18.1 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPreţul rovinietei nu depinde de poluare

Preţul rovinietei nu depinde de poluare

Sancţiunile pentru neachitarea taxei de drum încep de la 500 de lei

Taxa de drum va fi plătită de la 1 ianuarie 2008 în funcţie de perioada de valabilitate, şi nu după clasa de emisii poluante. Prin urmare, posesorii de autoturisme vor achita trei euro pentru rovinieta de şapte zile, şapte euro pentru 30 de zile şi 28 de euro pentru tot anul. În 2007, taxa de drum pentru întregul an a fost la autoturisme de 24 de euro pentru non-Euro, 21 – pentru Euro I şi 16,8 – pentru Euro II.

 

Creşteri de preţuri

 

Rovinietele pentru vehiculele de transport marfă cu masa de până la 3,5 tone vor costa şase euro pentru o valabilitate de o săptămână, 16 euro pentru o lună şi 96 de euro pentru un an.

Posesorii de microbuze şi de autovehicule de transport marfă cu masa cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone vor plăti patru euro pentru rovinieta de o zi, 20 – pentru rovinieta cu valabilitate de o săptămână, 52 – pentru o lună şi 320 – pentru un an.

Pentru autocare şi vehicule de transport marfă cu masa între 7,5 şi 12 tone se vor achita şapte euro pentru de o zi, 35 – pentru o săptămână, 91 – pentru o lună şi 560 – pentru un an.

Taxa de drum pentru vehiculele de transport marfă cu masa de peste 12 tone cu maximum trei axe va fi de nouă euro pentru o zi, 45 – pentru o săptămână, 117 – pentru o lună şi 720 – pentru un an.

Posesorii vehiculelor de transport marfă cu masa mai mare sau egală cu 12 tone cu minimum patru axe vor putea circula pe drumurile naţionale dacă plătesc 11 euro pentru rovinieta de o zi, 55 – pentru o săptămână, 143 – pentru o lună şi 1.210 – pentru un an.

 

Sancţiuni usturătoare

 

În cazul absenţei rovinietei, amenda pentru autoturisme se situează între 500 şi 1.000 de lei.

Cuantumul amenzii pentru vehiculele de transport marfă cu masa mai mare sau egală cu 3,5 tone va fi între 1.500 şi 2.500 de lei.

Posesorii microbuzelor şi vehiculelor de transport marfă cu masa mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone vor plăti între 2.500 şi 3.000 de lei dacă nu au rovinietă.

Amenda în cazul autocarelor şi vehiculelor de 7,5 – 12 tone va fi între 3.500 şi 4.500 de lei, iar pentru cele care depăşesc 12 tone şi au trei axe, sancţiunea este cuprinsă între 4.500 şi 6.000 de lei.

Valoarea cea mai ridicată a amenzii, între 6.000 şi 9.000 de lei, va fi aplicată pentru vehiculele de peste 12 tone cu minimum patru axe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII