Sanda Blagu a absolvit, în urmă cu zece ani, Facultatea de Medicină și Farmacie din Craiova, dar nu a rămas să profeseze în țară. Acum este medic în Lausanne, Elveția, dar gândul îi este tot la România. Craioveanca spune că dorința de a atinge perfecțiunea și minuțiozitatea sunt cheia succesului în stomatologie.
GdS: Ați studiat la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, dar profesați ca medic în Elveția. Care a fost parcursul dumneavoastră?
Sanda Blagu.: A fost un parcurs presărat cu greutăți, dar și cu mult noroc. În 2004 am terminat facultatea, iar după aceea am plecat să fac rezidențiatul la București. În 2007 am avut șansa să întâlnesc pe cineva, o doamnă doctor care făcuse facultatea la Geneva. Eu îmi doream foarte mult să învăț implantologie și am întrebat-o dacă acolo există o divizie de implantologie și mi-a spus că da. Am trimis un CV și o scrisoare de intenție și m-au acceptat.
GdS: Ce a însemnat experiența din Geneva?
S.B.: În facultate am avut norocul să învăț nu numai implantologie. Mă duceam și în celelalte divizii, unde mai aveam colegi români, și am început să învăț tehnicile de bază pe care nu am putut să le studiez aici. În București am învățat foarte bine chirurgie, dar în facultate nu au fost puse bazele în mod serios și aveam o oarecare teamă. Am învățat ce înseamnă profilaxia și paradontologia, ceea ce în România nu se învață. Am stat în facultate un an și jumătate, în primele opt luni doar am învățat în facultate, după care am început să lucrez în particular.
„ Am impresia că am făcut de trei ori Facultatea de Medicină“
GdS: Cât de mult v-au ajutat studiile făcute în România, având în vedere că spuneați că nu aveați puse bazele medicinei dentare atunci când ați plecat în Elveția?
S.B.: Să știți că am impresia că am făcut de trei ori Facultatea de Medicină. După cărțile învățate la Craiova mi-am format cunoștințele din punct de vedere teoretic, dar, din punct de vedere medical și al practicii, eram depășiți atunci ca studenți pentru că nu se punea accentul pe asta. Am mai învățat odată stomatologie la București, la rezidențiat. Acolo am învățat foarte bine chirurgie și asta m-a ajutat să nu mai am teamă, după care am mai învățat încă odată stomatologie la Geneva.
GdS: Care au fost diferențele între cele trei sisteme: Craiova – București – Geneva?
S.B.: În București am găsit oameni mai deschiși decât în Craiova. La București am învățat după cărți în engleză mai vechi, pe care le xeroxam și care erau date pe sub mână și nu se spunea foarte mult de ele. La Geneva am urmat cursuri de formare continuă, prin care ești ținut mereu la curent cu tot ce este nou. Ca medic, ești obligat acolo să urmezi acest curs ca să fii la curent cu noutățile.
„La București tăiam firul de sutură cu fiola ca să rezervăm foarfecele pentru cazurile extreme“
GdS: Ce v-a frapat la sistemul de sănătate din Elveția?
S.B.: În primul rând, tehnologia. În plus, la Facultatea din Geneva, materialele care ne erau puse la dispoziție erau foarte multe, aproape o risipă. Sala de operație m-a impresionat, și toate câmpurile sterile, care erau de unică folosință, iar la București noi ne chinuiam cu câmpuri sterile din pânză, rupte pe la toate colțurile. La București tăiam firul de sutură cu fiola ca să rezervăm foarfecele numai pentru cazurile extreme. O altă diferență este rigurozitatea cu care se lucrează. Ei nu închid ochii și zic «lasă că e bine și așa». O picătură de salivă dacă a pătruns în cavitate înseamnă că plomba nu o să mai stea cum trebuie. La tratamentul de canal, dacă un milimetru nu l-ai făcut până la vârf, nu se tratează toată infecția și dacă îți rămâne un milimetru necurățat, o iei de la capăt. În Geneva m-a uimit o asistentă universitară care făcea tot felul de fațete, stătea câte opt-nouă ore cu pacientul până ieşea totul cum trebuie. În România se lucrează superficial.
GdS: Care sunt diferențele între pacienții români și cei elvețieni?
S.B.: Cu cât pacientul este mai puțin educat, cu atât se vaietă mai mult. Pacientului trebuie să îi câștigi încrederea, iar mie mi-a fost foarte greu să fac asta. Eu lucrez acum într-un sat lângă Laussane, unde lumea este puțin rasistă. La început m-au acceptat cu greu, dar acum, după patru ani de muncă, primesc înapoi vorbe bune de la pacienți care îmi spun că se vede că lucrez cu sufletul. Cu pacienții elvețieni glumești mai puțin, iar asta nu îmi place. Pun destule întrebări și asta pentru că acolo nu există sistem public, totul este privat, plătesc lunar și atunci pacientul te întreabă pentru fiecare ban dat, iar asta e bine și pentru medic pentru că este obligat să se perfecționezi. Pacienții elvețieni sunt extrem de ascultători, stau și câte o oră și ceva cu gura deschisă să poți să lucrezi. Românul nu acceptă asta și includ aici și familia mea. În plus, elvețienii îți spun orice în față, că nu le place lucrarea, că îi zgârie plomba, așteaptă perfecțiunea.
„Stomatologul român nu știe să descopere cariile mici“
GdS: Statisticile arată că românii nu au grijă de sănătatea lor dentară. Care sunt diferențele între elvețieni și români din punct de vedere al educației medicale?
S.B.: În România, spălatul pe dinți este o problemă. Și la mine în familie explic de multe ori cât de important este să aibă grijă de dinți. Noi, românii, nu știm să ne spălăm pe dinți, nu sunt programe care să educe populația în acest sens. Stomatologul român nu știe să descopere cariile mici, uneori nici nu-l interesează pentru că din carii mici nu faci bani. Nici elvețienii nu au bani să își facă multe implanturi, dar au grijă de dinții lor. Dacă nu îi mai au pe toți, au foarte mare grijă de cei cu care au rămas. Vin cel puțin o dată pe an la control. La noi apare lipsa banilor și, pe de altă parte, și lipsa cunoștințelor unor medici.
GdS: Cum fac elvețienii să pună mai mult accent pe prevenție și să nu aibă probleme mari cu dantura?
S.B.: Părinții au foarte mare grijă de sănătatea dentară a copiilor lor. Am acum pacienți de 20 de ani care au o dantură perfectă tocmai pentru că de mici au venit la medic. În plus, există un program de prevenție pentru copiii până în 12 ani, ei se duc în școală la medic să facă un control, iar părintele primește acasă rezultatul prin care i se spune de ce are nevoie copilul, detartraj, aparat dentar și tot așa.
GdS: Ce le recomandați tinerilor medici care termină Facultatea de Medicină în România, să profeseze în țară sau să aleagă calea străinătății?
S.B.: Eu nu am visat niciodată să plec în străinătate, nu știam franceză și nici nu mă vedeam departe de familie. Au fost etape pe care a trebuie să le urmez. Carieră se poate face și în România și oriunde, depinde de ce îți dorești, dacă poți să trăiești acolo. Eu nu am spus niciodată că străinătatea este ceva bun, plătești un preț scump pentru a sta acolo, plătești pentru singurătate și ți-e greu să te adaptezi cu oamenii care la un moment dat te izolează. Trebuie să te obișnuiești cu faptul că magazinele se închid în weekend la ora șase, cu faptul că vii târziu de la serviciu și nu mai ai putere să îți faci de mâncare. Dar fiecare trebuie să aleagă ceea ce i se potrivește. Eu când am ajuns în Elveția, am suferit un an sau doi, dar mi-am dat seama că, visând la România schimbată, nu fac decât să mă amăgesc. Ori te adaptezi acolo și accepți lucrurile care nu îți convin, ori te adaptezi aici și faci la fel. Nu se poate să fie totul perfect în viață.
„Ajungi medic bun după zece ani de când ai terminat facultatea“
GdS: Care este condiția principală prin care poți să devii medic bun în afara țării, să te ridici la standardele strănilor?
S.B.: Să îți dorești mereu să atingi perfecțiunea. Să urmezi fiecare etapă, să nu sari peste nimic și să fii chițibușar. Ajungi medic bun după zece ani de când ai terminat facultatea. Este o meserie unde trebuie să fii minuțios și îți dorești ca data viitoare să faci treabă și mai bine. Important este să îți dorești și să muncești, am și acum colegi care au foarte mult talent, dar numai dacă muncești reușești să faci lucruri bune. Depinde și cum ești format, în Elveția nu sunt mai mult de 25 de studenți la Medicină și asta ca să se poată lucra cu ei, să aibă fiecare scaunul lui și asistent de la care să învețe.
GdS: Tehnologia evoluează extraordinar în stomatologie. Cum vedeți acest domeniu pe viitor?
S.B.: Se lucrează deja cu fire mai subțiri decât firul de păr și, de asemenea, am făcut un curs prin care înveți să lucrezi sub microscop, ceea ce te ajută foarte mult. Sunt copii care au pete pe dinți din cauza alimentației sau copii cu maxilar mic sau care nu au toți dinții și este nevoie de reconstrucție, de implanturi. Pentru că se pune din ce în ce mai mult accentul pe prevenție, nu o să mai punem atât de multe plombe, dar o să fie nevoie de aceste lucrări. Tehnicianul dentar nu o să mai aibă atât de mult de lucru pentru că nu o să mai modeleze metalul în ceară, ci totul se va face pe calculator.
