Aniversăm astăzi 87 de ani de la nașterea scriitorului Mircea Manolescu (15 ianuarie 1938, Craiova).
Debutul său literar s-a produs în anul 1987, prin publicarea poeziei „Romanța mingei de fotbal” în numărul 739 al revistei „Urzica”. A continuat să colaboreze cu această revistă umoristică, cu almanahul „Perpetuum comic”, iar după anul 1989 a publicat în revistele de acelaşi gen literar „Moftul român”, „Papagalul”, „Scaiul” şi „Spinul”.
Primele texte în proză au văzut lumina tiparului în revistele „Sănătatea”, „Papagalul” și „Spinul”, începând cu anul 1988, sub forma unor anecdote sau a unor schițe umoristice.
În 1998 apare la Editura Licorn primul său volum, volumul de versuri „Zâmbete ironice”.
Diverse selecții din poeziile sale au fost publicate în antologiile Editurii Anamarol (Simbioze lirice – volumul 14 din 2015, Metamorfoză – volumele 5 și 7 din 2019, sau Carmen – volumul XXIX din 2019), în publicaţia online „Poeţii Noştri”, precum și în trei medalioane Mircea Manolescu, apărute în numerele 7512/02.11.2017, 8537/17.01.2022 şi 9033/18.01.2024 ale cotidianului Curierul Național.
Printre poeziile cele mai cunoscute se numără „Fabula mărului”, preluată inclusiv de mediul online, prin intermediul unor publicaţii electronice, al unor canale de YouTube dedicate sau al paginilor de Facebook.
Prin implicarea scriitorului Mihai Manolescu, la sfârşitul anului 2020 apare la Editura Anamarol volumul „Taina Pădurii Stuparu”, dezvăluind cititorilor o nouă dimensiune a scriitorului Mircea Manolescu: aceea de romancier.
Tot sub coordonarea fiului său, este publicat în anul 2023 la Editura Anamarol romanul „Cea mai frumoasă vârstă”.
Despre Mircea Manolescu se poate vorbi foarte mult. De la rafinamentul prin care capta atenţia interlocutorilor săi, până la felul bonom în care privea lumea înconjurătoare, chiar şi atunci când aceasta se dovedea extrem de ofertantă în subiecte satirice.
Am ales să aducem însă în atenţie cititorilor romanul „Taina Pădurii Stuparu”, volum ce se încadrează într-un gen literar cu mult mai riguros faţă de genul umoristic îmbrăţişat de către scriitor în cea mai mare parte a operei sale.
Vom reda mai jos câteva fragmente din acest volum scris cu vervă, în care moartea şi trădarea pândesc la tot pasul, care depăşeşte însă statutul de roman de aventuri prin creionarea fină a personajelor şi situaţiilor şi prin privirea ca o radiografie extrem de precisă aruncată asupra caracterelor fiecăruia dintre cei ce apar în naraţiune:
„- Bine, dar… dar ce legătură ai dumneata, negustor de cereale, cu Comandamentul german din localitate?
– Una cât se poate de normală, Herr Urezeanu. Postura de negustor era doar un paravan în spatele căruia își desfășoară activitatea căpitanul S.S. Karl Hermel. La ordinul dumneavoastră!
Zicând acestea cel cunoscut cu puțin înainte sub numele de Wolf se ridică în picioare și-și pocni militărește călcâiele zâmbind vădit batjocoritor.
Bătrânul boier tresări ca mușcat de un șarpe și făcu câțiva pași spre ușă, dar neamțul fu mai rapid, îl îmbrânci cu violență cât colo și răsuci cheia în broască.
– Ia urcă-te în pat, moșneag nenorocit și nu-mi fă mie pe viteazul, că-ți trag una peste bot de-ți sare placa!
Urezeanu se supuse, prea îngrozit spre a mai protesta măcar. Un tremur nervos îi scutura toate mădularele.
– Acoperă-te cu plapuma să nu răcești cumva. Așa. Vezi că ne înțelegem? Îmi pare sincer rău, dar ești pur și simplu ghinionist, al dracului de ghinionist, dacă stau și mă gândesc mai bine. Din câți oameni puteau descoperi peștera aia tocmai pe dumneata a căzut păcatul s-o faci, dar ghinionul cel mare a fost că mi-ai arătat-o mie. Și vrei să-ți mai spun ceva, ca să vezi cum stai cu bafta? Află că m-a trimis aici chiar fiul dumitale, pricepi? Dacă nu era Grig, dragul de el, rămâneam cu convingerea că ești la București și se ducea dracu’ tot planul meu. El mi-a dat adresa și m-a rugat să te conving să pleci de aici, ha-ha-ha!
De sub plapumă Iancu Urezeanu îl privea terorizat, fără o vorbă.
– Totuși, urmă Hermel implacabil, în șirul ăsta de ghinioane ai avut și o scamă de noroc, pentru că dacă Grigore cunoștea secretul peșterii nu mai aveam încotro și…
– Și ce? gemu bătrânul, alb la față și transpirat.
Hermel râse cu o răutate plină de mulțumire.
– Cum ce? Tot n-ai priceput? Îi făceam și lui de petrecanie și-l trimiteam după papa… ca să nu guițe pe unde nu trebuie.
– Adică vrei să spui… Adică vrei să spui… Ajut!…
Restul vorbelor, dacă au mai fost pronunțate, fură acoperite de două pocnete seci și nenorocitul muri, cu țeasta străpunsă de două gloanțe. Neamțul își vârî revolverul în tocul de la subsuoară și-și privi preț de câteva clipe opera cu un rânjet satisfăcut, apoi se apropie de pat și evitând cu grijă sângele ce șiroia pe fața victimei, îi deschise gura și scoase de acolo protezele cu dantura de aur.
– Așa, bătrâne. Ție oricum tot nu-ți vor mai fi de folos de azi înainte.
Se-ntoarse după aceea spre masă și își turnă încă un coniac pe care îl dădu peste cap dintr-odată. Puse paharul la loc și astupă sticla cu grija cunoscătorului ce nu poate accepta degradarea fără rost a unei băuturi fine, după care părăsi încăperea ca un musafir oarecare având grijă, totuși, să încuie ușa pe dinafară și să-și vâre cheia în buzunar.”
Nu putem încheia însă acest remember dedicat scriitorului Mircea Manolescu fără să vă amintim că el este încă prezent în viaţa literară actuală, fiind publicat cu regularitate de reviste de profil, cum este spre exemplu revista de satiră şi umor „Cu cioara vopsită”:
PARADA MODEI
În încăperea ultraelegantă
Intimă, dar destul de spaţioasă.
Pe-un fond sonor de muzică aleasă
Începe o paradă fascinantă.
Pe podiumul scăldat în reflectoare
Apar, săltându-şi coapsele bogate,
Frumoase dive-n rochii colorate
Sau mini straşnic de ispititoare.
Se duc, se-ntorc, zâmbesc spre asistenţă,
Fac piruete scurte, se înclină,
Au unduiri şi graţii de felină
Şi-n ochi un licăr de impertinenţă.
Trăgându-se într-una de bretele
Un domn în frac, cu vag aspect de cioclu,
S-a cocoţat pe-un scaun ca pe-un soclu,
Ca să prezinte noile modele.
Culorile sunt vii, armonioase,
Ca într-o expoziţie florală.
Predomină mătasea naturală
Cu decolteuri foarte generoase.
Privind parada modei încântate
Nevestele-şi doresc toalete fine;
Bărbaţii le-ar dori pe manechine,
Dar toate costă, drace, peste poate!
TE-AM AŞTEPTAT…
Te-am aşteptat la locul de-ntâlnire
Senin şi calm, ba chiar cu voioşie.
Domnea o pace în întreaga fire,
Iar soarele pornise spre chindie.
Te-am aşteptat în suflet cu speranţa
Că nu profiţi de-o posibilitate,
Să-mi strici şi armonia şi-ambianţa
Cu lipsa ta de punctualitate.
Dar timpul se scurgea, ca şi-altă dată,
Nesimţitor la chinuri indigene…
Te-am aşteptat cu fruntea-ntunecată,
În faţa anacronicei dughene.
Te-am aşteptat cuprins de disperare,
Privind în lungul străzii prost pavate.
Simţeam o amorţeală în picioare
Şi-o doză de irascibilitate.
Aş fi plecat! Dar nu, şi ştii prea bine
De ce-am rămas acolo ţintuit,
Căci nu puteam să plec decât cu tine
De la servici… tramvai afurisit!
(„Cu cioara vopsită”, An II – nr. 5 (11) / decembrie 2024 – ianuarie 2025)
Autor Curierul Național
