă, sunt și grupuri culturale pe Facebook, pentru cei care nu se mai deplasează la întruniri sau la cenacluri, dar mă refer la nivel de mase.
Am rămas surprins să citesc, în urmă cu vreun an, că una dintre cele mai ”kitschoase” comedii autohtone a devenit cel mai vizionat film, în sălile de cinematograf, al ultimelor decenii (nu mai rețin exact întinderea în timp, dar era una mare).
Beznă culturală
Așa cum după Evul Mediu a urmat Renașterea, încă mai trag nădejde că după perioada de beznă culturală pe care o traversăm (exceptând, firește, manifestările artistice autentice, care din fericire mai există) va mai urma și altceva, că închinarea la personulități va face în cele din urmă loc revenirii la personalități.
Tot acum ceva vreme, am fost surprins neplăcut de desființarea postului TVR Cultural, una dintre ultimele redute media pe tărâm artistic. Între timp, postul emite din nou, și o face chiar bine.
De doi bani speranță…
Am să închei citând o cunoștință virtuală foarte bună, un om care activează pe tărâmul artistic, pentru că cuvintele ei mi se par cele mai potrivite: ”Cultura este ancora de salvare a societății noastre, profund contaminată de sindromul dezinformării, de frivolitate și lipsa de valori, de modele umane diforme. ”
