Un film încărcat de simboluri despre natura sălbatică în contrapunere cu civilizația opulentă, despre simplitate și lux, cu un final răvășitor.
Filmul Aku wa Sonzai Shinai (2023) (rom. Răul nu există, eng. Evil does not exist) începe prin a prezenta spectatorului câteva cadre din natură superbe, cu crengile unor arbori văzute spre cer. Este semnalul pe care Ryusuke Hamaguchi îl dă încă din start că vrea să spună o poveste despre natură și civilizație, despre căutarea Paradisului pierdut.
Instantaneele amețitoare și muzica ușor hipnotică sporesc senzația privitorului că a pătruns pe un alt tărâm. (De altfel, cineastul japonez se va folosi și mai târziu de o tehnică similară, filmând decorul natural văzut dintr-o mașină în mers).
Apoi vedem o fetiță în îmbrăcăminte albastră mergând prin pădurea înzăpezită.
Un localnic taie lemnul unui copac cu drujba și apoi despică butucii cu toporul – simbol evident pentru civilizația care ucide farmecul naturii și îi pângărește fondul imaculat.
Apoi, același om culege apă dintr-un râu, pe care o depozitează în mai multe canistre (s-ar putea interpreta: are nevoie de natură, de unul dintre elementele primordiale).
Este acompaniat de un prieten, cei doi formând un duo simplu în mijlocul pădurii încă neatacate de om.
Cadrele naturale superbe, peisajul feeric, imaginile cu fetița dormind – toate oferă o cheie care se regăsește și în titlul filmului: în mijlocul naturii, răul nu există. Răul nu apare decât atunci când noi îl aducem – mânați de dorințe de înavuțire, de tentația modernității cu orice preț, de conflicte pornite din orgolii sau alte vicii ș.a.m.d. Este la fel cu povestea lui Adam și a Evei: ar fi putut fi un paradis, dar este un purgatoriu.
Puțin mai târziu, localnicul, Takumi, însoțit de fetița sa, Hana, dă peste scheletul unui cerb. Animalul fusese vânat (tatăl își dă seama că fusese împușcat în abdomen). Și aici este vorba despre un simbol – ceva asemănător capitolului ”Cum a apărut frica”, din Cărțile junglei, de Rudyard Kipling. Adică: înainte totul era perfect, pur, imaculat. Deodată a apărut un element discordant, care seamănă teamă, neîncredere, vestește un pericol. Este o temă importantă în această creație a regizorului nipon.
Localnicii sunt contactați de reprezentanții unei companii, care voiau (nu lipsiți de interes, însă) să pună în practică un proiect de camping (mai precis ”glamping”, un camping de lux).
Se vor înfrunta vechiul și noul, tradiția și modernitatea, simplitatea și luxul.
Este vorba și de un hățiș al intereselor și al minciunii, care devine tot mai des pe măsură ce te apropii de vârf. Cei care au vorbit inițial cu localnicii, în urma discuțiilor, devin mai maleabili, șeful lor, care organizase proiectul și urmărea un profit rapid – nu.
Sigur, ca acțiune nu e ceva senzațional sau neobișnuit, dar felul în care este arătat contrastul dintre un mediu și altul, dintre natural și civilizație este remarcabil.
Finalul este unul răvășitor, aproape halucinant – tocmai când credeai că totul se îndreaptă spre o împăcare, spre o reconciliere a celor două lumi Hamaguchi îți dă lovitura de grație și introduce tema necesității jertfei.
Și astfel vom afla că răul există, în contradicție cu titlul filmului – dar întregind ideea că aceasta este posibil fiindcă îl facem noi să existe.
Pelicula lui Hamaguchi este alcătuită din cadre simple, nesofisticate. Dialogurile sunt scurte – iar personajele, puține. Este un procedeu aplicat special pentru a spori efectul de dramă intensă, construită din contraste, și nu din replici sofisticate. Este ca o șfichiuire de bici care doare.
De asemenea, este un film în care simbolistica joacă un rol foarte important.
Per ansamblu, o mică bijuterie asiatică, un film care nu trebuie ratat.
Aku wa Sonzai Shinai a fost distins cu Marele Premiu al juriului la Festivalul Internațional de la Veneția, cu Premiul FIPRESCI și a fost votat cel mai bun film la Festivalul de Film de la Londra – BFI.
Ryusuke Hamaguchi la Hong Kong Asian Film Festival (2018) Foto: Heiyinmatthewlo, CC BY-SA 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0, via Wikimedia Commons
Autor: Mihai Gîndu
