13.6 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriIndia a întrecut SUA în vânzările de telefoane Nokia

India a întrecut SUA în vânzările de telefoane Nokia

India a depăşit Statele Unite ale Americii în al doilea trimestru al anului 2007 şi a devenit a doua piaţă pentru Nokia din punctul de vedere al vânzărilor, după China. „Ne aşteptăm ca întregul an să avem rezultate bune“, a declarat preşedintele grupului Nokia, Olli-Pekka Kallasvuo.

„Ne extindem prezenţa şi operaţiunile în India, dar nu doar pentru piaţa locală. Vrem să ne întărim prezenţa la nivel global prin exploatarea talentelor pe care le-am găsit aici“, a mai declarat acesta.

Vânzările companiei din trimestrul al doilea în India, unde au fost angajate 9.000 de persoane, au depăşit venitul anual din Statele Unite. Compania a câştigat părţi din piaţă în toate regiunile lumii în al doilea trimestru, excepţia fiind America de Nord.

Nokia a livrat 60 de milioane de telefoane mobile de la uzina sa de producţie din oraşul indian Chennai în ultimele 18 luni, Kallasvuo aşteptându-se ca pentru telefoane mobile cererea în India să rămână în continuare la niveluri ridicate, având în vedere că baza de utilizatori a crescut substanţial, relatează Reuters, citat de NewsIn.

„India a devenit repede una dintre cele mai mari pieţe“, a declarat acesta pentru reporterii din New Delhi, adăugând că nu se aşteaptă ca solicitările să se limiteze la telefoanele de preţ redus.

Cotă de piaţă de 36,9% în aprilie-iunie

 

Nokia ţine contabilitatea pentru mai mult de jumătate din numărul de telefoane vândute în India. Ţara avea 185 de milioane de clienţi la sfârşitul lunii iulie, peste şase milioane de noi clienţi înregistrându-se în fiecare lună. Companiile de telefoane mobile se aşteaptă să vândă 93 de milioane de telefoane în India până la sfârşitul lunii martie a anului viitor, potrivit Asociaţiei de Celulare din India.

Pe plan global, Nokia a vândut 100,8 milioane de telefoane mobile în perioada aprilie-iunie, conform firmei de cercetare Gartner, beneficiind de o cotă de piaţă de 36,9%, datorită noilor şi mai scumpelor modele.

Nokia estimase în trecut că India va deveni a doua sa piaţă până în 2010, dacă nu cumva chiar mai devreme. „Telecomunicaţiile au fost una dintre cele mai de succes poveşti ale guvernului indian“, a spus Vinod Bansal, director la Veni Madhav Securities, ai cărui clienţi deţin acţiuni la companiile wireless din India.

Firma finlandeză a reiterat că Nokia Siemens Networks, compania cu capital mixt creată împreună cu conglomeratul Siemens, va investi 100 de milioane dolari în India în următorii trei ani. Compania, care vinde o treime din telefoanele mobile comercializate pe plan mondial, a stabilit un studio de design în India, primul dintr-o serie de studiouri globale menite să dezvolte idei pentru pieţele în curs de dezvoltare.

Şapte producători globali de componente au investit 500 de milioane de dolari în Parcul Nokia de Telecomunicaţii localizat în apropiere de Chennai, urmând să angajeze peste 30.000 de persoane când va fi finalizat, a precizat Nokia. Nokia exportă jumătate din producţia sa din India în 58 de state din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia-Pacific. Însă concurenţa este, de asemenea, în piaţa telefoanelor mobile care înregistrează cea mai mare creştere din lume.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS