6.7 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCodul fiscal a fost adoptat ilegal

Codul fiscal a fost adoptat ilegal

• Adoptarea modificarilor fara respectarea normelor in vigoare demonstreaza ca Finantele, prin propunere, iar guvernul, prin promulgare, arata lipsa de respect fata de legislatie • Considerind ca lipsa de atitudine poate incuraja executivul sa procedeze astfel si in viitor, cele sase confederatii patronale reunite in UPR vor hotari astazi daca actioneaza in judecata Palatul Victoria • Patronatele cer guvernului sa nu uite necesitatea sprijinirii, si nu a dinamitarii eforturilor de a avea un mediu economic predictibil si stabilitate legislativa


Maniera prin care guvernul a inteles sa modifice Codul fiscal, ignorind litera de lege si procedurile convenite cu partenerii sociali, este considerata de organizatiile patronale o dovada de desconsiderare totala din partea guvernului.


„Trimite România in trecut, atunci cind marea noastra problema, in ceea ce priveste mediul economic, era lipsa de predictibilitate si stabilitate a legislatiei“, este de parere Stefan Varfalvi, vicepresedintele Uniunii Generale a Industriasilor din România. Varfalvi ne-a declarat, de altfel, ca organizatiile patronale nu intentioneaza sa asiste impasibile la stilul de lucru al Palatului Victoria, in cursul zilei de astazi, in cadrul unei sedinte a Uniunii Patronatelor Române (UPR) (din care fac parte sase confederatii patronale: CONPR, PR, PNR, CNIPMMR, UGIR 1903 si UGIR), urmind sa fie luata in discutie posibilitatea actionarii in instanta a guvernului.


Reproducem in cele ce urmeaza textul adoptat de Colegiul Permanent al UGIR.


„Modificarea Codului fiscal aprobata in sedinta de guvern din 24.03.2005 prin ordonanta de urgenta a insemnat o incalcare flagranta a legii si denota indiferenta totala a Ministerului de Finante fata de punctele de vedere ale partenerilor sociali. Articolul 4 din Legea nr. 571/2003 prevede:


(1) prezentul Cod se modifica si se completeaza numai prin lege, promovata, de regula, cu sase luni inainte de intrarea in vigoare a acesteia.


(2) orice modificare sau completare la prezentul Cod intra in vigoare cu incepere din prima zi a anului urmator celui in care a fost adoptata prin lege.


De 15 ani patronatele lupta pentru un mediu economic predictibil si pentru stabilitate legislativa, doua obiective de care am crezut ca ne-am apropiat prin articolele pe care le-am citat din Codul fiscal.


Promulgarea Ordonantei de Urgenta demonstreaza ca ne-am inselat si ca Ministerul de Finante, prin propunere, iar guvernul, prin promulgare, ne arata lipsa totala de respect fata de legislatie.


Subiectul nu a fost discutat in Comisia de Dialog Social si nu are nici avizul Consiliului Economic si Social. Aceasta inseamna si incalcarea unei decizii proprii a actualului guvern. Prin HG nr. 50 publicata in Monitorul Oficial din 20.01.2005, s-a aprobat Regulamentul privind procedurile la nivelul guvernului pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de acte normative spre aprobare. La art. 18 este prevazuta obligativitatea avizarii de catre Consiliul Economic si Social (CES), iar la art. 22 alineatul 2 este prevazuta ca obligatorie repunerea pe agenda de lucru a sedintei guvernului in cazul proiectelor de acte normative adoptate, daca avizul Consiliului Economic si Social este negativ. In situatia data, CES, in sedinta din 23.03 a solicitat discutarea propunerii in Comisia de Dialog Social din Ministerul de Finante.


Intr-o varianta care sfideaza respectul fata de partenerii sociali a fost provocata sedinta de dialog social a Ministerului Finantelor, vineri, 25.03, dupa ce ordonanta de urgenta a trecut prin guvern. Nu ne putem permite sa nu luam atitudine, fiindca un astfel de exemplu deschide cutia Pandorei si ne putem astepta, in orice moment, la situatii asemanatoare. Practic, România devine tara tuturor posibilitatilor, dar nu in sensul pozitiv.


Pe linga problema de fond, Ministerul de Finante nu a reusit, dar nici nu a incercat, sa dea o evaluare a solutiilor propuse, iar parerea generala este ca efectul global va fi contraproductiv. In loc sa fie prezentata problema si cautate impreuna solutiile, s-a ales varianta cresterii unor taxe si impozite, care va produce doar iritare.


Mediul de afaceri si-a exprimat disponibilitatea de a veni cu solutii concrete, dar dialogul este inexistent.


In cazul in care ordonanta de urgenta va fi publicata in Monitorul Oficial, ne exprimam intentia de a da in judecata Guvernul României. Intrarea in Uniunea Europeana este un deziderat al României si sintem de acord sa facem eforturi in acest sens, dar dorim sa avem convingerea ca traim intr-o tara in care legea este respectata si in care guvernul reprezinta interesele economiei reale, pe care o consulta si o respecta“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS