6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSute de farmacii risca sa fie inchise

Sute de farmacii risca sa fie inchise

Legea farmaciei va stabili conditii drastice de functionare in domeniu


Nu numai farmacistii cer „stabilitate legislativa“ privind infiintarea si functionarea farmaciilor, ci si deputatii din Comisia de Sanatate. „Urmeaza ca proiectul Legii farmaciei sa fie dezbatut in urmatoarele zile cu farmacistii. De 15 ani, farmaciile functioneaza numai pe baza de ordine de ministru. Cei din Directia Farmaceutica a Ministerului Sanatatii (MS) sint supusi unor presiuni care nu sint binevenite“, a declarat deputatul Sorin Paveliu.


In opinia sa, infiintarea farmaciilor pe criteriul demografic – o farmacie pentru un numar de locuitori – este „o chestiune delicata, mai ales in conditiile in care criteriul demografic este stabilit prin ordin ministerial. Daca cineva are un interes in schimbarea acestui criteriu da un ordin chiar si pentru o zi, dupa care il anuleaza si da alt ordin…“.


Paveliu considera ca nu este bine sa fie scos prin viitoarea lege criteriul demografic: „Daca il inlaturam vom avea si mai multe farmacii in zonele cu vad comercial. Aceasta afacere este atractiva, mai ales in conditiile in care principalul client este Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS). Aici trebuie sa discutam despre eficienta sau nu a cheltuirii banului public. Eu sint adeptul trecerii plafonului lunar de la farmacii la medicii de familie si specialisti. Au existat farmacii care au avut curajul sa depaseasca plafoanele lunare, iar CNAS este pusa in situatia de a plati aceste depasiri catre unitatile farmaceutice, chiar daca plata s-a facut dupa indelungi negocieri si cu intirziere. Totodata, trebuie sa gasim o solutie pentru infiintarea mai multor farmacii in mediul rural“.


Referitor la lipsa farmacistilor din farmacii si acoperirea necesarului cu asistenti de farmacie care au dreptul sa vinda medicamente doar supravegheati de farmacisti, el a spus: „Situatia trebuia verificata de Directia Farmaceutica a MS. Aceste verificari nu au fost facute, fie ca nu vrea nimeni sa descopere situatia, fie din neglijenta in serviciu. Un asemenea control ar duce la inchiderea a sute de farmacii. Deputatii din Comisia de Sanatate i-au cerut si fostului ministru al sanatatii, Mircea Cinteza, si ii vor cere si actualului ministru Eugen Nicolaescu sa ii puna la munca, si in acest sens, pe inspectorii de la Directia Farmaceutica“.


La rindul sau, Vasile Cepoi, directorul general al CNAS, precizeaza ca „actul normativ trebuie sa rezolve in primul rind problema numarului mic de farmacisti fata de necesar si sa incurajeze infiintarea de farmacii in mediul rural“. Totodata, acesta considera ca legea nu trebuie sa faca referire la plafoanele lunare: „Acest lucru nu trebuie sa faca obiectul Legii farmaciei. Intre CNAS si farmacii exista o relatie contractuala prin contractul-cadru incheiat. Criteriile de prescriere sint cele care determina accesul la medicamente. Consumul trebuie limitat pe criterii medicale, nu administrative“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS