2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024

Trei noutăţi Mazda

Mazda este prezentă la Salonul Auto de la Frankfurt cu două premiere mondiale: noua generaţie Mazda 6 şi motorizarea diesel pentru noua Mazda 2.

Ambele modele reprezintă o evoluţie a filosofiei Zoom-Zoom lansate de constructorul nipon şi sunt complet noi, neavând nici un element păstrat de la predecesoarele lor.

De asemenea, Mazda expune un exemplar din ediţia aniversară de 40 de ani a modelului RX-8.

 

Noua Mazda 6

 

Una dintre noutăţile acestei versiuni este reprezentată de motorul de 2,5 litri pe benzină, ce dezvoltă 170 de cai-putere. Evoluţia modelului se traduce atât prin elemente de design, cât şi prin performanţele tehnice pe care noua Mazda 6 le are pe cartea de vizită. Constructorii au realizat noul model în jurul a trei valori-cheie. Este vorba despre un design emoţional şi sportiv, o experienţă exclusivă şi un pachet de dotări şi opţiuni versatil şi aspectuos. Stilul şi performanţele dinamice încântă şi conferă senzaţia de kizuna – cuvânt japonez care semnifică o legătură emoţională puternică. Dimensiunile mai mari îi conferă mai mult spaţiu la interior, pentru un plus de confort cotidian. Materialele folosite şi calitatea asamblării creează o ambianţă plăcută pentru şofer şi pasageri. Senzaţia din interior reprezintă un echilibru între stilul sportiv şi spaţiul confortabil. Caracterul practic este susţinut de sistemul unic Mazda Karakuri, care permite plierea banchetei din spate prin acţionarea unui singur dispozitiv.

În materie de siguranţă, noul model completează sistemele clasice oferite de Mazda – ce includ discuri de frână de dimensiuni mari, ABS, controlul dinamic al stabilităţii (DSC), controlul electronic al tracţiunii (TCS) şi asistenţa la frânare – cu noi dotări ce includ: sistemul de faruri adaptabile (AFS), senzori de parcare, câmp vizual extins, tetiere cu acţionare activă, pedale de frână şi de ambreiaj deformabile şi măsuri extinse de protecţie pentru pietoni.

 

Noua Mazda 2 diesel

 

Mezina din gama oferită de Mazda se prezintă la Frankfurt în premieră mondială cu noua motorizare turbo diesel de 1,4 litri, care produce 68 de cai-putere. Inovaţia acestui model este reprezentată de utilizarea unui nou tip de oţel, mai rezistent şi mai uşor, care a permis reducerea greutăţii vehiculului cu aproape 100 kg. Micşorarea greutăţii a făcut posibilă reducerea consumului şi a emisiilor de CO2. Aerodinamica noii Mazda 2 este una dintre cele mai bune din clasa sa. Coeficientul de rezistenţă este de 0,31, valoare care contribuie la asigurarea eficienţei consumului şi a stabilităţii la viteze mari.

Sistemele pasive de siguranţă sunt bazate pe caroseria dezvoltată conform Sistemului Avansat al Mazda de Distribuţie şi Absorbţie a Impactului (MAIDAS), care reflectă energia impactului dinspre cabina pasagerilor. Siguranţa activă include vizibilitatea crescută pentru şofer datorită designului eficient, ABS, EBD şi asistenţă la frânare. Noua Mazda 2 va fi disponibilă în România începând cu luna octombrie.

 

RX-8, ediţie aniversară

 

Cu ocazia aniversării a 40 de ani de la punerea în vânzare a primului vehicul Mazda dotat cu motor rotativ, constructorul japonez va lansa o ediţie specială a modelului RX-8. De la lansare şi până în aprilie 2007, Mazda a produs 1,97 milioane de motoare rotative, fiind singurul constructor auto care produce acest tip de motor. Mazda RX-8, model lansat în 2003, este dotat cu motorul rotativ RENESIS, acesta reprezentând rezultatul a 40 de ani de îmbunătăţire şi dezvoltare continue.

La Frankfurt, vizitatorii pot admira un exemplar din ediţia aniversară RX-8. Modelul are componente speciale integrate în şasiu şi caroserie, precum şi accesorii noi la exterior şi interior.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS