Tudor Muşatescu, poetul, prozatorul, dramaturgul şi umoristul român s-a născut la 22 februarie 1903 în comuna Măţău de lângă oraşul Câmpulung Muscel într-o familie de intelectuali.
Tatăl său era avocat, profesor de latină, greacă şi română, director al Gimnaziului “Dinicu Golescu” din Câmpulung, iar mama lui avea înclinaţii artistice deosebite. După începerea studiilor la liceul din acea localitate şi continuate la un liceu din Iaşi tânărul Tudor susţine examenul de Bacalaureat la Liceul “Sfântul Sava” din Bucureşti. Din anul 1919 el colaborează la revista “Rampa” şi la unele reviste şi magazine umoristice. În 1924 a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie şi Facultatea de Drept din cadrul “Universităţii din Bucureşti”. Deja în anul 1923 el debutează cu piesa de teatru scrisă în limba franceză Focuri de pe comori şi reprezentată la Paris. Peste doi ani la “Teatrul din Craiova” au fost jucate alte două piese ale sale intitulate T.T.R. şi Datoria. Acestora le-au urmat piesele de teatru Pantarola/1928 şi Sosesc deseară/1931 care se doreau a fi reabilitări ale vodevilului european în spaţiul artistic autohton.
Tudor Muşatescu un redutabil continuator interbelic al comediilor de moravuri ale lui Ion Luca Caragiale
Mulţi critici l-au considerat pe tânărul dramaturg Tudor Muşatescu un redutabil continuator interbelic al comediilor de moravuri ale lui Ion Luca Caragiale atât prin personajele şi situaţiile oglindite în creaţiile sale, cât şi prin dialogurile spirituale care reuşeau să cucerească publicul.Tudor Muşatescu şi-a pus semnătura pe multe piese de teatru. Citez câteva: Titanic Vals; …Escu; Visul unei nopţi de iarnă; Madona; Profesorul de franceză; A murit Bubi; Al optulea păcat; Burtă Verde; Trenurile mele. Tudor Muşatescu este, de asemenea, autorul volumului de versuri Vitrinele toamnei/1926, al schiţelor Nudul lui Gogu/1928 şi Ale vieţii valuri/1932, al prozelor cu caracter epistolar Doresc ca micile mele rânduleţe…/1934 şi Fiecare cu părerea lui/1970, al romanului Mica publicitate/1935. În colaborare cu Sică Alexandrescu a scris comediile Figura de la Dorohoi, La iarbă verde, Miss România, Birlic, Teoria cocoşului. A condus câteva companii teatrale: “Teatrul din Sărindar”/1940; Teatrul “Tudor Muşatescu”/1941-1942, Teatrul “Colorado”/1943-1944 ş.a. A fost ales în anul1945 membru în conducerea “Societăţii Autorilor Dramatici Români”.
Inaugurarea primei stagiuni a “Teatrului Vesel” din Bucureşti
În biografia artistică a lui Tudor Muşatescu a existat un episod intrat în istoria teatrului românesc. În anul 1934 el a tradus şi adaptat o farsă a scriitorilor austrieci Franz Arnold şi Ernst Bach, pusă în scenă de către regizorul Sică Alexandrescu la inaugurarea primei stagiuni a “Teatrului Vesel” din Bucureşti. Afişul spectacolului apăruse cu titlul Birlic; acţiunea era plasată în Nordul Moldovei, iar eroul principal al farsei era un contabil pe nume Costache Perjoiu din Fălticeni, poreclit Birlic (care înseamnă în limba turcă “as la jocul de cărţi”), rolul său fiind interpretat de tânărul actor de atunci Grigore Vasiliu. Aşa a rămas numele marelui actor care a înnobilat scenele, ecranele şi microfoanele comediei autohtone.
Dicţionarul umoristic al limbii române
Prezint din cartea sa intitulată Dicţionarul umoristic al limbii române o enumerare selectivă a definiţiilor pline de haz:
- *“Actriţe: Femei cu «Thalie».”;
- *“Baniţă: Pălărie modernă pentru tărâţele din cap.”;
- *“Cerb: Unul fericit că este încornorat.”;
- *“Est: Cel mai răsărit dintre punctele cardinale.”;
- *“Bă: Fă cu fustă.”;
- *“Avocat: Vorbă multă, bogăţia omului.”;
- *“Evlavios: Persoană a cărei bibliotecă se compune din cele douăsprezece «Evanghelii».”;
- *“Amvon: Tribuna electorală a lui Dumnezeu.”;
- *“Ibovnic: Schimbul doi într-o căsnicie.”; *“Madonă: Fată mare cu copil mic.”;
- *“Infidelă: Cea fidelă altuia.”;
- “Mozaic: Pietre care se înţeleg perfect între ele.”;
- *“Votcă: Băutură cu cizme ruseşti.”;
- *“Mireasă: Alba care îţi face zile negre.”;
- *“Amazoană: Persoană care călătoreşte numai pe jumătate de cal.”;
- *“Ginere: Candidat de-o seară la coroana de împărat bizantin.”;
- *“Maică: Femeia care a pus cruce inimii.”;
- *“Balet: Artă călcată în picioare.”;
- *“Antologie: Ghiveci de lauri.”;
- *“Anagramă: cadrilul literelor.”;
- *“Justiţie: Oarbă care vede ce face.”;
- *“Decolteu: Aeroport pentru aterizarea privirilor şi decolarea dorinţelor.”;
- *“Fanfaron: Curcan care se laudă că taică-său a fost struţ şi maică-sa «Pasărea Phoenix».”;
- *“Lacrimi: Perle de cultură personală.”;
- *“Taciturn: Turn tăcut.”;
- *“Infinit: Dimensiunea precisă a dragostei.”;
- *“Osanale: Tămâie la purtător.”;
- *“Gondolă: Birjă cu lopeţi la roţi şi cu calul tenor.”;
- *“Usturoi: Creşă de căţei.”;
- *“X: Eternul necunoscut.”;
- *“Inel: Prima verigă din lanţul căsniciei.”;
- *“Vis: Viaţă de rezervă.”;
- *“Soţi: Condamnaţi la somn comun, dar la vise separate.”;
- *“Zicală: Vorbă care se ţine de cuvânt.”;
- *“Şifonier: Spaţiul locativ pentru cei prinşi la nevestele altora.”;
- *“Nevastă: Persoană care te încântă o lună şi te descântă toată viaţa.”;
- *“Mălai: Valută forte a ţăranului.”;
- *“Perucă: Proteză la cap.”;
- *“Ramolit: Bărbat care se gândeşte la femei numai pentru a se răzgândi.”;
- *“Y: Praştia alfabetului.”;
- *“Mumie: Femeie bine conservată până la adânci bătrâneţe.”;
- *“Calambur: Bal mascat al vorbelor serioase.”;
- *“Zvon: Ştire în neştire.”
Tudor Muşatescu este autorul unui număr mare de epigrame spumoase
Tudor Muşatescu este autorul unui număr mare de epigrame spumoase. Am ales pentru cititorii mei câteva dintre acestea:
- i) “O! Bodega cu umorul/Multe bune-au pus la cale./De le ducem astăzi dorul./Bodegar: Caragiale.”;
- ii) “Poanta trebuie să fie/Al epigramei bisturiu./Eu nu admit anestezie,/De-aceea operez pe viu!”;
- iii) “Vrei în lupta asta strâmbă/Să câştigi mata duelul?/Tot ce e posibil. Însă/Nu cu rime, cu rimelul!”;
- iv) “Nu mai pot să zic nici pâs,/Scopul mi-am atins uşor,/Să fiu râsul tuturor,/Fără să mă fac de râs!”;
- v) “Când îmi face vreo figură/Vreo albină oarecare,/Generos, pe-nţepătură/Pun tot eu un praf de sare.”;
- vi) “Lupta-n epigrame n-are/Arme noi şi nucleare,/Ci doar arcul de la geţi./Deci doboară cu săgeţi!”;
- vii) “La vârsta mea de-acum târzie/Cu săbiile s-a sfârşit:/Pe-a mea o pun la panoplie,/Pe-a ta s-o dai la ascuţit!”; viii) “E o crimă când săgeata/Cu venin e otrăvită,/Căci rivalul se dă gata/Doar cu una ascuţită.”;
- ix) “Dacă după o săgeată/Nu i-ai jumulit panaşul/Arcul este fără pată/Şi de vină e arcaşul!”;
- x) “În general, poanta mea/Nu e din aia austeră,/Dar imediat devine grea/Când vede replica lejeră.”;
- xi) “N-am să fac o melodramă!/Sper ca poanta s-o suporţi!/Pun tămâie-n epigramă/Numai când slujesc la morţi!”;
- xii) “«Domnul Tudor», la adică/Spune câte-un ins pe stradă,/Dar nu-s «Domn», ca să se zică,/Ci sunt «Domn», ca să se vadă!”.
Tudor Muşatescu a fost un artizan al replicilor spontane
Marelui nostru scriitor nu i-au fost străine nici aforismele spirituale din care redau următoarele: “Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.”; “Cel mai bun vin din lume este Muscat şi cel mai mare scriitor de pe glob este Tudor Muscătescu.”; “Cine bea din sticlă nu este om de pahar.”; “Meridianele sunt bretelele globului pământesc, ca să nu îi cadă Ecuatorul în vine.”; “Nopţile pierdute au zilele numărate.”; “Noaptea viteza gândului circulă în «ani-întuneric».”; “Ideea bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.”; “Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.”; “Era atât de zgârcit încât noaptea latră în curte ca să facă economie de câine.”; “Toate privighetorile sunt fete mari. După măritiş se transformă toate în ciocănitori.”; “Poţi să fii într-o ureche şi foarte serios la treabă: dacă eşti ac!”; “Unui măgar când îi spui «asin» este ca şi cum în loc de «mă» i-ai spune «domnule».”.
Se ştie că Tudor Muşatescu a fost un artizan al replicilor spontane aşa cum reiese dintr-o evocare a unui martor de la cafeneaua bucureşteană “Capşa”. Când una dintre domnişoarele prezente a exclamat: “Vai, maestre, teribil de spiritual mai eşti! Nici nu ştii cât ne-am distrat! Lângă dumneata mai prindem şi noi niţel duh!”, scriitorul i-a dat următorul răspuns: “N-aveţi nicio grijă, doamnă, nu se ia!”.
Printre însemnările sale am găsit aceste confesiuni privind propria creaţie literară: “Dacă îmi recunosc un merit ca dramaturg este că oricare din personajele mele înţepate cu un ac va sângera sânge viu, uman.”; “Umorul trebuie să fie satiric, iar ruda sa de sânge – satira trebuie să aibă neapărat umor.”; “Albina este satirică: înţeapă. Eu am umor: pişc.”.
Tudor Muşatescu a părăsit lumea pământenilor la 4 noiembrie 1970 plecând în Ceruri cu misiunea nemărturisită vreodată de a-i învăţa pe Îngeri să zâmbească.
