În primăvara anului 1981 am ajuns la Shanghai, marele oraş numit “Parisul Estului” sau “Regina Orientului” şi la Hangzhou cu prilejul unei vizite efectuate de o delegaţie a tineretului român la invitaţia organizaţiei de tineret din Republica Populară Chineză.
Păstrez până astăzi impresii excelente despre acea vizită care mi-a oferit nu doar multiple informaţii despre istoria străveche şi modernă a Chinei, dar şi puternice impresii privind sentimentele de sinceră prietenie ale acestui popor, reflectate în atitudinea cotidiană a populaţiei de diferite vârste din localităţile menţionate. Voi prezenta cititorilor câteva dintre obiectivele vizitate:
Shanghai
Templul Jing’an/Templul Păcii şi Liniştii este un lăcaş buddhist destinat celor iniţiaţi, care a luat fiinţă în anul 247 D.Hr. în timpul Regatului Wu. Îmi amintesc cu plăcere vizitarea Sălilor Celor Trei Sfinţi, Regilor Paradisului, Lucrărilor Virtuoase, Marelui Erou, Zeiţei Guanyin. Tot acolo am văzut un clopot de cupru greu de 3,5 tone datând din vremea Dinastiei Ming.
Templul Longhua este dedicat lui Buddha Maitreya. Acesta păstrează designul arhitectural original al unei mănăstiri buddhiste de pe vremea Dinastiei Song (960-1279)/Şcoala Chan, fiind cel mai mare complex de temple antice din Shanghai; este amplasat pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi. În carnetul meu de însemnări mi-am notat următoarele Săli vizitate: Maitreya; a Celor Patru Regi ai Paradisului; Mahavira; a Celor Trei Înţelepţi. Am văzut, de asemenea, Biblioteca Textelor Buddhiste şi Turnul Clopotului având greutatea de 5.000 de kilograme. Un obiectiv reprezentativ al complexului este Pagoda Longhua cu 7 nivele compusă din cărămizi de culoare roşie care a fost construită în anul 977; în romanul autobiografic al lui J.G. Ballard, “Empire of the Sun” autorul povesteşte că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial armata japoneză a utilizat renumita Pagodă ca turn destinat operaţiunilor artileriei antiaeriene.
Templul lui Buddha de Jad
Templul lui Buddha de Jad a fost înfiinţat în anul 1882; atunci 2 Statui din jad (una reprezentând pe Buddha şezând, înaltă de 1,95 metri şi grea de 3 tone şi alta mai mică a lui Buddha decedat) au fost aduse din Myanmar pe cale maritimă de către un călugăr buddhist care le-a donat Împăratului Huigen din Dinastia Qing.
Songjiang Square Pagoda dintr-o suburbie a Shanghai-ului are 9 nivele şi este înaltă de 48,5 metri. A fost construită în perioada 1068-1077 când acel oraş era un port important la Marele Canal dintre Hangzhou şi Suzhou.
Grădina Yuyuan/Grădina Fericirii datează din anul 1559 de pe vremea Dinastiei Ming. Ocupă o zonă de 2 hectare, are câteva poduri, pavilioane, fântâni de piatră, turnuleţe şi mici lacuri. Flora este luxuriantă conţinând multe specii de plante subtropicale. O clădire componentă având rolul de Seră Imperială poartă denumirea semnificativă “Camera celor Zece Mii de Flori”.
Park Hotel în stil Art Deco
Park Hotel în stil Art Deco fusese cel mai înalt edificiu din întreaga Asie între 1934, anul inaugurării sale şi 1963; prin cei 83,8 metri acesta a rămas cel mai mare din China până în 1966 şi din Shanghai până în 1983. Hotelul este structurat în 24 de etaje şi 200 de camere fiind un reper important al istoriei moderne a metropolei chineze.
Customs House/Casa Vămilor datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea când Împăratul Kang Xi din Dinastia Qing a ridicat restricţiile împotriva comerţului maritim după cucerirea Taiwanului. În anul 1925 a fost demolată şi înlocuită cu clădirea actuală proiectată de arhitecţii Palmer şi Turner. Ocupă o suprafaţă de 5.722 de metri pătraţi având în centrul ei un turn cu un ceas mecanic fabricat în Anglia. Intrarea principală are 4 coloane în stil doric.
Jiao Tong University
Jiao Tong University a cărei deviză este “Gratitudine şi Responsabilitate” a fost înfiinţată în 1896 pe baza unui proiect aprobat de Împăratul Guangxu. După instaurarea R.P. Chineze în anul 1949 au fost introduse noi facultăţi în domeniile ingineriei civile, ingineriei de automobile, echipamentelor de construcţii, managementul căilor de comunicaţie rutieră, construcţiilor navale, telecomunicaţiilor ş.a. La momentul vizitei noastre Universitatea îşi lărgise sfera activităţilor didactice şi de cercetare prin noi discipline: ştiinţe naturale; ştiinţe economice; ştiinţe socio-politice; ştiinţe medicale.
Regret că nu am mai mers la Shanghai în ultimele decenii spre a vedea progresul urbanistic, economic şi cultural al metropolei asiatice, dar las această plăcere fiilor mei.
Hangzhou
*Lacul de Vest/Xi Hu reprezintă un semn distinctiv al oraşului numit de-a lungul multor secole “Paradisul de pe pământ”. Gazdele noastre au organizat o plimbare cu vaporaşul pe frumosul lac oferindu-ne amintiri de neuitat ale priveliştilor de un verde intens care îl înconjoară şi ale unor străvechi monumente riverane.
*Templul Lingyin/Templul Retragerii Sufletului este o mănăstire buddhistă care a văzut lumina zilei în anul 326 D.Hr. Pagoda Ligong aflată la intrare a fost construită în onoarea călugărului Hui Li al cărui nume a fost dat şi muntelui unde este situat lăcaşul de cult. Acolo am văzut zeci de sculpturi buddhiste făcute direct în stâncă, majoritatea lor datând din veacul al X-lea.
Templul Lingyin
Pagoda celor Şase Armonii, o capodoperă a arhitecturii chineze din proximitatea Lacului de Vest, semnifică armonia dintre Paradis, Pământ şi cele patru direcţii (Est, Vest, Nord, Sud). Turnul Liuhe este unicul vestigiu al fostului Templu octogonal construit în anul 970 D.Hr.
Plantaţia de Ceai “Longjing”/“Izvorul Dragonului” este o superbă zonă verde care impresionează pe oricine; aici se taie, se culege şi se usucă vestitul ceai chinezesc. După ce am servit câte o ceaşcă de ceai, fiecare dintre noi a plecat cu o cutie elegantă ce conţinea această “comoară naturală” oferită cu amabilitate de către gazdele noastre.
Muzeul Naţional al Ceaiului
Muzeul Naţional al Ceaiului situat în proximitatea Lacului de Vest constituie o introducere în cultura ceaiului chinezesc a cărui îndelungată istorie are peste 4.700 de ani. Sunt expuse numeroase tipuri de ceai şi elemente tradiţionale ale servirii acestuia datând din cele mai vechi timpuri. Şi aici – la fel ca în vizitarea Plantaţiei de Ceai – am fost invitaţi de o tânără fermecătoare în straie de mătase la o ceşcuţă de ceai, asistând la un veritabil ceremonial al pregătirii şi servirii renumitei băuturi răcoritoare.
Strada Hefang (pietonală) datează din vremea Dinastiei Song. Au fost conservate multe clădiri tradiţionale unde odinioară se derulau afaceri, se făcea politică, aveau loc activităţi culturale. Vizitatorii – printre care ne-am aflat şi noi – sunt invitaţi să guste din bunătăţile expuse şi să cumpere produse de artizanat local de o neasemuită frumuseţe şi migală.
Muzeul Medicinei Tradiţionale Chineze/Hu Quing Yu Tang permite numeroşilor vizitatori să îşi facă o imagine de ansamblu asupra îndelungatei îndeletniciri a marelui popor asiatic care din cele mai vechi timpuri a uimit o lume întreagă prin leacurile şi procedurile sale medicale. În vizita noastră am aflat povestea unui vestit negustor din acest domeniu care trăise în secolul al XVII-lea şi pe care îl chema Hu Xueyan. La plecare directorul Muzeului ne-a urat cu zâmbetul pe buze “să fim mereu sănătoşi şi să nu intrăm decât în Muzee ale Medicinei” precum cel din frumosul oraş Hangzhou pe care îl vizitasem cu mult interes.
Autor Dan Mihai Bârliba
Citește și: Han Kang, o ”carte albă” cât un Nobel
