5.9 C
Craiova
miercuri, 4 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInterviuNoul şef al Armatei, după Bătălia de la Nassiriyah: "Teama îţi dă putere. Dumnezeu ne protejează cum poate El mai bine". O poveste cu oameni cărora le-a bubuit AG-ul pe la ureche

Noul şef al Armatei, după Bătălia de la Nassiriyah: „Teama îţi dă putere. Dumnezeu ne protejează cum poate El mai bine”. O poveste cu oameni cărora le-a bubuit AG-ul pe la ureche

Noul şef al Statului Major General al Armatei Române, generalul lt. Nicolae Ciucă, este cel care a condus batalionul „Scorpionilor Roşii” în Bătălia de la Nassiriyah, Irak, în urmă cu 10 ani, larg recunoscută drept prima astfel de lupta a militarilor români de după cel de-al Doilea Război Mondial. Bătălia avea să aducă România în atenţia militarilor americani că aliat de baza. Într-un reportaj realizat de Radio România Actualităţi, generalul Ciucă a povestit clipele grele care au făcut atunci diferenţa între viaţă şi moarte pentru militarii români trimişi în Irak.

Mulţi am crezut măcar o dată în viaţă că „ne-a şuierat glonţul pe la ureche”: ne-am certat cu şeful, am „dat o gherla” la job sau, mai rău, ne-a tăiat un nebun calea pe şosea, la volan. În 2004, într-o seară de mai, undeva în sudul Irakului, unor militari români nu le-a şuierat, ci le-a bubuit, şi nu glonţul, ci proiectilul de „agheu”, mai exact AG 7, bătrânul aruncător de grenade sovietic, folosit din greu în Irak şi în alte puncte fierbinţi de pe Glob, şi-n ziua de azi.
În 20 martie 2003, SUA şi aliaţii săi invadau Irakul, iar pe 9 aprilie, dictatorul Saddam Hussein avea să fie debarcat de la putere. Operaţiunile militare aveau, însă, să continue încă 8 ani, până în decembrie 2011, când este consemnată oficial încheierea Războiului din Irak. Irakul de după debarcarea lui Saddam Hussein era răvăşit de lupte crâncene pentru putere şi supremaţie între facţiuni islamice shiite şi sunnite, grupări teroriste, mişcări politice, minorităţi etnice, lideri locali. Peste toate acestea, militarii americani şi aliaţii lor – printre care şi un batalion românesc trimis în provincia Dhi Qar, în sudul Irakului – încercau să stabilieze ţară arabă sub Noul Guvern Irakian, o conducere locală promovată de americani în speranţa creării unui stat funcţional.
În 2004, clericul radical shiit Muqtada al-Sadr îşi făcea loc în jocul de putere din Irakul bogat în petrol, după cei 24 de ani ai regimului Saddam Hussein, sunnit – minoritar în Irak. În acea seară de mai 2004, miliţiile lui Muqtada al-Sadr au intrat în clinci cu trupele coaliţiei internaţionale din baza White Horse, de lângă oraşul Nassiriyah , provincia Dhi Qar din sudul Irakului. Insurgenţii câştigaseră mare influenţă în zona, ila un moment dat cucerind jumătate din Nassiriyah şi podurile peste răul Eufrat. Militarii români din baza White Horse au primit ordin de la generalul italian Chiarrini, comandatul Brigăzii Ariette, să asigure controlul asupra trecerii peste Eufrat.

„Drumul de la câmp până la obiectiv avea să fie presărat de o serie întreagă de suprize”, îşi aminteşte generalul-locotenent Nicolae Ciucă, într-o emisiunea la Radio România Actualităţi, în 2013, la 9 ani de atunci.
Nicolae Ciucă avea să fie numit, luni, 29 decembrie 2014, în funcţia de şef al Statului Major General al Armatei Române, de către preşedintele Klaus Iohannis. El urmează să preia funcţia de la 1 ianuarie 2015. În 2004, Ciucă era locotenent-colonel şi comandant al Batalionului 26 Infanterie, „Scorpionii Roşii”, campat la baza White Horse din Irak.

O ploaie de AG-uri

În acea seară de mai 2004, comandantul Ciucă a ieşit cu o coloana de transportoare blindate din baza militară din apropierea oraşului antic Ur, iar locţiitorul sau a rămas în baza cu rezervă de intervenţie rapidă. „Nu am ieşit pe poartă pe care ieşeam de obieci, ci pe o poartă pe care am făcut-o înapoia taberei. Era un combinat perochimic în apropierea taberei White Horse. Ne-am deplasat pe un dig, un drum destul de îngust”, îşi aminteşte Ciucă.
La intrarea în Nassiriyah, oltenii s-au pomenit cu miliţiile lui Muqtada al-Sadr, care i-au întâmpinat cu o „ploaie de lovituri” de aruncător de grenade. „Acolo am fost întâmpinaţi cu primele lovituri de AG 7. Pe o coloana de 10 blindate, am avut peste 24 de lovituri de AG 7. A fost o ploaie de lovituri de AG 7. Una dintre ele a lovit la jumătate de metru în faţă transportorului în care mă aflăm”, rememorează Nicolae Ciucă. Era prima bătălie în care o unitate românească se angaja de la al Doilea Război Mondial. „Se trage, ce facem?”, îl întrebau subordonaţii pe Ciucă. „<<Foc!>> , am ordonat şi toată lumea am executat foc şi am avut reacţie exact aşa cum am planificat misiunea”, povesteşte generalul.
În drumul către obiectiv, un transportor auto blindat din coloana a rămas în urmă, cu echipaj la bord. Avariat, TAB-ul românilor se mai ţară într-o roată, cu vreo 3 kilometri la ora, după cum îşi aduce aminte generalul.

„A venit o lovitură puternică, a început să mi se clatine casă”

Sanitarul Cornelia Catrinoiu îşi aminteşte clipele de groază din TAB-ul în care se află. „Am observat pe geamurile de la transportorul medical lumina de la trăsoare, pentru că afară era intruneric, era seară”. „Mi-am dat seama că patrula noastră era atacată şi imediat au apărut şi gloanţele, care s-au auzit în blindajul transportorului. După aceea a venit o lovitură puternică – nu ştiam atunci ce era – a început să mi se clatine cască. La a două lovitură am simţit cum transportorul s-a lăsat în faţă. Nu ştiam ce înseamnă o lovitură de AG 7, am aflat după aceea. Au fost momente de groază, pentru că în loc să ne deplasăm înainte, simţeam că ne deplasăm în zig-zag şi câţiva kilometri, pe care îi aveam de parcurs pentru a ne întâlni cu ceilalţi, i-am parcurs în două ore şi jumătate. Mi s-a părut foarte mult timp, un timp din viaţă mea”, mai povesteşte femeia.

„Mi s-a încleştat maxilarul şi efectiv n-am putut să mai vorbesc, doar mă uităm”, îşi reaminteşte ea, după 9 ani.
Imediat, alte echipaje au primit ordin să-şi asiste colegii şi să-i scoată din ambuscadă. „Să vezi bulgari de foc trecând prin faţă ta… A trecut o lovitură de AG 7 exact prin faţă transportorului la câţiva centimetri. M-am uitat instinctiv către mecanicul conductor şi amândoi, instinctiv, am lăsat obloanele de la transportor. Am ieşit afară cu armă, am ripostat, transportorul din spatele nostru era grav avariat. Ne-am continuat deplasarea şi am ieşit din ambusacada”, îşi aminteşte şi Laurenţiu Bucur, unul dintre miltarii care au intervenit atunci.

La final, românii au ieşit fără niciun mort şi niciun rănit printre ai lor, doar cu pierderi materiale. „Fiecare comandat de grupa şi-a verificat oamenii să vadă: trăiesc, nu mai trăiesc…”, îşi mai aminteşte Bucur. Generalul Nicolae Ciucă recunoaşte că i-a fost teamă atunci şi că Dumnezeu i-a aparat pe militarii olteni. „Cine spune că nu există o teamă nu constietizeaza realitatea acţiunii respective. Numai că teamă aceea îţi da putere. Pentru fiecare dintre noi există un Dumnezeu şi ne priveşte şi ne protejează cum poate El mai bine”, spune Ciucă, după 9 ani de atunci.
Bătălia de la Nassiriyah, din 2004, a ajutat România să câştige încrederea Statelor Unite că aliat în care îşi putea pune baza în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan, apreciază Ioan Mircea Pascu, fost ministru al Apărării în perioada aceea. „Ăla a fost un moment când militari din toate colţurile Americii au auzit de România şi, când s-au dus acasă, au vorbit familiilor lor despre România”, a spus Pascu, în 2013, la Radio România Actualităţi.

România a păstrat trupe combatante în Irak până în iunie 2009, când militarii români şi-au încheiat misiunea în ţară arabă. În cei 6 ani de misiune, România a rotit circa 6.800 de militari în Irak, cu un vârf de 700 de soldaţi dislocaţi la o rotaţie în teatrul de operaţiuni. Doi militari români şi-au pierdut viaţă în Irak, iar 12 au plecat de acolo răniţi. Războiul din Irak a mai durat oficial până în decembrie 2011, când amricanii şi-au retras şi ei, oficial, trupele combatante. Irakul nu şi-a găsit, însă, pacea nici în ziua de azi. Gruparea teroristă Statul Islamic – de factură sunnită – controlează nordul Irakului şi al Siriei, iar guvernul slab de la Bagdad, dominat de shiiţi, cu o armata demoralizată, le face cu greu faţă teroriştilor recrutaţi din toată lumea. În nordul Irakului, greul bătăliei împotriva grupării teroriste Stat Islamic este dus de forţele peshmerga, ale etnicilor kurzi, ajutate de o coaliţie multinaţională condusă de SUA. Sprijinul internaţional s-a limitat, însă, la livrări de armament, asistenţă cu instructori militari şi lovituri aeriene.

Impresii, după Bătălia de la Nassyiriah, din 2004:

– Gabriel Toma, locţiitorul de atunci al comandantului: „Nu pot uită niciodată noaptea aceea”.
– Dan Ionescu, actualul comandant, pe atunci subordonat al lui Ciucă: „Personal, atunci am văzut pentru prima dată cum arată o rachetă anti-tanc, din faţă”.
– Cornelia Catrinoiu, sanitar: „În tot ce învesteam, nu făceam decât să mă fragmentez zi de zi, să mă risipesc. Când am văzut că am primit a două şansă la viaţă, am conştientizat că trebuie să fac ceva pentru mine. Atunci am conştientizat că eu trăiam. De fapt, m-am născut a două oară”.
– Laurenţiu Bucur, militar: „Un coleg în baza spunea că suntem nemuritori şi chiar am fost nemuritori. Va daţi seama ce însemană să zboare mii de gloanţe şi lovituri de AG deasupra ta şi să nu aibă niciunul o zgârietură…”.
– Ioan Mircea Pascu, fost ministru al Apărării: „Puteam noi să facem în ţară milioane de seminarii, discuţii şi power point persentations. Nimic nu înlocuieşte aşa ceva”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS