Mihai Duţescu: În luna ianuarie, ați văzut lumina zilei în Oltenia cea fără de moarte, cum frumos o denumea un confrate. Amintiți-ne ceva despre obârșia dumneavoastră.
Gheorghe Alexandru: Sunt oltean de pe Valea Desnățuiului, al șaselea copil al familiei Gheorghe din Gubaucea. O familie numeroasă, două fete și patru băieți. Toți au învățat carte, patru au devenit profesori și doi au îmbrățișat cariera medicală. Dedicați umanismului, am putea spune.
M.D.: Unde ați învățat, întreb asta pentru că instituțiile școlare ne marchează profund viețile?
G.A.: Școala primară am urmat-o în comuna natală, după care m-am înscris la Școala Normală din Craiova, obținând diploma de învățător, pe urmă am urmat cursurile Facultății de Matematică din Timișoara.
M.D.: Unde ați funcționat în învățământ?
G.A.: În Craiova, la două școli, și treizeci de ani ca metodist la Liceul Pedagogic, de unde am ieșit la pensie. Mai trebuie menționat că de patru ori, în diferite perioade, am desfășurat activitatea de inspector școlar la Craiova, în Calafat și Filiași.
M.D.: Știm că ați fost premiat de Ministerul Învățământului, ca răsplată pentru publicarea metodicilor de specialitate pentru ciclurile primar, gimnazial și liceal, cu diploma de profesor emerit. Ce ați mai publicat în acești ani?
G.A.: În cei 44 de ani de învățământ am publicat 124 de cărți, cuprinzând studii științifice, schițe și povestiri, nuvele și romane, teatru. Două din cele 124 de cărți sunt incluse în programele școlare. Este vorba de volumele „Băiatul curajos – povestiri istorice“, Ed. Scrisul Românesc, 1990, și „Copacul vieții“, Ed. Europa, 1992.
Multe dintre cărțile mele au fost premiate de Uniunea Scriitorilor: „Din epopeea românilor“, 2003, „Petala dragostei“, Ed. Ramuri, 2004, „Nu omorâți talpa țării“, Ed. Ramuri, 2005, și „Iluzii deșarte“, Ed. Ramuri, 2009.
M.D.: Domnule Gheorghe Alexandru, știu că ați iubit mult copiii și v-ați dedicat lor. O carte specială ați scris pentru ei?
G.A.: Da, romanul „Ce fel de copil ești?“, un fel de cod al bunelor maniere care este adresat celor mici. Cartea a apărut la Ed. Albatros în anul 1995. Pot adăuga „Cunoașterea universului“, apărută în 1998. Nu ascund că mi-am dedicat viața copiilor, e cel mai înălțător vis împlinit al meu, copiii mi-au dat puterea să cred, să trec peste greutăți, să fiu mereu jovial și să știu, de ce nu, să mă joc.
M.D.: Cum se vede viața acum, la optzeci de ani?
G.A.: Ca o cursă cu obstacole pe care le-am depășit, lăsând în urmă o mare senină și calmă. Viața mai poate fi definită și ca o uriașă bibliotecă în care am lăsat și eu câteva titluri, câțiva ani de muncă, speranțe infinite și o mare încredere în cititorii mei.
M.D.: Ce este cartea pentru dumneavoastră?
G.A.: O ființă bicefală, trăind între autor și cititor.
M.D.: Va dispărea cartea vreodată, cum i se prognozează?
G.A.: Niciodată. Cartea e un obiect de suflet prin care ne definim, cartea nu are cum să moară, indiferent cât va avansa era tehnologică.
M.D.: Vă mulțumesc mult, domnule Alexandru, și vă urez „La mulți ani“!
Mihai Duţescu
