Pan era o Zeitate din mitologia greacă, jumătate om şi jumătate animal care avea coarne, barbă şi copite de ţap, protector al turmelor şi păstorilor, însoţindu-l pe Zeul Dionis şi pândind Nimfele în desişurile pădurilor. El este considerat inventatorul instrumentului de suflat numit syrinx, strămoş al naiului modern. Un mit celebru se referă la originea acestui nai: într-o zi Pan a întâlnit o fermecătoare Nimfă numită Syrinx din Arcadia, dar aceasta s-a opus vorbelor de dragoste ale lui Pan, fugind imediat la surorile sale care au transformat-o într-o trestie ce producea o frumoasă melodie ori de câte ori vântul sufla prin ea; Pan a luat pe ascuns câteva bucăţele de lungimi diferite din acea trestie şi le-a unit pe toate formând instrumentul ce poartă numele scumpei sale iubite, iar acesta i-a devenit un prieten de nedespărţit. Frumoasă legendă, nu-i aşa?
Pe meleagurile noastre au răsunat încă din veacul al XIX-lea acordurile naiurilor stăpânite cu patos şi talent de iscusiţi solişti; dintre aceştia voi evoca doar câţiva:
*Angheluş Dinicu (1838-1905) a fost un naist român de etnie romă, fiul celui mai preţuit lăutar al Curţii lui Grigore Ghica-Vodă; la rândul său el era bunicul violonistului şi compozitorului Grigoraş Dinicu. Este cunoscut pentru compunerea şi aranjarea instrumentală a unor melodii inspirate din folclorul nostru printre care renumita Ciocârlie. La 29 iunie 1889 Angheluş Dinicu a participat la “Expoziţia Universală” de la Paris unde, în urma unui concurs internaţional de lăutari, taraful său a câştigat Medalia de Aur. La 16 septembrie 1896 Angheluş Dinicu a fost invitat să concerteze la Palatul Regaldin Bucureşti şi la Poiana Stânei cu prilejul vizitei în România a Împăratului Austriei, Franz Josef.
Angheluș Dinicu Foto: Discogs
*Georges Ştefănescu (1884-1950) s-a născut într-o familie de lăutari învăţând arta naiului de la tatăl lui. Între anii 1920 şi 1930 el obişnuia să cânte în cadrul unor mici formaţii instrumentale la diferite restaurante din mahalalele Bucureştilor; mai târziu ajunge la orchestra lui Grigoraş Dinicu alături de ţambalistul Vasile Budişteanu. Împreună cu această orchestră şi cu naistul Fănică Luca este prezent la “Expoziţia Universală” de la Paris/1937. Tot cu orchestra condusă de Grigoraş Dinicu şi însoţită de solista Maria Tănase, Georges Ştefănescu a participat la “Expoziţia Universală” de la New York/1939. După începerea celui de-al Doilea Război Mondial Georges Ştefănescu preferă să rămână în S.U.A. cântând în diverse formaţii alături de alţi artişti români şi înregistrând la Casa de discuri “Decca” din New York unele piese de muzică populară interpretate la nai.
*Fănică Luca(1894-1968), pe numele său real Iordache Luca Ştefan a fost un naist român de etnie romă care a abordat cu virtuozitate diverse genuri: muzică lăutărească (vocală), populară, café-concert, romanţe. Aflat la “Expoziţia Universală” de la New York/1939 marele nostru violonist şi compozitor George Enescu îl aprecia pe Fănică Luca drept “cel mai bun suflător pe care l-am auzit până astăzi”. A participat la acea “Expoziţie Universală” la invitarea nominală din partea Doamnei Eleanor Roosevelt, soţia Preşedintelui S.U.A. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial Fănică Luca revine în România unde susţine concerte pentru soldaţii aflaţi pe front şi pentru răniţii din spitalele militare. În perioada comunistă el a cântat în U.R.S.S., R.P. Chineză, R.P.D. Coreeană.
*Gheorghe Zamfir s-a născut la 6 aprilie 1941 la Găeşti/judeţul Dâmboviţa. Din copilărie el a fost atras de muzica lăutarilor dorind să cânte la acordeon cu taraful de romi. În 1955, la vârsta de 14 ani este înscris de tatăl său la “Şcoala de Muzică nr. 1” din Bucureşti cu intenţia de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, dovedind un talent deosebit pentru acest instrument. După absolvire Gheorghe Zamfir se înscrie la Conservatorul de Muzică “Ciprian Porumbescu” cu dublă specializare: pedagogie şi dirijorat pentru cor şi orchestră. Peste ani, în martie 2005 el susţine doctoratul cu teza de disertaţie Naiul – geneză, evoluţie şi semnificaţie, obţinând calificativul Summa cum laude.
Are o carieră strălucită în ipostazele de interpret, dirijor şi compozitor, compusă din următoarele momente mai importante: 1970 – înfiinţarea propriului taraf concertistic cu care susţine numeroase reprezentaţii, utilizând cele 4 tipuri de naiuri create de el însuşi (soprano, alto, tenor, bas); 1972 – crearea noului stil nai/orgă, lărgind substanţial paleta interpretativă şi expresivă a naiului; 1974 – compunerea lucrării Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă şi orchestră care a fost înregistrată cu Orchestra Naţională Radio şi Corul “Madrigal” din Bucureşti; 1976 – lansarea hiturilor sale Été d’amour şi Păstorul singuratic (la care colaborează cu dirijorul şi compozitorul german James Last); 1981 – îşi lansează discurile pe piaţa americană; 1982 – compune prima Rapsodie şi primul Concert pentru nai şi orchestră. În anul 1982 este nevoit să plece în exil de unde revine în anul 1990. Susţine o serie de concerte în Franţa, Elveţia, Canada şi Turcia (ţară unde a fost declarat cel mai popular compozitor şi interpret al secolului al XX-lea). În decursul unei cariere artistice care a depăşit o jumătate de veac Gheorghe Zamfir a câştigat 120 de discuri de aur şi platină, are peste 190 de discuri înregistrate şi peste 120 de miloane de albume vândute în lumea întreagă.
Gheorghe Zamfir Foto: gheorghezamfir.ro
*Damian Drăghici este un compozitor şi interpret român de etnie romă care s-a născut într-o familie muzicală la 31 martie 1970. A început să înveţe a cânta la nai când avea 10 ani. El a studiat la Universitatea de Muzică “Philipos Nakas” din Atena (1993-1996) şi la Colegiul de Muzică “Berklee” din Boston (1997-1999). Între anii 2006 şi 2009 a implementat proiectul “Damian&Brothers” în care a îmbinat manifestările artistice cu mesajele împotriva discriminării etnice. Damian Drăghici a introdus printre instrumentele lăutăreşti tradiţionale o serie de elemente ale rockului (chitara electrică, basul electric, ritmurile de dubstep, reggae şi gypsy blues). În 2017 a primit Discul de Aur pentru albumul intitulat Gypsy Rock – Change or Die.
*Nicolae Voiculeţ a văzut lumina zilei la Sinaia ca fiu de preot, tatăl său preferând ca Nicolae să studieze tehnica naiului de când fiul lui avea 12 ani. A urmat Liceul de Muzică“George Enescu” şi ulterior “Academia Naţională de Muzică” din Bucureşti (unde l-a cunoscut pe maestrul Gheorghe Zamfir de la care a moştenit arta şi pedagogia naiului). A susţinut concerte în Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America de Nord şi America de Sud; a concertat la sanctificarea Maicii Teresa din Calcutta care a fost celebrată la “Basilica di Santa MariaSopra Minerva” din Roma. În 2005 a lansat proiectul Pledoarie pentru nai. Pledoarie pentru România. Nicolae Voiculeţ a fost distins cu Meritul Cultural al României în grad de Cavaler.
Nicolae Voiculeț Foto: icr.ro
*Radu Simion (1940-2015) a fost un naist virtuoz. L-a avut profesor la “Şcoala Medie de Muzică” din Bucureşti pe Fănică Luca. După încheierea studiilor el a fost angajat la Ansamblul “Periniţa” unde i-a avut colegi pe Rodica Bujor, Ana Pop Corondan, Ştefania Rareş şi Ion Luican. A concertat în peste 30 de ţări din Europa, Asia, Africa şi America.
*Damian Luca (n. 1936) este nepotul renumitului naist Fănică Luca. În calitate de naist el a obţinut titlul de laureat al concursurilor din cadrul “Festivalurilor Mondiale ale Tineretului şi Studenţilor” de la Berlin – Republica Democrată Germană/1951, Bucureşti/1953, Varşovia/1955 şi Moscova/1957. S-a stabilit la Bruxelles.
Arta naiului s-a asociat, de asemenea, cu anumite personalităţi feminine care au reuşit să transfere acestui instrument sensibilitate şi tandreţe. Ofer exemplulDanei Dragomir care s-anăscut la Bucureşti pe 22 iulie 1964. Ea este o muziciană şi compozitoare suedeză de origine română, prima naistă profesionistă din lume; creaţiile sale îmbină stilurile pop, popsimfonic şi New Age, marele succes interpretativ având loc în cursul anului 1991 cu piesa Mio, My Mio compusă de Benny Anderson şi Björn Ulvaeus, membri ai renumitei formaţii suedeze “ABBA”.
Autor Dan Mihai Bârliba
