23.4 C
Craiova
duminică, 20 aprilie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCulturaCraiova: Ziua Cărților Deschise la Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Craiova: Ziua Cărților Deschise la Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează miercuri, 23 aprilie, evenimentul Ziua Cărților Deschise, ce își propune să marcheze Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. Seria de manifestări culturale cuprinde două secțiuni dedicate lecturii, creației și valorificării acesteia, într-un context care vizează și drepturile de autor.

Ziua Cărților Deschise va debuta la ora 11.00, în holul expozițional, cu prima secțiune, intitulată  Lecturi publice: Poeți din exil, care va aduce în prim plan poeți importanți ai literaturii exilului românesc:

  • Aurora Cornu,
  • Andrei Codrescu,
  • Ilie Constantin,
  • Ștefan Baciu,
  • Horia Stamatu,
  • Miron Kiropol,
  • Grigore Cugler.

Creația scriitorilor va prinde contur prin interpretarea studenților și elevilor din cadrul grupului Shak-Poetry – Clara Jianu, Alexandra Vasile, Alis Crușoveanu, Alexandru Negomireanu și Ruxandra Barbu, coordonat de poeta Ana Paraschivescu, și a studenților de la secția Artele spectacolului (Actorie) – Bogdan Scăfariu și Darius Feraru, coordonați de conf. univ. dr. Romanița Ionescu.

Lecturi publice: Poeți din exil reprezintă un demers poetic care valorifică literatura exilului românesc ce se înscrie în universalitate prin temele și motivele culturale abordate.

Al doilea eveniment

Cel de-al doilea eveniment, intitulat Cartea de la concept la artefact cultural se va desfășura tot în holul expozițional, cu începere de la ora 14.00. Evenimentul este organizat sub forma unui dialog cultural interactiv, la care vor participa:

  • lect. univ. dr. Ilona Duță, de la Facultatea de Litere din Craiova,
  • dr. Petrișor Militaru, redactor de carte la editura Aius și redactor-șef la revista Mozaicul.

Dialogul va include experiența de scriitor a celor doi invitați, cu accent pe parcursul cărții de la idee la creația propriu-zisă, precum și provocările care intervin în procesul scriiturii. De asemenea, tangențial vor fi abordate și problematicile publicării și ale drepturilor de autor.

Evenimentul Ziua Cărților Deschise va fi coordonat de Rodica Constanda și Cristina Gelep, asistenți de cercetare la Muzeul Cărții și Exilului Românesc.

Citește și: (VIDEO) Percheziții la persoane cercetate care vindeau detergent contrafăcut

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS