Iubitorii de masini au ocazia ca la viitorul Salon Auto care va avea loc in perioada 2-12 martie 2006 sa admire un nou „miracol“ Alfa Romeo. Este vorba de „iesirea in lume“ a modelului Alfa Spider care, gratie unui joc complex si rafinat de linii, aminteste pe de-o parte de glorioasa traditie Alfa Romeo in acest sector, de la celebra Giulietta Spider din anii ’50 si pâna la versiunile moderne din anii ’90, iar pe de alta parte propune solutii de avangarda in domeniul mecanicii si motoarelor. Noul Spider este un elegant roadster, cu doua locuri, care, cu sarmul sau italian, se recomanda, fara nici un fel de dubii, pentru excursiile romantice in doi. Dimensiunile generoase, 1.830 de milimetri latime, 4.396 lungime si 1.367 inaltime, alaturi de farurile posterioare alungite si de cele patru tobe de esapament, accentueaza impresia ca avem de-a face cu un autoturism cu „personalitate“. In interior, Alfa Spider ofera un cadru primitor si foarte sofisticat, gratie utilizarii de materiale alese si adoptarii unor elemente de valoare de la climatizarea automatica bizonala la comenzile radio de pe volan, de la VDC la cruise control. In plus, fiind disponibila in doua versiuni, clientul are posibilitatea sa aleaga propria Alfa Spider echipata cu un stralucitor motor 2.2 JTS de 185 CP sau cu puternicul 3.2 JTS de 260 CP.
Indiferent daca este in varianta cu patru cilindri sau in cea cu sase cilindri, placerea de a conduce este garantata cu Alfa Spider, gratie zgomotului seducator al motorului si manevrabilitatii, toate condimentate cu un strop de erotism. Se adauga la acestea o suspensie fata de tip dublu patrulater si suspensia independenta spate de tip multilink, ce contribuie la asigurarea unei stabilitati maxime in functie de teren. Optional, acoperisul poate fi comandat cu actionare electrohidraulica si nu manuala. In ambele cazuri insa, luneta este din plastic sensibil la zgârieturi si nu este incalzita. Dotarea de siguranta cuprinde airbag-uri frontale, centuri de siguranta pretensionate, protectie laterala si ABS. Nu in ultimul rând, la fel ca si berlina care recent a câstigat cele cinci stele prestigioase Euro NCAP, noua Alfa Spider confirma atentia acordata de proiectantii sai tuturor aspectelor ce influenteaza siguranta, pe lânga propunerea celor mai sofisticate dispozitive electronice pentru controlul comportamentului dinamic al bolidului.