A trăit între anii 1678 şi 1741 fiind un preot catolic poreclit “Il Prete Rosso”/“Preotul Roşu” datorită culorii părului său şi un compozitor italian considerat cel mai mare reprezentant al Barocului muzical veneţian. Numele lui este Antonio Lucio Vivaldi. Hirotonit preot la vârsta de 25 de ani tânărul Antonio s-a îndepărtat treptat din 1703 de misiunea sa ecleziastică orientându-se spre cariera muzicală: el a fost instructor de vioară la Ospedale della Pietà, un aşezământ din Veneţia destinat fetelor orfane şi fiicelor ilegitime abandonate, care funcţiona pe lângă Basilica “San Marco” organizând şi dirijând orchestra feminină a acelei instituţii de binefacere simultan cu compunerea unor piese muzicale prezentate la concertele publice ale acestei formaţii în fiecare duminică. El a călătorit la Roma unde a cântat în faţa Papei, Florenţa, Amsterdam, Praga, Viena, Dresda ş.a. Multe compoziţii au fost dedicate unor personalităţi al vremii: Ferdinand al III-lea al Toscanei/1711, Contele Morzin/1725, Carol al VI-lea de Habsburg/1728. În întreaga Europă au circulat până în anul 1750 anumite culegeri tipărite şi copii ale unor manuscrise; Johann Sebastian Bach a transcris numeroase creaţii ale lui Vivaldi printre care Concertul pentru 4 viori, op. 3 nr. 10 şi Concertul pentru 4 clavecine, BWV 1065.
Citind diverse lucrări de specialitate (inter alia eseul Barocul muzical veneţian – Antonio Vivaldi de Ioan Mihai Cochinescu, publicat în 2005 sub auspiciile Bibliotecii Academiei Naţionale de Muzică din Bucureşti) am reţinut faptul că s-a extins rapid pe continentul nostru Concertul baroc de tip vivaldian datorită unor compozitori non-italieni ca Jean-Philippe Rameau/Franţa, Georg Philipp Telemann, Georg Friedrich Händel şi Johann Sebastian Bach/Germania. Trei au fost categoriile acestui gen de concert: i) concertul fără solişti; Vivaldi a compus aproape 60 de concerti ripieni (concerte pentru corzi fără solişti); ii) concertul cu un singur solist care poartă un “dialog” cu orchestra; dintre cele 350 de concerte scrise pentru un instrument solo cu coarde peste 230 sunt pentru vioară, dar Vivaldi apelează şi la alte instrumente muzicale ca violoncelul, fagotul, flautul, oboiul, mandolina etc.; iii) concertul cu orchestră şi mai mulţi solişti; la nivelul instrumentaţiei are loc alternanţa dintre ripieno şi concertino; concertul conceput în această formă are proporţii considerabile în cadrul cărora acompaniamentul orchestral devine tot mai important, iar partida destinată fiecărui solist se caracterizează printr-un grad înalt de virtuozitate.
Antonio Vivaldi a compus 90 de opere în perioada 1713-1739; dintre acestea menţionăm câteva: Ottone in villa; Orlando finto pazzo; Neron fatto Cesare; L’incoronazione di Dario; Montezuma; Feraspe. De asemenea, compozitorul veneţian a creat 40 de culegeri de sonate şi concerte în rândul cărora sunt 13 numerotate ca opusuri, e.g. L’Estro Armonico, La Stravaganza, Il cimento dell’armonia e dell’invenzione (cuprinzând ciclul celebrelor Anotimpuri), La Cetra, Il Pastor Fido.
Semnătura sa se află pe partiturile numeroaselor lucrări de muzică vocală, sacră şi corală: psalmi, mise, imnuri, cânturi, serenade, oratorii, arii, cantate ş.a. O mare parte din manuscrisele operelor sale a fost descoperită abia în cursul anului 1926 în arhiva Călugărilor Franciscani din Piemont de către un reprezentant al Bibliotecii Naţionale din Torino, profesorul de muzică Alberto Gentili. Specialiştii în domeniul medicinei au constatat că muzica lui Vivaldi – alături de creaţiile lui Corelli, Mozart şi Ceaikovski – ar avea puternice efecte terapeutice asupra psihicului uman.
Câteva cugetări ale lui Vivaldi m-au impresionat profund: “Nu este greu să scriu muzică, notele plutesc în aer, iar eu doar le rânduiesc.”; “Nu există jumătăţi de anotimpuri. Anotimpurile trebuie trăite.”; “Compun pentru voi, iar dacă nu vă place, să îmi spuneţi ca să ştiu să mă opresc.”; “Nu există cuvinte, numai muzica există.”; “Dacă Dumnezeu ne va binecuvânta până la sfârşit, va fi foarte folositor pentru noi.”; “Anotimpul primăverii a sosit. Păsările sărbătoresc întoarcerea sa cu un cântec festiv, cu murmurul izvoarelor şi cu mângâierile vântului.”.
De asemenea, am găsit o serie de aspecte interesante în unele scrisori ale lui Antonio Vivaldi adresate marchizului Guido Bentivoglio:
*“Teatrele noastre continuă să meargă prost. Vor să mă ispitească printr-un dar de 100 de ţechini ca să mă determine să scriu o operă pentru <San Cassiano> (un teatru din provincia Lecce – n.n.), însă patronii mei şi cu mine nu voim fiindcă este un teatru rău administrat şi atât de scump încât nu este posibil să te mai descurci. De aceea eu nu pot să-mi compromit reputaţia.” (2 ianuarie 1737).
*“Călătoriile mele m-au costat totdeauna foarte mult fiindcă trebuie să le fac împreună cu patru sau cinci persoane care să mă asiste. Tot ce pot să fac bine fac acasă, la masa mea de lucru.” (16 septembrie 1737).
*“Sunt douăzeci şi cinci de ani de când nu mai slujesc la Altar şi niciodată nu voi mai sluji, nu fiindcă mi s-a interzis, cum eminenţa voastră se poate informa, ci din propria mea hotărâre din cauza unei suferinţe care de când m-am născut îmi îngreunează respiraţia. De îndată ce am fost făcut preot am oficiat timp de un an sau ceva mai mult; apoi am încetat din pricină că această suferinţă m-a silit în trei rânduri să părăsesc Altarul fără să fi terminat slujba. Aceasta este cauza pentru care nu slujesc la Altar. Am fost în trei sezoane de carnaval la Roma pentru operă, după cum ştie excelenţa voastră şi nu am slujit niciodată; am cântat în teatru cu vioara şi se ştie că însăşi Sfinţia Sa a voit să mă asculte şi cât de mult mi-a mulţumit. Am fost chemat la Viena şi nici acolo n-am slujit vreodată. La Mantova am fost de trei ori în serviciul Prinţului de Darmstadt, dar n-am oficiat.” (16 noiembrie 1737).
Antonio Vivaldi a avut parte de numeroase comentarii admirative. Redau câteva:
– Edward Right consemna în notele sale de călătorie intitulate Some observations made in travelling through France and Italy in 1720-1722: “Este un fapt obişnuit să vezi preoţi conducând pe ceilalţi muzicieni şi cântând un solo de vioară sau conducând de la clavecin ori de la orgă. Faimosul Vivaldi supranumit Preotul Roşu, bine cunoscut la noi prin concertele sale, era cel mai remarcabil dintre ei.”
– Lui Charles De Brosses, un academician francez din secolul al XVIII-lea îi aparţin aceste cuvinte: “Vivaldi este un bătrân care are o prodigioasă furie de a compune. L-am auzit declarând că este în stare să compună un concert cu toate părţile sale mai repede decât ar putea un copist să îl copieze. Spre marea mea mirare am constatat că în această ţară (Franţa – n.n.) nu este atât de stimat pe cât merită; aici unde lucrările sale sunt ascultate de multă vreme totul trebuie să fie la modă şi muzica anului trecut nu mai este căutată.”
– “Vivaldi a făcut trei opere în mai puţin de trei luni, două pentru Veneţia şi a treia pentru Florenţa. Ultima a restabilit starea financiară a teatrului din acest oraş şi i-a adus mulţi bani… Împăratul a dat lui Vivaldi mulţi bani, un lanţ, o medalie de aur şi l-a făcut Cavaler… Împăratul s-a întreţinut mult cu Vivaldi despre muzică; se zice că i-a plăcut să stea de vorbă numai cu el în 15 zile mai mult decât vorbeşte miniştrilor săi în doi ani.” – arăta Abatele Antonio Schinella Conti în scrisoarea adresată Doamnei de Caylus în anul 1727.
Antonio Vivaldi a părăsit viaţa la 28 iulie 1741 la Viena, uitat de rude, de prieteni şi de numeroşii admiratori, fiind înmormântat într-un cimitir al săracilor din dreptul Porţii Carintiei/Kärntnertor pe locul unde se află în prezent edificiul central al Universităţii Tehnice.
Muzica lui a rămas, însă, nemuritoare. Marele compozitor italian Antonio Vivaldi continuă să trăiască prin minunăţia creaţiei sale şi fiecare anotimp al anului se bucură de farmecul acordurilor construite într-o succesiune cuceritoare.
Autor Dan Mihai Bârliba
