Feast of Fire (2023) este o peliculă despre destin și suferință, cu un mesaj emoționant, prezentată la ediția din acest an a Cinepolska.
Ce este destinul? De ce unii se nasc normali, iar alții cu handicap? Ce este fericirea? Dar lumea văzută prin ochii unei persoane țintuite în scaun cu rotile?
Sunt întrebări complicate, iar filmul încearcă să le dea un răspuns, atât cât este omenește posibil.
Nu întâmplător, primul cadru al filmului ”Feast of Fire” (O: Święto ognia) înfățișează o pasăre în zbor. Puțin mai târziu, o vedem pe Łucja Łabendowicz, o mică balerină, evoluând pe muzica lui Ceaikovski.
Anastazja, sora Łucjei, nu are nici libertatea păsării, nici pe cea a surorii sale, fiindcă un handicap grav o ține prizonieră într-un scaun.
Ne sunt prezentate momentele conceperii și nașterii micuței Anastazja, iar verdictul doctorilor a fost unul crunt: din cauza unei hipoxii cerebrale perinatale, fetița nou-născută suferea de paralizie cerebrală.
De la probleme medicale la cele birocratice, totul părea a sta în calea fericirii celei de-a doua născute și a părinților ei.
Contrast între destinele a două surori
Este înfățișat extraordinar contrastul între destinul surorii mai mari, care urma cursuri de balet și își testa limitele în materie de grație și de mobilitate, și cel al sărmanei Anastazja, condamnată la suferință perpetuă. Cutremurător!
Tatăl încearcă să o ajute să facă kinetoterapie, dar situația era foarte grea.
În pofida tragediei care o lovise și a unor dispute domestice, în familia Łabendowicz exista o anume armonie. Un fel de a privi viața cu alți ochi decât ai resemnării, de a găsi timp pentru un zâmbet sau pentru o glumă.
Łucja va face în curând un pas important în carieră, primind rolul principal în baletul ”Sărbătoarea focului”.
În acest timp, o vecină, Jozefina, se apropie de familie și începe să o viziteze regulat pe Anastazja, cu care comunica cu ajutorul unui computer.
Fata infirmă nu este ”scutită” de încercările vieții, îndrăgostindu-se de un băiat din vecini, Mateusz.
Secrete tragice
De parcă toate acestea nu erau de ajuns, Łucja se confruntă cu o problemă medicală (inflamație musculară piriformă) care îi pune cariera în pericol.
Anastazja va reuși în cele din urmă, în condiții speciale, să treacă bacalaureatul, iar Łucja va evolua, după mai multe peripeții, în ”Sărbătoarea focului”, unde va dansa excelent, însă va avea două căderi spre final, din cauza durerilor musculare.
M-am întrebat mult timp de ce. Pentru că viața este plină de suferințe deseori nedrepte? Pentru că repetăm mitul lui Icar?
Posibil, ambele.
Vor ieși la iveală secrete tragice cu privire la sfârșitul mamei fetelor, iar recompensa Łucjei va veni abia la final, când în sfârșit va evolua fără cusur în baletul preferat.
Dar există și un mesaj pozitiv: dacă luptăm cu adevărat, crezând în noi înșine, dacă strângem din dinți și înfruntăm vicisitudinile vieții cu eroism, vom reuși. Și vom avea partea noastră de răsplată – în special spirituală.
Regizoarea Kinga Dębska
Totul este prezentat de regizoarea Kinga Dębska într-o notă de profundă înțelegere umană. N-aș spune neapărat într-o notă tragicomică, fiindcă rămâne prea puțin loc pentru comedie în această poveste extrem de tristă, dar în orice caz de prezentare foarte veridică a vieții, care are de toate: și suferință, și chin, și bucurii, și zâmbete, și lacrimi, și împliniri, și refulări, și aspirații. Această redare îi iese cineastei poloneze extrem de bine și face din peliculă o adevărată bijuterie cinematografică, un ”must see” al momentulul, în pofida subiectului răvășitor.
Este drept, unele dintre secvențe, cum ar fi cele cu optimismul exagerat al Jozefinei și cu tonicitatea sa molipsitoare par cam șarjate, nu sunt tocmai rele ca idee, dar îți dai imediat seama că nu astfel s-ar produce lucrurile în realitate – chiar dacă, firește, este vorba despre un artificiu cinematografic.
Finalul este un pic ”pentru public”, un fel de ”trebuie să se termine bine”.
Însă per ansamblu filmul e foarte bine realizat.
Distribuție de excepție
Pelicula beneficiază de o interpretare actoricească foarte bună din partea tuturor, dar cu adevărat sclipitoare este performanța tinerei Paulina Pytlak, care face minuni în rolul Nastkăi (Anastazja). Este un rol înfiorător de greu prin însăși natura lui, de a mima handicapul din primul și până în ultimul minut, iar actrița poloneză nu falsează nicio notă. Ca și sora sa, în film, la ultima reprezentație a ”Sărbătorii focului”.
Calitatea majorității filmelor prezentate în ultimii ani la festivalul Cinepolska, alături de cea a filmelor poloneze clasice îmi întăresc convingerea (poate subiectivă, dar cu o bază reală de necontestat) că cinematografia poloneză conduce în topul realizărilor celei de-a șaptea arte, prin valoare și constanță.
Autor Mihai Gîndu
Citește și: Moromeții 3 va avea o proiecție în prezența lui Horațiu Mălăele la Târgu Jiu
