Prof. univ. dr. Irinel Popescu este medicul care a scris istorie în medicina românească şi personalitatea cu care doljenii se mândresc. Chirurgul Irinel Popescu a reuşit să facă în România ceva ce nimeni nu mai făcuse până atunci şi care pentru mulţi părea imposibil de realizat, primul transplant hepatic uman și înfiinţarea unei școli românești de transplant hepatic. În prezent, conduce Clinica de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, iar lista realizărilor nu se opreşte aici. În cadrul unui interviu acordat GdS, reputatul chirurg a vorbit despre situaţia sistemului medical românesc.
GdS: Astăzi (ieri – n.r.) a fost lansată la Craiova cartea monografică „Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic în România“, sub semnătura prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, iar la eveniment am remarcat o sală plină în mare parte de pacienţi care au venit să vă mulţumească pentru că le-aţi salvat viaţa. Cum aţi reuşit să clădiţi o asemenea carieră medicală şi mai ales să câştigaţi preţuirea atâtor oameni?
I.P.: Unele lucruri ţin de conjunctură. Eu am urmat paşii pe care puteau să îi urmeze şi alţii care au făcut cariere frumoase în alte domenii. În acelaşi timp nu pot să nu remarc rolul pe care l-a avut educaţia, rolul şcolii primare, a anilor de liceu petrecuţi la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova, Facultatea de Medicină şi rolul mentorului formator de şcoală de chirurgie. Toate acestea au condus la obţinerea rezultatelor pe care le are echipa pe care o conduc.
GdS: Sunteţi un medic cu renume internaţional. Cu toate acestea lucraţi într-un sistem medical care se confruntă cu subfinanţarea. Dacă aţi avea de tratat pacientul numit „sistemul medical“ cum l-aţi vindeca?
I.P.: Evident că nu este un răspuns simplu pentru că sistemul este complex şi face parte dintr-o societate complexă cu multe caracteristici care explică situaţia în care se află sistemul. În primul rând, subfinanţarea sistemului este legată de economia naţională şi de cât produce aceasta. De aici provin multe neajunsuri legate de infrastructura de spital, de posibilităţile tehnologice de a trata bolnavii, de lipsa de atractivitate a salariilor din ţară care a dus la exodul medicilor pe care îl cunoaştem cu toţii.
Pe de altă parte, sunt şi lucruri care ţin de organizarea sistemului şi poate şi de promovare. În ansamblu, este un sistem de sănătate cu multe probleme, nu suntem însă singura ţară în această situaţie, uneori şi în ţările bogate Sănătatea constituie o problemă. Asta, pentru că, pe măsură de medicina a avansat, parcă bolile au devenit tot mai grave şi eforturile de orice natură, inclusiv cele financiare, de a trata şi salva pacienţii sunt din ce în ce mai mari şi, de obicei, apasă asupra bugetului unor ţări bogate chiar. Dar atunci când avem în faţă un om care are o boală, de fiecare dată încercăm să îl ajutăm indiferent de sistemul în care trebuie să ne facem treaba.
„În Craiova s-ar impune crearea unui centru de transplant renal“
GdS: Există medici buni care ţin sistemul medical în picioare, dar şi mulţi pacienţi care spun că atunci când ajung în spital dacă nu scot plicul cu bani nu se uită nimeni la ei. Mai poate scăpa sistemul medical de această boală?
I.P.: Nu ştiu, problema s-a pus de mult, şi-a pus-o şi Colegiul Medicilor. Probabil că mentalităţile se schimbă greu. Una dintre soluţii este dezvoltarea sectorului privat pentru că acolo nu funcţionează treaba cu plicurile, este un sistem mai curat, cu posibilităţi de internare mai bune. Asta înseamnă însă şi o investiţie mai mare pentru că raportul dintre motivarea actului medical şi fenomenul pe care îl descrieţi nu poate fi negat. Pe fondul unor mentalităţi care nu au apărut astăzi este greu de schimbat starea existentă.
GdS: Sunteţi autorul primului transplant hepatic din România şi zilnic salvaţi vieţi. La ce nivel a ajuns acest domeniu al medicinei la noi în ţară?
I.P.: Avem peste 600 de operaţii de transplant hepatic efectuate în ultimii doi ani. Este foarte bine dacă ne raportăm la situaţia internaţională.
GdS: Datele ne arată că în România a crescut numărul de transplanturi. Câte au fost făcute în acest an?
I.P.: Au fost făcute 120 de transplanturi. Între 2012 şi 2013 a crescut numărul donatorilor şi asta datorită campaniilor media. Mai trebui lucrat în organizarea spitalelor pentru că de multe ori donatorii se pierd din cauza lipsei posibilităţilor spitalelor de a-i declara şi anunţa sistemul naţional.
GdS: Este nevoie de un centru de transplant renal şi la Craiova?
I.P.: Categoric trebuie. Sunt circa 7.000-8.000 de oameni care fac dializă şi toţi sunt posibili candidaţi pentru un transplant renal şi de aceea cele 300 de transplanturi de rinichi făcute în acest an nu sunt de ajuns pentru o ţară ca România. Craiova este un centru important cu o Universitate de Medicină importantă şi cu un Spital Judeţean la fel de important şi cred că în Craiova s-ar impune crearea unui centru de transplant renal.
„Cred în ideea de a construi un nou spital în Craiova“
GdS: Pentru că a venit vorba de Spitalul Judeţean, recent, ministru sănătăţii a spus că nu o să mai investească în acest spital. Cum catalogaţi această decizie având în vedere numărul mare de pacienţi care sunt trataţi aici?
I.P.: Aici sunt două soluţii. Eu am fost întotdeauna pentru modernizarea radicală, deci cred în ideea de a construi un nou spital în Craiova, pentru care am înţeles că ar exista finanţare din fonduri europene. Mi se pare mai bună ideea aceasta decât cea de a consolida şi de a repara un spital vechi. În Occident am văzut în spitalele pe care le vizitez că mereu apar corpuri noi. Trebuie să ne modernizăm şi cred că ceea ce a vrut să spună Ministrul Sănătăţii a fost că în Craiova este nevoie de un nou spital.
GdS: Atunci când un om îşi pune toate speranţele în mâinile dumneavoastră înainte de operaţie, cum îl încurajaţi?
I.P.: Chirurgul este obişnuit să vorbească mai puţin şi noi avem şi psihologi care pregătesc pacienţii pentru operaţie. Cred că majoritatea pacienţilor înainte de a veni la operaţie au vorbit deja cu alţi pacienţi transplantaţi şi au deja o imagine a echipei operatorii şi de aceea ne înţelegem din puţine cuvinte.
GdS: Bazele sistemului medical se pun din universităţile de medicină pentru că aici se pregătesc oamenii de care depind mai târziu pacienţii. Cum percepeţi învăţământul medical din România? A devenit cumva mai mult o afacere?
I.P.: Eu am de enunţat în această privinţă o singură idee, şi anume că, atunci când vorbim despre valoarea universităţilor româneşti, trebuie să ne referim mai mult la cifre şi mai puţin la vorbe. În tradiţie se tot spune că şcoala românească este una bună. În momentul de faţă aceste lucruri au mai puţină acoperire pentru că există clasamente ale universităţilor, repere de valoare în funcţie de care studenţii aleg sau nu anumite universităţi. Atunci când vom avea şi noi o ierarhie bazată pe date obiective, cred că vom putea discuta mai concret şi mai eficient.
„Sistemul medical pe care l-am admirat cel mai mult este cel francez“
GdS: Cum vedeţi viitorul sistemului medical românesc?
I.P.: Suntem obligaţi să îl vedem optimist, aşa cum suntem obligaţi să vedem şi viitorul societăţii româneşti, chiar dacă nu toate lucrurile sunt roz în momentul de faţă. Dacă fiecare încearcă să facă maximum pe care îl poate face pentru o medicină mai bună şi performanţă s-ar putea să ajungem acolo unde ne dorim.
GdS: Există vreun model de sistem medical de urmat care pot fi aplicat şi la noi?
I.P.: Sistemul medical pe care l-am admirat cel mai mult este cel francez pentru că nu a avut niciodată un buget atât de mare ca altele, precum cel american şi cel german. Sistemul francez a avut întotdeauna o medicină de tip social, în care orice bolnav a avut acces la Sănătate, iar performanţele de cele mai multe ori remarcabile. Acolo corpul medical a reuşit şi reuşește în continuare să facă lucruri extraordinare cu bani mai puţini şi pentru toată lumea.
