4.2 C
Craiova
joi, 21 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraioveanul care vânează petrol în Irak

Craioveanul care vânează petrol în Irak

Ştefan Coveianu (foto) are 30 de ani şi lucrează de şase ani în industria petrolieră. Se ocupă de siguranţă şi protecţia muncii pe sondele care scormonesc după petrol în zona Kurdistan din Irak. Ştefan are o slujbă atipică. Lucrează la foc continuu, timp de o lună, iar apoi petrece o lună acasă. Sărbătorile de iarnă l-au prins la muncă.

GdS: Descrie-mi atmosfera de la sondă.
Ș.C.: Suntem în mijlocul pustietăţii, între munţi. Nu este nimic în jur, la câţiva kilometri e un sătuc. La tura trecută eram în vârful muntelui, la 2.400 de metri altitudine. Ne mai vizitau din când în când vulpi şi capre negre. Vremea este plăcută, sunt 14 – 15 grade ziua şi -4 noaptea, dar vara pot fi şi 52 de grade.

GdS: Cum arată ziua ta de lucru?
Ș.C.: Sunt în tură 28 de zile şi lucrez cel puţin 12 ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Încep lucrul la 5.30 dimineaţa şi termin la şapte seara. Ies din camera mea, care este într-o baracă, şi imediat ce îmi iau salopeta şi bocancii în picioare intru în acţiune. Suntem într-o zonă cu multe gaze şi dorm cu o mască de aer lângă pat. Dacă sună alarma, chiar şi în somn, trebuie să ştiu exact ce este de făcut.

GdS: Cum îţi începi ziua?
Ș.C.: Când ies din baracă trebuie să aprob începerea lucrului şi sunt asaltat de hârtii din primul moment. La şedinţa de dimineaţă, toate discuţiile încep cu siguranţa. Deciziile mai mari trebuie discutate în mai multe ţări. Din Kurdistan în Dubai, din Dubai în America şi doar după aprobarea americanilor putem merge mai departe.

GdS: Se întâmplă ceva special, de Sărbători, la sondă?
Ș.C.: Nu e nimic diferit. Se lucrează 24 de ore din 24, munca nu se opreşte pentru nimic. De Crăciun, am organizat o masă împreună cu un coleg român, am adus de acasă pastramă afumată şi ceafă de porc. Cu acordul firmei, am făcut un mic grătar într-o zonă sigură, cu ochelarii de protecţie pe ochi, cu extinctoarele lângă noi. Am ascultat Beatles pe laptop, toată masa a durat o jumătate de oră şi ne-am întors la treabă. Cât timp un coleg era la masă, altcineva îl înlocuia.

GdS: Cum te înţelegi cu colegii?
Ș.C.: Cu toţii suntem singuri, plecaţi de acasă, şi depărtarea creează prietenii mult mai strânse. La sondă suntem cam o sută de oameni din toate colţurile lumii: Indonezia, Filipine, America, India, Siria sau Nepal. Ai mult timp să vorbeşti cu colegii şi eşti singura lor familie. Îşi arată sentimentele nefiltrate şi îi vezi exact cum sunt. Unul dintre nepalezi îmi spunea că, după cutremur, şi-a făcut casa din plastic. Timp de o lună au fost cutremure în fiecare zi şi nu mai putea să îşi construiască o casă normală. Şeful meu e din Alaska şi îmi povestea că i-a cumpărat nevestei un pistol roz de Crăciun. Al treilea pistol pe care l-a cumpărat în cele 28 de zile petrecute acasă. Are o colecţie de arme în care a investit 300.000 de dolari. După asta vorbeşti cu omul din Nepal care şi-a făcut casă din plastic să nu îi pice tavanul în capul nevestei. Treci de la una la alta foarte repede şi asta e partea frumoasă. Iar la sfârşitul zilei vezi că toată lumea e la fel. Mâncăm în acelaşi loc, dormim în acelaşi fel de paturi.

GdS: Cum a schimbat slujba ta felul în care vezi ce se întâmplă în România?
Ș.C.: Munca în petrol şi gaze e foarte periculoasă. La fiecare pas se analizează riscurile şi se aduc la un nivel acceptabil, astfel încât nimeni să nu se poată răni. În România văd lucruri nelalocul lor peste tot.

GdS: Îmi poţi da exemple?
Ș.C.: Chiar înainte să plec începuse montarea luminilor de Sărbători în Craiova. Fără centuri de siguranţă, fără ochelari de protecţie, fără securizarea zonei. Lucrau la patru metri înălţime şi treceau sute de oameni pe sub ei. Dacă le scăpa cheia din mână, puteau omorî pe cineva. Românii nu au grijă de cei din jurul lor. Vezi oameni care umblă în papuci pe şantier şi că există un supervizor indiferent faţă de colegii lui de muncă. Lucrăm în grabă, sărim paşi pentru că merge şi aşa. Iar dacă are loc un incident se muşamalizează. Dacă un muncitor se taie la mână, munceşte mai departe. Aici nu există aşa ceva. Cea mai mică tăietură este un incident. Se face un raport şi încercăm să ajungem la rădăcina incidentului şi toate procedurile se schimbă pentru a preveni incidente similare.

GdS: Munca la sondă este una dintre cele mai stresante slujbe. De ce?
Ș.C.: Nu e uşor să fii departe de casă, de familie, să fii plecat în momente critice ale vieţii, când sunt decese sau alte urgenţe. Sunt tot felul de factori de stres. Dormitorul meu este foarte aproape de instalaţia de foraj, care generează un zumzet continuu. Amuzant este că, atunci când nu mai auzi zgomotul, te trezeşti din somn, pentru că ştii că este o problemă. În plus, intri în contact cu chimicale care te pot afecta fizic. Munca mea nu presupune asta, dar le simţi pe toate. Este foarte mult stres pentru că munceşti continuu timp de 28 de zile. Te afectează faptul că nu ai un moment de eliberare. Tocmai de asta nu ai voie să lucrezi mai mult de 35 de zile la sondă. Acumulezi atât stres încât devii un pericol pentru cei din jur.

GdS: Cum te lupţi cu stresul?
Ș.C.: Am tabieturile mele. Beau cafeaua din România în fiecare dimineaţă. Sună amuzant, dar un sandviş cu salam de Sibiu îţi pune un mare zâmbet pe buze. Şi umorul e cea mai bună armă împotriva stresului.

GdS: Cum e umorul de sondă?
Ș.C.: Glumele au alt gust aici. Acasă sunt mult mai critic cu glumele, filmele şi lucrurile pe care le vreau, aici râd cu poftă mult mai mare. În general, sunt glume de bărbaţi, care nu pot fi publicate. Primele cuvinte pe care le înveţi de la un coleg străin sunt „mulţumesc“ şi un arsenal întreg de înjurături. Se fac şi farse, chiar dacă sunt strict interzise. De exemplu, ieri l-am prins pe mecanicul-şef, un canadian de 60 de ani, care intrase în cameră să îmi pună pietre în faţa de pernă. Altă dată mi-au lipit de birou telecomanda de la aerul condiţionat. Acasă par glume de sondori, dar aici sunt foarte amuzante. Fără umor, eşti terminat.

GdS: Cum s-a schimbat felul în care vezi lumea de când lucrezi departe de casă?
Ș.C.: Nu credeam că o să mă schimbe atât de mult. Îţi dezvolţi o viziune globală, înţelegi lumea mai bine şi te interesează prea puţin că Olguţa a furat sau că a pierdut echipa de fotbal. Nu se sapă după petrol în mijlocul Parisului sau al Londrei, se sapă în zone de conflict. Acum ceva timp, ajutorul electricianului meu, un bărbat în vârstă, plângea în hohote că ISIS ajunsese la 30 de kilometri de familia lui. Când auzi de cutremurele din Nepal şi toate nenorocirile care se întâmplă în jur nu te mai gândeşti că îţi trebuie o maşină mai frumoasă decât a vecinului sau o casă cu mai multe etaje. Mulţi dintre noi vedem lumea cu ochelari de cal. Suntem influenţaţi de o presă manipulată şi gândim cum ni se spune, facem ce ni se spune şi vrem ce ni se spune. Când auzi experienţele de viaţă ale oamenilor din toate zonele lumii şi le pui cap la cap, ţi se deschid ochii.

GdS: Cum te afectează conflictul cu ISIS?
Ș.C.: Majoritatea colegilor localnici au rude care au murit. Sunt colegi care şi-au pierdut fraţii la câţiva kilometri de sondă şi au mers acasă să îi înmormânteze. Când am aterizat tura aceasta, spaţiul aerian era închis până la 12 noaptea. Avionul meu a fost primul care trecea prin zona unde cu o oră înainte se schimbau rachete. Râdeam cu un coleg că e ca la meciul de fotbal. Dau cu rachete şi după 90 de minute fluieră şi trece avionul. Trec eu cu avionul.

GdS: Cu ce pericole te-ai confruntat la sondă?
Ș.C.: Acum trei ani eram într-o zonă aproape de Turcia. Când ieşeam seara să mă plimb pe drumul cimentat, erau peste tot semne care avertizau că terenul este minat. La un moment dat şi aceste lucruri devin banale. Am trăit lângă scorpioni, păianjeni cămilă şi şerpi veninoşi. Am văzut un echipament care a căzut de la 35 de metri şi i-a tăiat jumătate din piciorul unui coleg. Umblăm cu măşti de gaze pentru că pot apărea scurgeri de hidrogen sulfurat care te omoară în câteva minute. O cisternă a explodat în faţa mea la 30 de metri. Toţi voiau să meargă să o stingă, dar i-am oprit. I-am dus pe deal şi am lăsat cisterna să ardă. Prostia omenească e să vrei să salvezi utilajele. Echipamentele se pot schimba, dar viaţa unui om este de nepreţuit.

GdS: Ce poţi face în cele 12 ore când nu lucrezi?
Ș.C.: Din motive de securitate nu poţi face mare lucru. Nu poţi ieşi din locaţie, nu ai voie să faci nimic altceva.

GdS: Ai prefera o muncă de birou?
Ș.C.: Lucrurile se văd cu totul altfel când ai 28 de zile libere. Prefer să fiu închis la sondă 28 de zile şi să am o lună de libertate când ajung acasă, decât să fiu legat de scaun într-un birou cinci zile pe săptămână. Nu mi-aş închipui viaţa aşa.

GdS: Ce îţi lipseşte cel mai mult de acasă?
Ș.C.: Familia. Când ştii că sunt tot timpul lângă tine, nu le dai atât de multă importanţă. Când eşti plecat, realizezi cât de mult înseamnă. Ajungi la esenţă, îţi dai seama că e mult mai puţin important confortul sau faptul că nu poţi să ieşi în oraş.

GdS: Ce te vezi făcând peste cinci ani?
Ș.C.: Aş vrea să lucrez în continuare în domeniu şi să merg pe un drum care până acum a fost în urcare. Dar la un moment dat mi-ar plăcea să aduc acasă lucrurile pe care le-am învăţat. Nu mă văd lucrând toată viaţa la sondă.

GdS: Preţul petrolului a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 11 ani. Cum te-a afectat asta?
Ș.C.: A adus mai multă presiune. Lumea încearcă să stoarcă totul din tine. Dacă nu rezişti, sunt alţii acasă care îţi pot lua slujba. Este o criză mondială în industrie şi vorbim mai mult ca niciodată despre muncă, la muncă.

GdS: Ai recomanda domeniul petrolier unui tânăr la început de carieră?
Ș.C.: Acum nu. Este un picaj foarte mare şi chiar mă gândeam la toţi tinerii din facultatea pe care am urmat-o. Mai mult de 70% din slujbele din domeniu nu mai există, multe companii s-au închis. Nu l-aş recomanda acum, dar este o alegere de carieră pe care aş face-o din nou dacă ar fi să dau timpul înapoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS