Linșat mediatic și amenințat cu moartea de simpatizanții primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, pentru că a denunțat-o la DNA în legătură cu ilegalități comise la reabilitarea fațadelor unor blocuri din centrul istoric al orașului, tânărul matematician Petru Becheru (foto), doctorand și președinte al Asociației de Proprietari Romarta, a demontat insinuările primarului și ale unei anumite părți a presei, inclusiv naționale, cum că ar fi nebun. Într-un interviu acordat GdS, Becheru a explicat cum a ajuns să fie crucificat din cauza unui handicap (și-a pierdut ochiul în timp ce își apăra prietena de mai mulți huligani) și a faptului că în urmă cu șapte ani a folosit o „metaforă“ împotriva birocrației statului ducând la Fisc un contract scris pe hârtie igienică.
GdS: În ultimele zile ați fost catalogat în multe feluri de simpatizanții primarului Craiovei pe pagina de Facebook a acestuia: schizofrenic, oligofren, drogat.
Petre Becheru: Am intrat și eu pe pagina doamnei primar, am citit toate comentariile. Nu îmi vine să cred ce scrie acolo, cum sunt jignit, cum se vorbește despre mine, despre locatarii din blocul meu, aluziile care se fac, acuzațiile care mi se aduc. Toate acestea mă fac să-mi fie frică să ies pe stradă, să mă plimb prin bloc, să mă duc la magazin, deoarece am fost amenințat cu agresiune fizică, cu faptul că trebuie să mi se facă expertize psihiatrice, cu faptul că am făcut adunări ilegale la asociație. Eu, într-adevăr, am un handicap, nu m-am născut fără un ochi, dar, în urma unei agresiuni, mi-am pierdut ochiul stâng. Cred că acest lucru nu ar trebui să aibă nici o legătură cu dosarul penal și cu plângerea penală. Plângerea pe care asociația a formulat-o a fost făcută ca urmare a unei hotărâri legale a proprietarilor din acest bloc, iar eu îi reprezint pe ei. Indiferent care este opinia mea, eu trebuie să mă supun hotărârii adunării generale. Nu pot să nu fac plângere atâta timp cât locatarii consideră că blocul a fost afectat.
GdS: Sunteți considerat oaia neagră a președinților de asociații de proprietari de la aceste blocuri care s-au reabilitat. Sunteți singurul care a ridicat problema ilegalității…
P.B.: Sunt singurul care a ridicat-o în mod public. Eu am avut discuții cu mulți dintre președinții de asociații și cu administratorii de la asociațile învecinate și toți mi-au spus că au fost presiuni asupra lor și că nu au putut să se opună deoarece le este frică de controalele pe care primăria le poate dispune prin serviciul specializat.
GdS: Dumneavoastră nu v-a fost frică?
P.B.: Și mie îmi este frică, dar mai frică mi-a fost să semnez hârtiile pe care mi le-au propus ei.
GdS: Ce veți face de acum încolo?
P.B.: În primul rând, îi solicit doamnei primar, pentru că are această posibilitate, să șteargă acele comentarii pe care dânsa le consideră nepotrivite să fie pe pagina ei. Poate dânsa nu știe să folosească Facebook atât de bine și că poate să șteargă unele comentarii. Voi urmări în următoarele două zile ce comentarii rămân și, în funcție de acest lucru, o să-i atrag atenția că și alte comentarii pe care le lasă sunt nepotrivite. În legătură cu persoanele care au făcut afirmații referitoare la mine, unele dintre comentarii se pot înscrie în limitele de exprimare având în vedere publicitatea care s-a făcut și prezentarea care mi-a fost făcută. Oamenii au dreptul să-și exprime anumite păreri, dar nu au dreptul să mă amenințe, să spună că am făcut fapte ilegale, cum că am primit bani ca să fac denunțul, că sunt omul unui sistem sau al altui sistem, că Gazeta de Sud m-a plătit, că trebuie să fiu dat cu var și aruncat într-o groapă. Împotriva acelor oameni voi lua măsurile pe care mă vor sfătui avocații să le iau. Mă gândesc să sesizez Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiindcă eu am un handicap și doamna primar în mod intenționat a postat acea fotogafie cu mine, în care handicapul este vizibil, tocmai cu scopul de a fi jignit, chiar dacă afirmă „Nu jigniți!“. E ca și cum scoți ursul în piața publică și rogi pe toată lumea să nu se uite la el.
GdS: Se încearcă acreditarea ideii că sunteți nebun, așa că vă întreb direct: sunteți nebun?
P.B.: (Râde) Nu sunt nebun sau consider că nu sunt nebun. Eu îi consider pe cei care nu au sesizat faptele penale și știau de ele cel puțin inconștienți, nu știau la ce se expun. În opinia mea, doamna primar are următoarea strategie: susține că cei care i-au făcut plângere penală se încadrează în două categorii: infractorii, asupra cărora DNA sau poliția ar fi făcut presiuni ca să dea declarații împotriva ei, declarații care nu sunt adevărate în opinia dânsei și, dacă e cineva cumva care i-a făcut plângere și nu este în această categorie atunci este nebun, deci dânsa este nevinovată, în concluzie. Cu toate acestea, se concentrează asupra mea. Din câte am citit în rechizitoriu, majoritatea probelor sunt obținute de la colaboratori ai doamnei primar, nu de la mine. Eu doar am sesizat că la blocul nostru s-au făcut unele lucrări, nu aveam de unde să știu ce presiuni s-au făcut asupra așa-numiților sponsori, asupra celor de la alte blocuri.
GdS: Ce v-a determinat să-i înregistrați pe toți din primărie?
P.B.: Încă din octombrie 2013, de când mi s-a cerut acordul pentru lucrări, mi-am dat seama că este posibil să existe un conflict între locatari și patronii spațiilor comerciale, adică unii puteau fi puși să plătească. Ca președinte de asociație, eu îi reprezint pe toți. Dacă eu la acele întâlniri aș fi susținut punctul de vedere al proprietarilor, iar primăria susținea că nu am făcut acest lucru, nu aveam cum să demonstrez. Mai mult decât atât, eu am informat în scris primăria că discuțiile dintre mine și ei sunt înregistrate. Eu trebuie să mă justific în fața proprietarilor cu ceea ce fac.
GdS: Se insistă foarte mult în spațiul public pe întâmplarea provocată de dumneavoastră acum șapte ani, atunci când ați scris un contract pe hârtie igienică și l-ați dus la Fisc. Se dorește să se scoată în evidență faptul că nu ați fi o persoană echilibrată psihic și că nu puteți prezenta încredere ca să formulați un denunț la DNA. Ce s-a întâmplat atunci?
P.B.: În primul rând, vreau să spun plângerile cui pot fi sau nu luate în considerare. Un procuror are obligația să strângă probe atât în favoarea, cât și în defavoarea persoanelor acuzate. Orice persoană din țara asta are dreptul să formuleze plângeri, iar procurorii pot verifica dacă acele auzații sunt sau nu reale. De curând, a fost cazul cu acei sclavi, cu persoane cu handicap mental. La poliție s-a ținut cont de ceea ce au declarat în sensul în care declarațiile lor au fost ulterior coroborate cu alte probe. Faptul că o persoană are sau nu probleme psihice nu înseamnă că nu poate fi victima unor fapte penale și că nu le poate reclama. Acesta este aspectul general. Acum, în legătură cu acel contract scris pe hârtie igienică. Cred că aveam 23 de ani atunci, eram în anul III de facultate, parcă. Am avut de rezolvat niște chestiuni la Fisc și cred că orice persoană care a avut treabă la instituțiile fiscale a remarcat că, în anumite perioade, dacă nu tot anul, cel puțin în acea perioadă din anul 2009, erai mutat de la un ghișeu la altul, plimbat de la o ușă la alta. În aceste condiții, cu greu îți rezolvai unele probleme. Acel contract a fost, de fapt, o metaforă. Dânșii mi-au spus că ei sunt obligați să înregistreze orice contract și să impoziteze veniturile din acel contract. A fost o greșeală de calcul la niște impozite și, pentru a repara acea greșeală, am fost nevoit timp de trei-patru săptămâni să mă duc în fiecare dimineață, pe cale ierarhică, de la lucrătorul de la ghișeu până la cel mai înalt nivel al Fiscului, ca să le explic problema și să se dispună rezolvarea situației. Ei au interpretat greșit un contract și au calculat impozite în plus. Le-am arătat că au greșit, au constatat că trebuie scăzut impozitul, dar penalitățile le-au lăsat la valoarea inițială. Și a trebuit din nou să reiau același lanț, aceleași uși. Până la urmă, mi-au spus că înțeleg problema, că am dreptate, dar mi-au spus că nu vor să facă dreptate. Era vorba de directorul Finanțelor Publice pe municipiul Craiova de la acea vreme. Mi-a spus că, fiind vorba despre o diferență de doar 200 de lei, ei consideră că este o sumă prea mică ca să se obosească să ia o decizie de scădere a ei. Eu le-am spus că nu se poate așa ceva, că unii oameni trăiesc câteva zile cu 200 de lei. De ce să nu fie scăzuți dacă am dreptate?! Și atunci le-am spus că o să vin cu presa, că nu am altă soluție. Mi-a spus că nu am cum să aduc presa la Fisc, că pe nimeni nu interesează un prejudiciu de 200 de lei.
GdS: De ce nu ați făcut o plângere la organul superior?
P.B.: Ar fi fost un tămbălău prea mare și nu aș fi rezolvat cu adevărat problema, anume că acei funcționari își băteau joc de contribuabil.
GdS: Cum v-a venit ideea cu hârtia igienică?
P.B.: Dacă i-aș fi sesizat că nu se scad 200 de lei, nici un ziarist nu s-ar fi sesizat și mi-ar fi recomandat să fac reclamație la ministru. Pentru a atrage atenția opiniei publice, a trebuit să imaginez o situație cu care Fiscul nu se mai întâlnise. Ei spuneau că suma din orice contract care se depune la ei trebuie impozitată, în lege nu scria pe ce tip de hârtie trebuie să fie contractul. Și, ca să le sugerez nivelul la care erau, am scris contractul pe hârtie igienică. Mai mult, eu mă angajam prin acel contract să învăț un porc să calculeze taxele corect, de fapt ceea ce greșiseră ei în cazul meu. Dacă reușeam, urma să câștig o monedă din Botswana și urma să solicit Fiscului să-mi impoziteze acea monedă. În limba română există mai multe expresii care fac referire la diferite părți ale corpului. Dacă le folosești în mod explicit jignești auditoriul, dacă folosești o metaforă, cel căruia îi este adresată înțelege care este problema, iar persoanelor din jur le pui un zâmbet pe față, să nu mai fie atât de încordate, și determini rezolvarea problemei fără a apela la forță. După ce s-a întâmplat acest lucru, eu am mai fost pe la Fisc și doamnele de acolo râdeau și glumeam cu toată lumea. A fost chiar și o emisiune cu directorul Fiscului și amândoi am râs pe această temă. Deci acesta a fost motivul acelui contract: să le pun un zâmbet pe față și să acorde respectul cuvenit contribuabilului, pentru că, altfel, pot fi înjurați într-un fel sau altul.
GdS: De ce nu profesați în domeniul pentru care v-ați pregătit și vă ocupați de o asociație de proprietari?
P.B.: A fi președinte nu este o meserie, ci un drept. Eu de mic am fost implicat în comunitatea acestui bloc. Îmi aduc aminte că tot în 2008 sau 2009 a fost un incendiu provocat de o persoană care strângea gunoaie în apartament și, până să ajungă pompierii, împreună cu altă persoană am spart ușa și am scos-o pe acea persoană care încerca să stingă focul cu ligheanul, deși flăcările erau cât ea de mari. Când am remarcat că la această asociație sunt probleme cu administrarea fondurilor, care mă afectau direct, adică în apartament se infiltra apa, am considerat că trebuie să intervin și să-mi aduc contribuția. Acest lucru nu m-a împiedicat însă să continuu cercetările în domeniul în care sunt doctorand.
GdS: După ce veți lua titlul de doctor, veți mai continua aici?
P.B.: Asociația Romarta este foarte bine pusă la punct, este complet informatizată. Dacă nu apar evenimente neprevăzute, munca de președinte nu este foarte complicată. La sfârșitul lunii trebuie să verific dacă doamna administrator a întocmit corect listele de întreținere. Munca mea ca președinte de asociație, dacă nu apar evenimente, nu-mi ia mai mult de trei ore pe lună. Probabil, pe viitor, voi încerca să urmez o carieră în domeniul universitar.
