Aproximativ 270 de salariati ai uzinei de masini unelte GRIMEX SA Târgu Jiu au fost concediati, ca urmare a intrarii firmei in faliment. Alte câteva sute de angajati vor fi trimisi acasa la inceputul anului viitor.
Sute de salariati ai GRIMEX Târgu Jiu au protestat ieri, in curtea fabricii, suparati ca sunt concediati fara plati compensatorii. Uzina este de câteva luni in procedura de faliment si, pe masura ce se onoreaza contractele aflate in derulare, salariatii sunt concediati. In aceasta saptamâna va pleca un lot de 270 de persoane, din totalul de 830 de salariati, dupa cum a declarat Nicolae Ghindeanu, administratorul BNP Consult SA Craiova, firma care se ocupa de falimentul GRIMEX.
Filimon Tiriplica, liderul de sindicat al salariatilor din GRIMEX, spune ca oamenii au fost nemultumiti ca urmare a faptului ca li s-a promis ca vor primi câte 15 milioane de lei la plecare, dar dupa ce au semnat deciziile de incetare a contractelor de munca, cei de la BNP Consult s-au razgândit. Ghindeanu spune ca a discutat cu sindicatul posibilitatea acordarii acestei sume, dar adunarea creditorilor a respins cererea. „Principalul creditor este Agentia Nationala de Administrare Fiscala, care are de recuperat peste 670 de miliarde de lei de la GRIMEX. Din pacate, ANAF nici nu a vrut sa auda de aceste plati, pentru care considera ca nu exista baza legala. Noi continuam discutiile, dar nu putem sa promitem nimic“, a spus Ghindeanu.
Disponibilizati potoliti cu politia
Spiritele s-au aprins ieri destul de mult, astfel incât la un moment dat conducerea Grimex a chemat politia, la uzina deplasându-se sase agenti. In timp ce liderul de sindicat condamna presiunea exercitata asupra salariatilor, reprezentantul BNP Consult spune si el ca nu era necesara prezenta politiei. „Nu stiu cine i-a chemat pe politisti, dar nu a facut bine, nefiind prima data când avem discutii cu salariatii, chiar si mai aprinse“, a afirmat Nicolae Ghindeanu.
Acesta mai spune ca, treptat, de la Grimex vor fi concediati aproape toti salariatii. Ghindeanu da asigurari ca pâna in ianuarie nu vor mai avea loc alte disponibilizari, chiar daca fondul de salarii de peste zece miliarde de lei lunar este foarte greu de asigurat. „Am incercat sa le mai amânam tot din considerente sociale, pentru ca de la 1 ianuarie 2006 intra in vigoare noua lege a somajului, care este mai avantajoasa“, a conchis administratorul BNP Consult SA Craiova.
SC GRIMEX SA Târgu Jiu, unul dintre cei mai mari prestatori de servicii pentru minerit, este in curs de evaluare, urmând a fi scoasa la vânzare in primavara anului viitor.