-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInterviuSolomon: Ne convine sau nu, DNA este o instituție puternică și credibilă

Solomon: Ne convine sau nu, DNA este o instituție puternică și credibilă

DSC_3740

Trimis în judecată de procurorii anticorupţie şi condamnat la trei ani de închisoare, fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, a lăudat activitatea DNA într-un interviu acordat GdS spunând că este o instituţie credibilă şi puternică. Solomon a vorbit şi despre experienţa din puşcărie, despre situaţia politică şi activitatea noului primar şi a precizat că vrea să-şi dedice timpul nepotului său pe care îl vede primar al oraşului peste 30 de ani.

GdS: De ce credeți că ați fost condamnat în dosarul PIC. A avut vreo influență cineva sau ceva?
A.S.: E o întrebare dificilă. Și îmi este foarte greu să răspund. I-aș lăsa pe cei care mă cunosc și au lucrat cu mine să găsească răspunsul de ce Antonie Solomon a fost condamnat pentru o autorizație falsă când se știe foarte bine că, de cele mai multe ori, primarul semnează ca primarul, iar cele cinci – șase semnături de lângă mine, persoane care au semnat nu au pățit nimic, nici arhitectul-șef, secretarul sau directorul direcției juridice sau cei care au întocmit sau și-au dat cu presupusul despre legalitatea acestei autorizații. Dar nu mai vreau să comentez. Am fost condamnat și punct.

GdS: La vremea respectivă se specula faptul că, dată fiind ascensiunea dumneavoastră, s-a dorit într-un fel sau altul să fiți redus la tăcere. Este o persoană la care vă gândiți și nu puteți spune sau chiar nu știți?
A.S.: Măi, nu știu. În această perioadă am stat și m-am gândit și aproape că am găsit răspunsul, dar nu mă mai interesează. Deci, ce să vă spun? A fost o dată ca-n povești, s-a dus, poate că din dorința de a face prea multe lucruri am deranjat pe unii fiindcă am fost un om cu coloană vertebrală și nu am fost încolonabil. Eu mă închin în fața lui Dumnezeu în biserică, în rest nu mă interesează, nu au ce să-mi facă. Mă trimit în pușcărie, foarte bine, care e problema? Dar nu o să fiu eu, și asta ar trebui să fie la poporul român, niciodată să nu dispară coloana vertebrală, să nu ne plecăm în fața oricui. Eu nu am dorit să fac acest lucru. Toți ziceau, bă, că n-ai fost diplomat. Uite, că n-am fost diplomat, poftim! Că altfel nu se întâmpla nimic cu tine. În 2009 eram cel mai bun primar din România. În 2010 s-a întâmplat să fiu reținut și arestat pentru acea autorizație falsă pentru care aș fi primit mită. Dacă o să vă uitați în rechizitoriu scrie comision Primărie Craiova, nu vorbește de Solomon. Iar la Înalta Curte, la completul de cinci judecători, martorul principal din dosar a spus că ar fi vrut ca Solomon să fi luat banii, că e dușmanul meu. Dar, de fapt, i-a luat altul. Dar, a fost odată. Poate că nici eu nu sunt atât de curat cum aș vrea să mă dau în fața opiniei publice, a oamenilor care au crezut în mine. Am și eu păcatele mele, am greșit mult față de societatea pe care o conduceam, Comechim SA, față de primărie, de oraș, dar cel mai mult am greșit față de familia mea. Recunosc. Și Dumnezeu m-a pedepsit. A fost o pedeapsă ușoară. Ferească Sfântul, sunt mult mai grele pedepsele pe care, probabil, o să le primească alții, dar eu am scăpat foarte ușor.

GdS: Despre familie mereu ați spus că ați greșit. Cum ați greșit față de oraș?
A.S.: Am fost mai repezit, am ieșit în fața craiovenior la cald, am vorbit nu ca primarul, ci poate ca unul din mulțime, eram nervos când nu trebuia. Dar nu i-am minițit pe craioveni. Puteți să luați arhiva scurtei mele perioade de primar și o să vedeți că am spus numai adevărul. Poate că mi-am mințit prietenii, familia, dar pe craioveni niciodată. Acum nu le-a mai convenit. De ce să le spun adevărul? Vor altceva oamenii să asculte de la o persoană.

GdS: Adică vor să fie mințiți?
A.S.: Exact, vor să fie mințiți. Dar măcar minte-mă frumos și nu spune că nu poți. Eu am spus că nu pot să fac decât asta, asta… Am condus o echipă de profesioniști care a reușit să atragă în Craiova 96 de milioane de euro. Vă rog să căutați să vedeți cine a semnat în 2009 acel Program Integrat de Dezvoltare Urbană pentru Craiova, cu cine și ce presupunea dezvoltarea Craiovei, lucruri care și acum se implementează.

GdS: Cum v-ați descurcat în pușcărie?
A.S.: În pușcărie? Îmi place să spun pușcărie, pentru că îi aud pe toți „penitenciar“… Domne, pușcăria e pușcăria, ce să mai… A fost un șoc mare atunci când am fost arestat la Pitești. Îmi era așa teamă când am văzut că-mi pun cătușele la mâini. Când priveam câte un film american la televizor și vedeam că-i pun cătușele la mâini, mă uitam în altă parte. Când treceam pe lângă pușcăria de pe Alecsandri, mă uitam în altă parte. Soția mea se ducea o dată pe lună cu cadouri pentru cei mai merituoși deținuți, cu haine pe care eu le îmbrăcam o dată și le punea frumos. Cât m-am ferit eu de asta, am avut parte de așa ceva. Și a fost groaznic la Miliție, Poliție, pardon. Închipuiți-vă o cameră cu patru – cinci, unul violator, unul îl omorâse pe frate-său, unul omorâse la un bar dintr-o comună o persoană, pentru o femeie, și după aceea a mai dat și cu mașina peste el de trei-patru ori. Un bec care nu se stingea niciodată. Aveai 20 de minute, chipurile că ieși în curte, era acolo o cămăruță, unde mai intra câte un fulg de zăpadă. Devenisem străveziu. Fără televizor, aparat de radio, fără nimic. Eram rupt. Nu știam nimic din Craiova, că a ieșit lumea în stradă pentru mine. Eram într-o stare de dezinformare totală, iar milițienii nu-mi spuneau nimic. Nu pot să spun că nu s-au purtat frumos, m-au respectat, dar fără informații. A fost cea mai grea perioadă. M-am obișnuit, apoi m-au trimis la penitenciar, la Colibași. Acolo iar stai pe carantină 21 de zile și după aceea pe preventiv. E o închisoare ca la Craiova, foarte veche.

GdS: Ce înseamnă carantină?
A.S.: Să nu-ți apară vreo boală, se fac analize și aștepți să te trimită de fapt în acele celule destinate deținuților în stare preventivă. Mi-a fost foarte greu acolo. Dar după o lună-două m-am obișnuit. După patru luni de detenție am fost chemat la DNA Pitești și, printre altele, m-au întrebat dacă știu cine a luat banii ăia. Și i-am spus: domnul procuror, stați puțin, de ce m-ați arestat pe mine?

GdS: DNA nu știe cine a luat banii?
A.S.: Așa m-au întrebat atunci.

GdS: Ce s-a întâmplat după aceea?
A.S.: Am ajuns la Galați. Erau toți tatuați, musculoși, criminali, drogați, grupuri din astea de crimă organizată, deci era închisoare din asta adevărată, de maximă siguranță. Eu am prins într-un bloc nou, o închisoare nouă, am stat 12 în cameră, numai cu o baie, cu hackeri, copii din ăștia tineri care nu știau când trecea timpul. Erau mereu puși pe glume, deci a fost o perioadă bună, să zic așa. De la Galați am fost pus în libertate, am revenit la primărie, am pierdut alegerile. Lumea a dorit probabil altceva sau așa trebuia să se întâmple, și am plecat în Senatul României. Eu mi-am dorit ca dosarul meu să se mute cu celeritate la Înalta Curte. Și am primit trei ani cu executare, care înseamnă un mic semn de întrebare. Dacă judecătorii erau convinși că eu eram ăla implicat cu mita îmi dădeau destul.

GdS: Credeți că judecătorii au avut dubii?
A.S.: Eu asta cred. La fotbal le-a dat trei ani și șase luni, mie trei fix. Și m-am predat la Craiova. Am stat iar în carantină și apoi transferat la Pelendava, regim deschis. Pelendava este o închisoare mult mai permisivă. Foarte mulți muncesc, de la grădinărit până la animale, fac și pază. Oamenii s-au purtat furmos cu mine, de la deținuți până la conducere.

GdS: S-a spus că ați stat împreună cu oameni cunoscuți din Craiova…
A.S.: Am stat în carantină cu Tibi Pătru. Eu eram la regimul deschis. Practic sunt 20 de apartamente. Este un apartament cu două camere, cu bucătărie și baie, în sufragerie sunt opt persoane, în cealaltă cameră șase persoane. Curat totul, acces la televizor, păstrând limitele. Când erau meciuri de fotbal te lăsa și până la 12.00 – 1.00 noaptea. A fost o detenție bună, suportabilă. Ei ziceau că e pensiune de două margarete. Am lucrat la un club. Veneau deținuții să se culturalizeze, știam să-i și atrag. Le dădeam și o cafea, o țigară. Am pregătit deținuții cu un minim de cultură, pe teme de istorie, Ziua României, scriitori celebri români.

GdS: Le țineați prelegeri?
A.S.: Cu întrebări și răspunsuri. Primeau un număr de credite dacă știau să răspundă. Asta însemna facilități gen o vizită în plus, pachet sau o învoire de o zi. Să nu crezi că în pușcărie întâlnești animale. Au fost și medici, am fost și cu unul de la primărie. De Crăciun, anul trecut, au venit artiști ca Enceanu, Mâțu, Ionescu, cei care sunt soliști cunoscuți, au cântat o oră și jumătate pentru deținuți. Am dat audiențe ca la primărie.

GdS: Spuneați că s-au purtat mai frumos cu dumneavoastră decât în primărie… La ce v-ați referit?
A.S.: La respectul oamenilor care au ajuns acolo. Când apăream în curte erau cinci – șase pe lângă mine care nu știau ce să mai facă. Jucam table, dădeam cu zarul și aveam noroc. Zicea unul că le dă Solomon țigări să câștige. Am stat în cameră și cu deputatul Vasilescu. M-am înțeles bine, exceptând discuțiile de la început despre politică, el tușat roșu pesedist, eu ce să caut cu ateii. Nu vreau să stau lângă unul care spune că omul se trage din maimuță. Și ușor m-am îndepărtat. M-au întrebat deținuții cu cine votează. Le-am spus cum le dictează conștiința. Și eu știu că în sistem s-a votat Ponta. Eu am votat Iohannis în primul tur, deși nu cădeam pe spate când auzeam numele lui, iar în turul doi am pus ștampila pe amândoi. Nu mi-a plăcut la dezbateri și apoi am simțit că mersul e altul și că va ieși și fără votul meu. Lumea s-a deșteptat, vine tineretul din urmă, care nu știe ce a însemnat comunismul. Merg afară, stau pe net, au alte concepții, nu mai vor spectacole pe stadion. A fost o greșeală uriașă cu mitingul pe stadion. Spre deosebire de acesta, la Craiova au venit 70.000 de oameni pentru Traian Băsescu. El mi-a rămas la inimă.

GdS: Și a rămas acolo?
A.S.: Mi-a rămas. România pentru prima dată se ține de cuvânt în relațiile internaționale. Spun unii că Băsescu se duce la pușcărie. Gorbaciov a spart comunismul și URSS și nu s-a dus. Băsescu nu se va duce la pușcărie niciodată. Va avea locul lui în istorie. Băsescu a fost un om cu curaj, pe lângă celelalte greșeli pe care le-a făcut.

GdS: Ce greșeli a făcut?
A.S.: S-a luat cu toți. Trebuia eliminați pe rând (râde) nu toți odată și și-a pus lumea în cap.

GdS: Credeți că România va deveni țara lucrului bine făcut?
A.S.: Iohannis este un tip extrem de pragmatic, dovadă că Antonescu a dispărut din politică. Și o să dispară mulți de pe lângă el. Dacă vorbim de eliminarea corupților, eu sunt convins că o va face. Ne convine, nu ne convine, DNA este o instituție puternică și credibilă. Adică visai vreodată să ajungă Adrian Năstase în pușcărie și nu știu câți miniștri și primari? Așa că, jos pălăria!

GdS: În Craiova au fost multe panouri publicitare cu proiectele începute de dumneavoastră.
A.S.: Să le luăm pe rând. În 2009 semnam acel PID cu Elena Udrea. Îmi propuneam, în primul rând, refacerea infrastructurii rutiere, pasajul suprateran, subteran, linia de tramvai, Aqua Park, târgul de expoziții, parcarea subterană, cele nouă bulevarde mari. Într-un ritm alert am reușit până în iunie, când am fost debarcat din funcție, să fac șase străzi din nouă.

GdS: Debarcat?
A.S.: Debarcat fiindcă actualul edil a spus că nu el a câștigat, ci Solomon a pierdut. Dacă ieșeam la bătaie independent poate ieșeam din nou primar și nu intram nici în pușcărie. Poate. Și o spun cu toată responsabilitatea. Deci, investiții care ajung la suma de care vorbeam. Eu nu am văzut alt proiect în Craiova în afară de acesta care se implementează. Domnule, campania, în special afișajul mă interesează mai puțin.

GdS: Ce ați simțit când ați văzut pe panouri că, de exemplu, Centrul Istoric se realizează cu Victor Ponta?
A.S.: Mă durea inima, fiindcă am pus mult suflet. Nu știu cât am fost de deștept ca primar, de muncitor, de bețiv, cum mă făceau adversarii în campanie, dar nimeni nu a iubit orașul cum l-am iubit eu. Știți că mă certam cu voi, cu presa. Deci am avut o relație corectă. M-ați înjurat, v-am înjurat. Practic, era un meci nul între noi. Eu zic că am adus orașul la viață. Am creat evenimente de calitate, nu kitsch-uri, a venit atâta lume bună în Craiova și nu vorbesc de partea exclusiv culturală, ci de miniștri, ambasadori, rege, tot pentru imaginea Craiovei. La Revelion veneau tinerii ca la revoluție, de pe toate străzile, mii de oameni în centru. Ehh, acum.. dar nu poți face asta dacă nu ești bun la suflet, dacă o faci doar de dragul de a o face.

GdS: Vă place Centrul Istoric?
A.S.: Nu am trecut deloc pe acolo. Am fost la Cracovia, să vedem ce înseamnă orașul papei, și am rămas uluit. Aici asta a fost, oraș târg de boieri, de căruțași, dar are frumusețea lui. Nu știu dacă va fi ca în București, dar e interesant. Nu am avut timp efectiv să trec. Aștept să fie gata.
Știi ce m-a durut cel mai mult? Linia de tramvai. Nu am înțeles de ce a trebuit să demoleze trandafirii, deși sunt simbolul PSD-ului. Nu trebuia să mai mărești strada cu o jumătate de metru doar ca să nu fie proiectul lui Solomon și ca să constate după aceea, după ce și-a bătut joc de toată zona, că de fapt acolo sunt utilitățile orașului și nu se poate mări strada. Cred că am răspuns la întrebare. Lasă-i să se laude. Sunt proiectele Craiovei, până la urmă. M-a durut când a spus (actualul primar – n.r.) că am lăsat 17 lei în conturi. Am vorbit cu cineva de la direcția economică, mi-a zis că nu are cui să explice. Poate că la un capitol de cheltuieli au mai rămas 17 lei în iunie, când se face rectificare bugetară, dar nu poți să spui că ai rămas cu 17 lei când gradul de îndatorare a orașului era de 7%.

GdS: Explicați ce înseamnă să rămâi cu 17 lei în contul primăriei…
A.S.: Primarul semnează ordonanțarea de plată. Directorul direcției economice semnează dispozițiile de plată. S-au adunat facturi în timp , aveam soldul de 16milioane de lei și le băgau la plată, ca să zic așa, angro, până să plec eu din primărie. Și s-au achitat toate. Și au rămas 17 lei în ziua respectivă, dar se încasează sute de mii de lei pe zi. Cum poți să spui așa ceva? Eu am avut de nu știu câte ori zero lei. Fiindcă asta este. Nu mai știu eu cum se plătesc facturile. Directorul economic stabilește cum se fac plățile. Și poți să rămâi fără nici un ban. Am avut și cazuri când am stat cu 20 de milioane de lei în conturi și nu veneau facturile.

GdS: Au fost discuții despre regiile pe care le-ați lăsat în faliment, iar acum sunt pe profit.
A.S.: Acum sunt în faliment toate. Termoficarea avea 20 de milioane datorii și acum are 40. Și au angajat 200 de oameni. Vedeți cum stăteau până în 2012 RAADPFL, RAT, Termo, Apa, și vedeți care este adevărul. Cum poți să spui că am luat de 200.000 de lei pe flori în birou? Că m-au fugărit în Catargiu? Eu m-am pupat cu toată lumea pe acolo. Știu că cele două cartiere s-au canalizat pe mandatul meu. Ca și asta acum. Păi în iunie plec din primărie și în iulie au licitație la canalizarea celor două cartiere, tot comune sunt pentru mine, Bariera Vâlcii și Romanești. Și spune, am făcut nu știu ce. Sau era la centrul de comandă din Craiovița și spune că am făcut nu știu ce, când știe toată lumea cum s-a făcut centrul ăla, că am transformat cele 11 centrale termice în puncte termice și le-am legat la sistemul centralizat de încălzire. Deci, practic, rezultă că eu nu am făcut nimic.

GdS: Au fost discuții legate de pasajul subteran. De ce este atât de scurt? Inițial, proiectul nu era până la Tărăncuța?
A.S.: Nu, niciodată. Ca să te duci până acolo trebuia demolate nu știu câte case, să treci pe sub Calea București și nu se putea face asta. Discuțiile avansate erau de a prelungi pasajul suprateran. Cei de la UE îți spuneau clar: proiecte nu mai mari de zece milioane de euro. Și atunci am zis să începem asta și să continuăm. Dacă facem acest pasaj de 200-300 de metri, totul e bine. Dar au fost alte priorități, nu vreau să fiu rău și nici nu mă interesează activitatea de pe aici, dar să mă lase, domne, în pace, să nu se mai laude cu…

GdS: S-a construit un adăpost canin.
A.S.: Nu știu ce să spun, câți câini sunt acolo, cât costă întreținerea lor. Am văzut că a fost criticat și că au fost probleme la licitație.

GdS: Dumneavoastră ați avut probleme cu licitațiile?
A.S.: Am avut o echipă foarte bună. Au plecat și sunt bine mersi, câștigă mult mai bine decât la primărie și dorm mult mai liniștiți. Nu numai că veneau la licitație, ci se băteau. Vreau să vă spun că un mare ministru mă suna: eram în audiență: știți, prietenul meu, Berna, Teodor… Păi, domne, să vină la licitație. Da, dar te rog… la două-trei zile. Și Teodor Berna este la închisoare pentru evaziune și nu a câștigat niciodată o licitație în Craiova. Eu mi-am văzut de treabă. Și de aceea nu a avut ce să mi se reproșeze, nici DNA-ul, nici SRI-ul, nimeni care asculta și știe ce este prin primărie, că au destui oameni de-ai lor acolo băgați. M-am ferit ca dracul de tămâie.
Unul dintre primari, Videanu, a venit la o întâlnire cu Asociația Municipiilor din România și a zis printre altele: Bă, te-ai mișcat repede de tot. Ne-ai dat clasă”. Poate că și mișcatul ăsta repede al meu… mi-au dat ei clasă după aia. Și eu tot făceam comparații cu sectoarele din București, cu Clujul, cu… Nu știu ce dracului s-a întâmplat. Invidia este mare.

GdS: Cum vi se pare intenția primarului de a desființa fântâna din centru?
A.S.: E o idee năstrușnică pe care nici copiii nu ar pune-o în aplicare dacă s-ar supăra pe o jucărie. Este prima fântână muzicală din România. Faptul că de șapte ani nu s-au schimbat duze, pompe, melodii, ”chinezisme”, ar putea să te mai pună pe gânduri: Bă, dar ăștia cu aceleași programe ne întâmpină seară de seară? Dar ca s-o desființezi ar fi o mare greșeală. Nu poți să spui că te costă 60.000 de lei întreținerea fântânii, când tu dai pe o jucărie din aia de o pui în sensul giratoriu și nu-i văd rostul… De fântână să nu se atingă, pentru că este unică. Centrul ăsta așa cum a fost el făcut într-un an, un curaj nebun… se zguduiau blocurile, lumea mă înjura. Și nenorociții de constructori dădeau cu cupa excavatorului de la trei metri să spargă betonul comunist de un metru.

GdS: Sunt echipe foarte tinere le conducerea instituțiilor.
A.S.: Nu am nimic împotriva tinerilor, dar să nu fie oportuniști. Și lipsa de experiență te trădează. Când am venit în primărie nu am dat pe nimeni afară, deși aveam motivele mele să scap de câțiva, fiindcă erau cu domnul Bulucea și pe mine nu mă băgau în seamă și mă sfidau. După aceea le-am spus: cine a fost om cu Bulucea este om și cu mine. Și au înțeles. Dar nu vreau să fiu răutăcios și să spună doamna că îi vânez greșelile. Ea și-a permis să spună despre mine tot felul de lucruri.

GdS: Locurile de joacă din Craiova au costat circa șase milioane de euro. Le-ați văzut?
A.S.: Doar din mașină. Primărie bogată, dacă își permite locuri de joacă de milioane de euro. Înseamnă că locurile de joacă au prioritate în oraș.

GdS: Dumneavoastră nu ați avut această idee…
A.S.: Eu niciodată nu luam de șase milioane de lei flori, locuri de joacă de șase milioane de euro, doar că ușor-ușor le puneam la punct. Locuri de joacă am făcut în Parcul Tineretului, când merita să-i atrag pe craioveni acolo, în special pe cei cu copii până în zece ani, să vină să se bucure de soare și verdeață.

GdS: Ați văzut că se va construi un cartier chinezesc.
A.S.: Planul acolo era să construim locuințe împreună cu ANL – o parte pentru armată, restul pentru tinerii între 18 și 35 de ani cu seviciul în Craiova. Eu zic că e o diferență între un privat și ce vrea primăria cu statul. Dar nu știu dacă se vor vinde. Cu 400 de euro pe metrul pătrat s-au construit și locuințele ANL. Nu a fost meritul primăriei, dar 400 de euro este prețul la care s-au construit toate locuințele ANL din Craiova.

GdS: Credeți că se va construi noul stadion Oblemenco?
A.S.: E un lucru fantastic, dacă se face. Poate că se face, dar în timp. Eu știu cât m-am chinuit cu Sala Polivalentă. Era Borbely ministru de stat și întreba cu ce intervine primăria, ne băga numai bețe în roate, apoi au venit Blaga și Udrea și au finanțat sala. Despre echipă, eu am alte concepții. Această echipă trebuia să fie a primăriei, nu știu dacă se poate finanța. Am înțeles că la Iași, la Tâgu-Mureș există. Dar cu investitorii ăștia care mâine clachează, dispar, stabilitatea o dă instituția. Ei puteau să vină ca sponsori.

GdS: Cum vi se pare dispariția echipei lui Mititelu?
A.S.: Îmi pare rău că s-a ajuns aici și că până la urmă nu a fost o colaborare între primărie și echipă nici pe timpul meu și nu regret pentru că nu se putea discuta cu Mititelu cum ai discuta cu un om normal. Avea ieșirile lui, care nu făceau bine nici consiliului, nici nouă, deși am fost singurii care au încercat să-l ajute, dar nu s-a găsit o cale de comunicare. Mititelu a fost foarte influențat de diverși.

GdS: Cum vă explicați ruperea alianței dintre Mititelu și actualul primar?
A.S.: Era să zic că așa e în tenis. Eu știu că Mititelu a fost în Gorj zi de zi în campanie pentru Victor Ponta. El mi-a spus-o. Nu știu ce a intervenit, fiindcă chestia asta cu fotbalul mi-a dăunat mie în campanie. Eu am fost sfătuit să nu mă bag în fotbal, dovadă ce s-a întâmplat în fotbal, deși gândul, sufletul îmi era la această echipă, dar am respectat ceea ce mi s-a transmis și cred că am făcut bine.

GdS: Țineți cu CSU, cu echipa nouă?
A.S.: Nu o să merg la fotbal. Am îmbătrânit. Cunosc prea mult din culise. Nu am auzit de cei doi acționari. Să dea Dumnezeu să aibă bani să țină echipa! La Craiova s-a întâmplat o minune. Au creat o echipă care greu poate fi bătută. Experiența lui Cârțu și diplomația lui Săndoi au dat roade.

GdS: Ați văzut proiectul Craiova Capitală Culturală Europeană?
A.S.: M-aș bucura să fie. Nu știu ce reguli, ce norme sunt să devină capitală culturală a Europei. Acțiunile trebuie să fie de supercalitate, nu kitchuri.

GdS: Înțeleg că nu prea vă plac.
A.S.: Domne, nu am văzut nici mediatizat orașul la modul: uite ce s-a întâmplat la Craiova. Poate sunt eu prea pretențios. Bine că nu fac eu parte din juriul ăla care să dea note.

GdS: Guvernul a dat o ordonanță prin care doctorii pot renunța la titlu. Și dumneavoastră sunteți doctor în economie.
A.S.: În 2003, cred, eram viceprimar, m-am înscris la doctorat la Chișinău. Era stilul ăla rusesc, nu ca acum, un referat un sfert de oră și hai la cârciumă, să bem. Te mai plimbau. Mi-e rușine să spun că am luat doctoratul la Chișinău. Sunt prea mulți doctori în țară și mi-e teamă să nu părăsească țara să-i învețe economie pe englezi, nemți.

GdS: Despre asfaltări: Delta este elementul comun. Această firmă era contestată de actualul primar, acum câștigă contracte.
A.S.: Așa sunt firmele, când cu stânga, când cu dreapta, ele nu au culoare politică. Delta a avut mari probleme cu mine la intrarea în Craiova pentru că nu știam cine sunt. Au venit, au dat cele mai mici prețuri și au muncit în draci. Acum nu știu cum se mai descurcă. Cine erau căpușele primăriei și pot să se supere pe mine: Domarcons și vreo trei-patru firme de apartament care turnau asfalt electoral. Înnegreau pământul cu asfalt. Tăriceanu, ca să mă atragă la PNL, mi-a dat 16 milioane de lei, dar cu trei luni înainte de finalul anului și nu pe cheltuieli curente, ci pe cheltuieli de capital, adică îmi lua bani la începutul anului. Numai că eu aveam proiect tehnic și studiu de fezabilitate și i-am luat banii. Eu am fost și prost. Le-am dat diplomă celor de la UTI pentru lucrarea din centru. Un dobitoc! Un primar nu face așa. Te gândești, măi, dar ce are așa de îi laudă atât. Dar îmi era drag că se întâmplă ceva. Ar trebui să-mi dea 1.000 de ani de pușcărie la câte dispoziții am semnat fără să mă uit.

GdS: Vă referiți la recentul dosar în care ați fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu legat de retrocedarea unui teren…
A.S.: Față de DNA Craiova, jos pălăria! O dată nu am fost deranjat, deși erau reclamații. Acum au suspiciuni. Poate că și eu aș fi făcut la fel. A semnat convocatorul, dispoziția, înseamnă că știe ceva. Numai că eu nu am mai fost din 2004 la nici o ședință de fond funciar. Sunt chestii jurdice, tehnice, eram un papagal acolo, mă duceam să văd ce zic juriștii între ei. A coordonat secretarul primăriei. Eu zic că a fost o scăpare a lor, nu altceva.

GdS: În referat se vorbește de o intenție clară a acelui consilier juridic.
A.S.: Să răspundă atunci! Așa-i corect.

GdS: Ați mai vrea să fiți primar?
A.S.: Sincer, nu. În primăria asta se întâmplă ceva: energie negativă. Să nu zici că am luat-o razna. Foștii primari au trecut prin momente grele în familie. Deci, nu mai suport. Trec pe lângă primărie. Nu vreau să mai am de-a face cu primăria în viața mea. Am avut o perioadă când am dorit să-mi umplu un gol în inimă cu aplauze.

GdS: Și ce faceți de acum încolo?
A.S.: Dacă nu am fost eu un tată bun sau un soț extraordinar, vreau să fiu un bunic minunat (își șterge ochii de lacrimi – n.r.) Mă pun în genunchi pentru el. Retrăiesc copilăria lângă el. Așa că ambițiile astea de maimuță, prostești, nu mă mai interesează. Am văzut ce înseamnă viața publică. Nu mi se mai potrivește. Eu nu am venit cu foamea în gât în primărie. Totul a pornit dintr-o aiureală. Veneam de la o nuntă și zburau hârtiile prin aer pe stradă și am zis, bă, dacă aș fi eu primarul Caiovei… Greșeala mare am făcut-o că m-am implicat prea mult. Devenisem nebun, nu mai comunicam cu nimeni, mă gândeam doar la ce se întâmplă în primărie. Eu târziu mi-am dat seama că nu există caractere și prietenii în politică.
Acum nu știu mai rău ce înseamnă stânga și dreapta. Probabil clasa politică ce se formează o să fie pe niște baze fundamentate corect. Mi-aș dori să-mi văd nepotul primarul Craiovei peste 30 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS