Prof. univ. dr. Maria Moța, șefa Clinicii de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova, a vorbit într-un interviu acordat GdS despre situația clinicii pe care o conduce. Preşedinta Societății Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice atrage atenția și asupra numărului mare de bolnavi de diabet din Dolj, unde sunt înregistrați nu mai puțin de 38.000 de pacienți.
GdS: În Clinica de Diabet și Boli de Nutriție a Spitalului Județean Craiova sunt tratați sute de pacienți din întreaga Oltenie. De ce mai are nevoie clinica în acest moment, având în vedere problemele apărute în sistemul medical din cauza subfinanțării?
Maria Moța: Acum, clinica este într-un proces de renovare și am reușit să zugrăvim jumătate din ea. Este însă o problemă destul de mare, trebuie să aștepți oficial ani până să primești bani și dacă spun zeci de ani poate sună îngrozitor de urât. Am făcut însă diverse renovări prin sponsorizări, dar pentru fiecare sponsorizare ți se cere, la un moment dat, ceva în schimb și noi nu mai vrem să ni se ceară nimic. În plus, după ce am terminat câteva saloane de renovat, în câteva zile a început să curgă apa de sus și așa trebuie să o luăm de la capăt. Vrei să termini odată și să fie totul pus la punct, dar de fapt o iei mereu de la capăt. Paturile sunt acolo de zeci de ani, unele s-au rupt, am mai adus din sponsorizări, însă sunt de mărimi diferite. Saltelele sunt unele mai mici, altele mai mari și creează diferență între paturi. Grupurile sanitare sunt extrem de greu de întreținut. Înlocuiești ce este defect și după aceea te trezești cu ele tot defecte. Sunt probleme extraordinar de mari. Pentru aceste probleme, eu îmi cer scuze pacienților când intră în clinică sau când solicită internarea le spun: „Am putea încerca în ambulatoriu?“. Trebuie să recunoaștem, condițiile nu sunt deloc cele mai potrivite. În plus, volumul de aer existent în clinică nu respectă normele, sunt prea multe paturi în fiecare salon, motiv pentru care avem bolnavi în stare foarte gravă care, din cauza condițiilor din clinică, își cer externarea a doua zi. Sunt alți bolnavi cărora după ce le spun care este situația și îmi cer scuze pentru asta refuză internarea și îi găsim după câteva zile în urgență. Sunt probleme foarte mari, deși s-au făcut câțiva pași. Sunt mult prea multe de făcut cu sume mult prea mici de bani.
GdS: La nivelul județului Dolj s-a vorbit de multe ori de o epidemie a diabetului. Care mai este situația acum în județ?
M.M.: Vorbim în continuare de epidemie a diabetului atât în județ, cât și la nivel național și internațional. În acest moment, în Dolj sunt înregistrați 38.000 de pacienți care suferă de diabet. Sunt însă mulți care se știu cu boala, dar au refuzat să fie luați în evidență. S-au dublat cazurile față de anul 2002, când erau 19.000 de bolnavi. Apar din ce în ce mai mulți bolnavi din cauza stilului de viață nesănătos. Progresele tehnice se întorc împotriva noastră, faptul că circulăm cu mașina, că există telecomandă și nu mai coborâm de zeci de ori din pat sunt lucruri mici, care par neesențiale, dar care se adună și ne fac rău, în definitiv. Mâncăm alimente procesate și de foarte multe ori densitatea calorică este mare în cazul acestora. Fumatul și stresul sunt factori importanți în apariția bolii. Pe de altă parte, un somn sub cinci ore îți schimbă profilul hormonal și asta poate duce la obezitate și diabet.
„Numărul noilor pompe de insulină este limitat de la un an la altul“
GdS: Există în spitalele de stat metode moderne de monitorizare a diabetului?
M.M.: Din fericire, nu avem nevoie de atât de multă tehnică în îngrijirea pacienților cu diabet. Acum, pacienții sunt îngrijiți bine, deși mai sunt multe de făcut. Ar trebui să existe mai multe centre aproape de domiciliul pacientului. Toți pacienții primesc gratuit aparate de glicemie și primesc și teste gratuite, nu atât de multe cum am vrea noi, dar suficiente să se poată îngriji. Ar mai avea nevoie de pompe de insulină. În România, acestea s-au introdus târziu, în 2002, când în lume existau deja de ani buni. Numărul noilor pompe de insulină este limitat de la un an la altul, există multă birocrație și medicul curant cu greu se mai angajează să solicite asta. De aceea se neglijează acest aspect și stăm rău din acest punct de vedere. În plus, există puține centre, doar cinci orașe din țară, în care se montează pompe chiar și pentru bolnavii din alte zone. Mai mult decât atât, pacientul se întoarce în localitatea lui, unde medicii pot să nu fie bine instruiți din acest punct de vedere.
GdS: Cum merge programul național pentru diabet zaharat?
M.M.: În România, se derulează în condiții bune. Au mai fost probleme în care pacientul nu a găsit un tip sau altul de insulină sau nu a găsit testele și insulina la aceeași farmacie. Au mai fost probleme cu medicamente care, având un preț mai mic în România, au intrat într-un export paralel și alte state le-au achiziționat din România la acest preț mai mic.
„Un program de prevenție costă mai mult decât un program de tratament“
GdS: Prevenția este esențială în scăderea prevalenței bolilor, iar țările occidentale investesc foarte mult în acest domeniu. Care este situația la noi în țară?
M.M.: Sunt în relație cu primul stat care a derulat primul program de prevenție, Finlanda. Un program de prevenție costă mai mult decât un program de tratament. Nu oricine își permite un astfel de program. Trebuie să ai multe persoane implicate, medici, paramedici, asistenți, psihologi, jurnaliști instruiți, care derulează tot felul de acțiuni. Văzând această idee și costurile pe care ea le presupune, mi-am dat seama că la noi niciodată, în viitorul pe care eu îl voi prinde, nu va fi posibil acest lucru. Însă, omul sfințește locul și sunt acțiuni de prevenție care se pot face și la noi, dacă se vrea.
GdS: Este posibil ca în viitorul apropiat să ajungem să nu mai considerăm diabetul o problemă de sănătate publică?
M.M.: Diabetul zaharat de tip I pe care îl au majoritatea copiilor, dar care poate să apară la orice vârstă, nu poate fi prevenit. El crește anual cu 3%. Diabetul zaharat de tip II, însă, care apărea numai la adulți până de curând și apare acum și la copii și, mai ales, la cei cu obezitate, poate fi prevenit. Jumătate din cazuri ar putea să nu apară dacă oamenii ar fi instruiți și ar aplica tot ceea ce li se spune de către specialiști. În primul rând, populația trebuie instruită cu privire la această boală, spunându-i-se că obezitatea și lipsa sportului sunt factori de risc. Orele de sport sunt atât de importante, însă, din păcate, profesorii le înlocuiesc cu alte ore. Este nevoie ca acești copii să facă și sport pentru că asta le menținea sănătatea. Scutirea de la ora de sport nu ar mai trebui să existe. Pe de altă parte, fast-food-ul creează dependență. Noi nu putem să împiedicăm industria alimentară să facă acest lucru, dar putem să demarăm o luptă, educând populația cu privire la acest tip de alimentație.
