Făcând un bilanț al realizărilor profesionale, fostul manager al TNC și director fondator al Festivalului Internațional Shakespeare din Bănie a afirmat că printre acestea se numără contribuţia personală la realizarea celui mai mare, important şi adevărat proiect din teatrul românesc al ultimelor decenii, „Teatrul Naţional Craiova şi Silviu Purcărete – Pelerini în marele teatru al lumii“. La fel de importantă este desfăşurarea celor nouă ediţii de până acum ale Festivalului Internațional Shakespeare din Bănie, dintre care cea purtând genericul „Constelaţia Hamlet“, dedicată în totalitate celui mai tulburător text al literaturii dramatice universale, capodopera „Hamlet“, rămâne poate cel mai cutezător şi nebunesc demers pe care l-a întreprins.
Ion Jianu: Pe 23 ianuarie împliniţi 75 de ani. La mulţi ani! Cum v-aţi folosit de aceşti ani? Pentru cititorii Gazetei de Sud, v-aş ruga să faceţi, pe scurt, un fel de bilanţ al trăirilor dumneavoastră de până acum.
Emil Boroghină: Domnule Jianu, mă supuneţi la o grea încercare. Cred sincer că este imposibil să vorbeşti în câteva cuvinte despre 75 de ani de viaţă, despre trăirile tale şi mai ales să încerci un bilanţ. Ceea ce pot să vă spun este că pentru mine cea mai rodnică perioadă, cea care mi-a oferit cele mai mari satisfacţii profesionale ca om de teatru, cu realizări vizibile şi cuantificabile, a fost începând din 1988 şi până în prezent. În rest…
M-am născut în oraşul Corabia, am trăit într-o familie modestă, dar respectată de toţi, am avut neşansa să rămân orfan de tată la 15 ani, am absolvit Liceul teoretic din oraş şi apoi Institutul de Teatru de la Bucureşti. În 1963 am devenit actor al Teatrului Naţional din Craiova, am jucat în mai multe spectacole, unele poate lipsite de strălucire, am realizat, singur sau împreună cu colegii mei, câteva spectacole de poezie şi muzică, o parte dintre ele de largă desfăşurare, şi chiar câteva piese, urmând un curs postuniversitar de regie pe care l-am absolvit în 1985. În 1988 am fost numit director al Teatrului Naţional din Craiova, o responsabilitate pe care am primit-o cu o stare de teamă, stare pe care însă colegii mei m-au ajutat să o depăşesc. Am ştiut de la început că Naţionalul craiovean, unul apreciat la acea vreme, poate aspira la mult mai mult.
Şi într-adevăr, printr-o viziune repertorială curajoasă, prin realizarea unor mari spectacole, lucrând cu regizori importanţi, beneficiind de o excelentă echipă de actori, Teatrul Naţional din Craiova a ajuns încă înainte de Decembrie 1989 să ocupe o poziţie de frunte în teatrul românesc, scriindu-se, după cum foarte bine ştiţi, în presa timpului, cu litere de-o şchioapă, în urma declaraţiilor personalităţilor culturale care au participat la acele reprezentaţii, că „Piscul teatrului românesc s-a mutat la Craiova, în câmpie!“. Ceea ce s-a întâmplat cu acest colectiv, începând din anul 1990 şi până în anul 2000, ţine aproape de poveste, de legendă. Cu speranţa că nu voi supăra pe nimeni, cred că aceasta rămâne cea mai frumoasă şi cea mai fructuoasă perioadă din întreaga istorie de 165 de ani a Teatrului Naţional din Craiova, considerat atunci „Vasul Amiral al teatrului românesc“, „Principalul Ambasador al culturii româneşti în lume“ sau „Noua superputere a teatrului românesc“. Sunt convins că nimeni nu poate elimina din istoria teatrului românesc această supremaţie craioveană, datorată, în principal, dacă nu chiar exclusiv, personalităţii puternice, în plină afirmare a lui Silviu Purcărete şi colaborării sale cu o excepţională echipă de actori, tehnicieni şi chiar administraţie. În bilanţul unor contribuţii personale nu pot să nu înscriu fondarea în 1994 a Festivalului Shakespeare de la Craiova, devenit în cei 20 de ani de existenţă, aşa cum a menţionat chiar presa internaţională, unul dintre cele mai apreciate festivaluri cu temă din Europa şi unul dintre cele mai importante festivaluri Shakespeare din întreaga lume.
„La ediția Craiova-Shakespeare 2014 am fost foarte aproape să renunț“
I.J.: Anii 2013 şi 2014 au însemnat pentru dumneavoastră două evenimente importante: 50 de ani de când aţi absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică şi organizarea Festivalului Internaţional Shakespeare, ajuns la cea de-a IX-a ediţie. Festivalul de la Craiova ne-a convins şi de această dată că toate sacrificiile pe care dumneavoastră, ca director fondator al festivalului, le-aţi făcut, au meritat osteneala. Este adevărat că aţi fost la un pas de a renunţa?
E.B.: Plecarea mea, în anul 2000, de la direcţia teatrului craiovean, prin solicitare de eliberare din funcţie în vederea pensionării, a surprins atunci (în 2000) foarte multă lume. Puţini sunt cei care cred că am luat această hotărâre, într-un moment fast pentru ceilalţi şi pentru mine, pentru a oferi colectivului şi altă alternativă şi pentru că eu consideram că orice direcţie a unui teatru nu trebuie să dureze mai mult de 10-12 ani. Intenţia de a renunţa la poziţia de prim-plan în organizarea Festivalului Shakespeare este, la rândul ei, una veche şi datorată unor raţionamente asemănătoare. Oricâte bucurii ţi-ar oferi performanţele artistice ale unui asemenea eveniment, problemele financiare sunt sufocante şi paralizante, bătălia purtată pentru a aduna, pentru a obţine fondurile necesare unui program pe care ţi-l propui şi-l doreşti la un nivel din ce în ce mai ridicat fiind una de-a dreptul epuizantă. Dacă până la ultima ediţie exista numai intenţia de a pleca de la conducerea Festivalului Shakespeare, în anul 2014 am fost foarte aproape chiar să o şi fac. Schimbarea într-un răstimp foarte scurt a nu mai puţin de patru miniştri ai culturii a făcut ca în bugetul ministerului să nu fie prevăzută nici o sumă destinată marilor evenimente festivaliere teatrale ale României, în ordinea desfăşurării lor, Festivalul Shakespeare de la Craiova, Festivalul de Teatru de la Sibiu şi Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti.
Spre şansa noastră a venit implicarea totală, de ultim moment, a Primăriei şi Consiliului Municipal Craiova, personal a doamnei Lia Olguţa Vasilescu, care, fără nici un fel de exagerare, a fost cea care a salvat desfăşurarea celei de a IX-a ediţii a Festivalului. Pentru asta, aşa cum am mai declarat şi cu alte ocazii, respectul şi recunoştinţa pe care i le purtăm sunt, în ceea ce ne priveşte, fără de margini.
I.J.: Care este cea mai mare bucurie profesională a dumneavoastră?
E.B.: Contribuţia personală la realizarea, după părerea mea, a celui mai mare, important şi adevărat proiect din teatrul românesc al ultimilor decenii, care, dacă aş împrumuta titlul viitoarei cărţi a criticului şi universitarului Ludmila Patlanjoglu, în curs de apariţie la Editura Institutului Cultural Român, s-ar putea intitula „Teatrul Naţional Craiova şi Silviu Purcărete – Pelerini în marele teatru al lumii“. Cred că nimic nu a atins încă valoarea artistică însumată a spectacolelor craiovene ale lui Silviu Purcărete din acea perioadă, „Piticul din grădina de vară“, „Ubu Rex cu scene din Macbeth“, „Titus Andronicus“ şi „Phaedra“ şi că amploarea acelui monumental „Danaidele“ este greu de egalat. Nu mai puţin importantă rămâne desfăşurarea celor nouă ediţii de până acum ale Festivalului Shakespeare, dintre care cea purtând genericul „Constelaţia Hamlet“, dedicată în totalitate celui mai tulburător text al literaturii dramatice universale, capodopera „Hamlet“, rămâne poate cel mai cutezător şi nebunesc demers pe care l-am întreprins. Desigur că aş mai putea trăi încă o bucurie de aceeaşi intensitate, cea a participării la fondarea unui Teatru de Poezie în România, de care să ne ocupăm şi noi, dar, mai ales, cei care vin după noi…
„Festivalul Shakespeare, unul dintre argumentele majore în obţinerea calităţii de Capitală Culturală a Europei“
I.J.: Probabil că un argument major în declararea Craiovei Capitală Culturală Europeană este Festivalul Shakespeare. Ce se aude cu ediţia din 2016?
E.B.: Aşa cum am crezut că Teatrul Naţional Craiova reprezenta, prin percepţia sa mondială, principalul brand cultural al Craiovei, tot aşa cred că Festivalul Shakespeare deţine acum această poziţie şi că organizarea şi desfăşurarea lui poate reprezenta într-adevăr unul dintre „argumentele majore“ (ca să vă citez) în obţinerea de către oraşul nostru a calităţii de Capitală Culturală a Europei în anul 2021. Propunându-vă să lăsăm detaliile pentru un alt prilej, îi asigur pe cititorii ziarului dumneavoastră şi pe toţi ceilalţi că programul deja conturat al Festivalului din anul 2016 va face ca a X-a ediţie, când se vor şi comemora 400 de ani de la moartea celui mai mare dramaturg al lumii din toate timpurile, William Shakespeare, să fie una cu adevărat aniversară şi cea mai valoroasă dintre toate cele de până acum, aşa cum ne-am propus şi dorim. Nu pot însă să nu spun că, odată cu Festivalul Shakespeare din aprilie 2016, se conturează a avea loc la Craiova unul dintre cele mai importante şi aşteptate evenimente din teatrul mondial, dacă nu chiar cel mai important, decernarea Premiului Europa pentru Teatru, aflat sub Înaltul Patronaj al Parlamentului European şi Consiliului Europei. Găzduirea acestui Premiu reprezintă pentru Craiova, pentru Festivalul Shakespeare şi pentru întreaga Românie o dovadă uluitoare de preţuire şi încredere din partea celor care răspund de organizarea lui la nivel european.
„Am visat să contribui la deschiderea unui Teatru de Poezie în România“
I.J.: Începând cu 2012, aţi revenit la prima dragoste, aceea de actor, şi aţi prezentat de atunci până chiar zilele trecute multe recitaluri de poezie, în regie proprie. Ce v-a determinat să reveniţi la prima dragoste. Cum va fi 2015 din acest punct de vedere?
E.B.: Domnule Jianu, îmi adresaţi iarăşi o întrebare pentru al cărei răspuns mi-ar trebui mai multe pagini de ziar. Trebuie să vă spun că poezia înseamnă pentru mine o veche şi permanentă pasiune, una de multe ori mistuitoare, şi că teatrul poetic a reprezentat cea mai puternică atracţie, fie că a fost vorba de piesele lui Shakespeare, ale tragicilor greci, ale lui Cehov sau, în teatrul românesc, ale lui Mihail Sebastian. La începuturile mele am visat chiar să contribui la deschiderea unui Teatru de Poezie în România, muncind în acest sens la alcătuirea mai multor scenarii pentru mine, dar şi pentru alţii. Câteva dintre spectacolele de poezie prezentate atunci au avut doar o singură reprezentaţie. În noiembrie 2011, înaintea Zilei Naţionale a României, spre surprinderea mea, am fost invitat de directoarea Casei de Cultură Belgo-Română, doamna Carmen Hopârtean, să prezint la Bruxelles unul dintre spectacolele de poezie pe care le realizasem în prima parte a anilor ’70 ai secolului trecut.
Am reluat după aceea şi alte recitaluri sau am realizat unele noi, prezentându-le mai întâi în România şi apoi în alte ţări din Europa, Asia şi America, la invitaţia câtorva festivaluri internaţionale sau a ICR-urilor din străinătate. În urmă cu puţin timp, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale Române, am prezentat împreună cu Corul Academica al Filarmonicii Oltenia un spectacol de poezie şi muzică dedicat creaţiei eminesciene, iar în luna martie, împreună cu soprana Diana Ţugui, urmează să realizăm un spectacol de poezie şi muzică, inspirat din poezia de dragoste a lumii.
Înainte de asta, în organizarea Baroului Avocaţilor Dolj şi a Studioului TVR Craiova, în 8 martie, a fost programat recitalul meu de poezie cu poemul biblic „Cântarea Cântărilor“, unul dintre cele mai frumoase poeme de dragoste care s-au scris vreodată, la care lucrez în momentul de faţă împreună cu tânăra regizoare Alina Rece. Sunt în discuţii cu ICR-urile de la Beijing, Paris şi Roma pentru o eventuală prezentare, într-un viitor nu prea îndepărtat, a recitalurilor cu „Recitindu-l pe Eminescu“ şi „Voievozii neamului – Ctitori şi martiri“ în China, Franţa şi Italia.
