Dacă ne uităm la întreaga istorie a omenirii, vom constata că din cele mai vechi timpuri și până astăzi binele și răul au coexistat. Întotdeauna au existat progresiști care au dus lumea înainte, dar și trădători sau răufăcători.
Au existat conducători de geniu, dar și dictatori. Din păcate, de cele mai multe ori puterea ajunge în mâinile unor indivizi imorali și fără scrupul.
Am asistat și la Evul Mediu, și la Renaștere.
Până la urmă, încotro se îndreaptă omenirea?
Greu de spus, cât timp fundalul este în prezent unul apocaliptic.
În aceste condiții, mulți pun la îndoială utilitatea idealismului, justețea unei filosofii care să promoveze spiritul în dauna materiei.
Greșit!
Chiar dacă idealismul în sine nu a adus societatea utopică visată de mulți, chiar dacă și azi au loc războaie sângeroase și crime pentru teritorii sau bunuri materiale, acest curent a constituit, întotdeauna, o contrapondere. O alternativă.
Dacă în cele mai înnegurate epoci ale istoriei n-ar fi existat progresiști și idealiști, umanitatea s-ar fi dus de râpă. Așa, nu avem certitudinea că binele a triumfat, dar știm măcar că încă mai avem o omenire.
Un caracter nepieritor poate schimba omenirea
Acum 477 de ani, pe 29 septembrie 1547, se năștea Miguel de Cervantes Saavedra, creatorul celebrului personaj literar Don Quijote de la Mancha, rămas faimos pentru lupta sa cu morile de vânt, aluzie străvezie la confruntarea dintre idealism și materialism.
Chiar dacă lumea se confruntă și în prezent cu aceleași tare, Cervantes a schimbat, în felul său, omenirea prin geneza unui caracter nepieritor. Exemplul său este punct de reper pentru sute de generații care au populat Pământul de atunci și până acum și, chiar dacă nu toți l-au urmat, a constituit contraponderea necesară, despre care aminteam mai devreme.
Marele scriitor rus Fiodor Dostoievski și-a pus de mai multe ori problema existenței unei societăți ideale. Cel mai pregnant a făcut-o în Frații Karamazov, operă monumentală străbătută de numeroase repere religioase. Dacă Dostoievski și-a dat seama cu durere că acea societate nu poate exista, în principal din cauza imperfecțiunilor umane, dar și a unor meandre ale destinului pe care nu le putem decripta în totalitate, el a continuat, folosindu-se de textele și învățăturile biblice, să spere.
Și firește că nu există bun mai de preț decât speranța, chiar și în cele mai grele momente. Așa cum după ororile medievale au urmat capodoperele Renașterii, și astăzi, după o perioadă cumplită, de războaie și decadență, de mercantilism și nimicnicie, ar putea urma o nouă epocă, a Luminii, măcar conform principiului echilibrului universal, dacă nu celui al sfârșitului Apocalipsei biblice.
Există într-adevăr multe momente în care, dacă te plasezi de această parte, a idealismului, ai impresia că te lupți ”cu morile de vânt”.
Utopia imaginată de mari spirite nu a prins viață, dar am putea avea în curând un nou început
Două lucruri fundamentale nu s-au schimbat, de la începuturile lumii și până azi: corupția și, figurativ vorbind, putreziciunea conducătorilor (de la Irod și până la dictatorii moderni totul a rămas după același tipic), precum și înclinația omului de a trăda (de asemenea, pentru a rămâne pe tărâmul comparațiilor biblice, de la Iuda și până la trădătorii moderni în egală măsură nu s-a schimbat nimic).
Cu aceste două pietre de moară – conducători imorali, dar și conduși care pot oricând să trădeze – omenirea va bate mereu pasul pe loc, iar utopia imaginată de unii, de la filosofi până la scriitori precum cei amintiți, nu va prinde niciodată viață.
Și totuși…
Imaginați-vă lumea fără acest germene idealist, fără un Kant sau un Hegel, fără nemuritorul Cervantes, fără contraponderea la fluxul distructiv căruia oamenii i se raliază de bunăvoie.
Ar fi o lume moartă!
În plus, dacă luăm în considerare spusele din Scriptură, conform cărora cel care înșală de milenii neamurile pentru a le îndruma pe o cale greșită, diavolul, va fi înlănțuit pentru o mie de ani, s-ar putea ajunge și la situația în care oamenii (aceste ființe atât de capricioase al căror suflet constituie, cum spunea tot Dostoievski, tărâmul de înfruntare a binelui și a răului) nu vor mai alege răul, nu se vor mai ralia trendului distructiv.
Și am putea avea un nou început pe tărâmul moralei – care nu ar fi fost însă posibil fără lupta aparent inutilă și în mod sigur inegală cu morile de vânt…
Autor Mihai Gîndu
