3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriElectroputere - tot mai aproape de vinzarea pe bucati

Electroputere – tot mai aproape de vinzarea pe bucati

Dupa aproape o jumatate de an de la termenul limita de depunere a scrisorilor de intentie pentru cumpararea Electroputere, autoritatile centrale par sa se fi hotarit, in sfirsit, sa publice un nou anunt de scoatere la vinzare a fabricii craiovene. Daca pina acum a avut dubii legate de modalitatea de privatizare a societatii, executivul da semne ca ar opta pentru vinzarea Electroputere pe bucati, un anunt in acest sens urmind sa fie publicat cel mai probabil in cursul acestei luni. Ar fi pentru a sasea oara cind autoritatile incearca sa gaseasca petitori pentru fabrica din Craiova, celelalte incercari esuind lamentabil tocmai din cauza ca societatea a fost scoasa la vinzare in intregime, asa cum si-au dorit sindicatele, si nu pe bucati, asa cum cerea conducerea.


Cinci luni le-au trebuit oficialilor de la Bucuresti sa ajunga la o concluzie in privinta strategiei de vinzare a Electroputere. Presati de forurile internationale care nu mai accepta ca statul sa subventioneze mascat colosii industriali care produc in pierdere, reprezentantii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului si cei ai guvernului par sa fie tentati de vinzarea pe bucati a societatii craiovene. Surse autorizate apropiate grupului care stabileste modalitatea de privatizare au precizat ca vinzarea la bucata a fiecarei fabrici din cadrul holdingului Electroputere ar avea la baza solicitarile firmelor interesate care au depus in urma cu cinci luni scrisori de intentie. Acestea si-ar fi manifestat interesul pentru preluarea doar a unei parti din colosul industrial si nu a tuturor fabricilor, lucru care, din cite se pare, a determinat autoritatile sa le faca pe plac investitorilor. Aceleasi surse au mentionat ca oficialii inclina balanta catre aceasta varianta de privatizare si de teama unui nou esec care le-ar crea probleme de imagine in relatia cu forurile internationale. Acesta ar putea fi si unul dintre motivele pentru care guvernantii au aminat pentru octombrie publicarea anuntului de vinzare din septembrie, dupa cum declarau la vremea respectiva surse din cadrul AVAS.


Disponibilizatii ar putea proveni de la Fabrica de aparataj


In cazul in care se confirma varianta privatizarii pe bucati, AVAS va publica simultan sau la interval de o zi anunturile de scoatere la vinzare a fiecarei fabrici. Dupa principiul „structuram restructurarea“, asa cum s-au exprimat sursele mentionate, autoritatile spera ca in felul acesta vor scapa de una dintre pietrele de moara care atirna greu in balanta negocierilor cu forurile internationale. Desi AVAS a lasat lista deschisa pentru depunerea scrisorilor de intentie, principalii competitori sint tot cei care si-au exprimat interesul pentru Electroputere in urma cu aproape o jumatate de an. Cei care vor incerca sa puna mina pe cele mai rentabile fabrici din Electroputere sint Asociatia Salariatilor Electroputere „Elpas“, consortiul format din Dab Ltd si Electromec SA din Grecia, consortiul format din Serviciile Comerciale Române, Telemenia Ltd Israel si KONÈAR Electroindustrija din Croatia, Horvath Holding Investment Co Inc din Ungaria, precum si Siemens SRL România. Primul pas pentru cresterea atractivitatii la privatizare a fost anuntul din urma cu citeva zile prin care 400 de salariati din cei 3.200 urma sa fie disponibilizati. Directorul Electroputere, Cornel Mondea, nu stia insa de la care din cele patru fabrici care compun Electroputere vor pleca muncitori. „Asteptam mai intii sa se aprobe ordonanta guvernului. Probabil disponibilizarile se vor face in functie de perspectivele si de contractele pe care le are fiecare fabrica anul viitor. In prezent, cel mai rau la acest capitol sta Fabrica de aparataj“, a declarat Mondea. Adept al privatizarii pe bucati a Electroputere, acesta a precizat ca la ultimele discutii purtate cu reprezentantii AVAS accentul s-a pus pe vinzarea integrala a societatii craiovene. Indiferent insa de varianta aleasa, autoritatile se vad obligate sa gaseasca investitori cu orice pret, in caz contrar organismele europene putind cere lichidarea Electroputere, solutie neagreata de nici una dintre parti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS