18.1 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSNLO a obţinut ordonanţa preşedinţială pentru ICM

SNLO a obţinut ordonanţa preşedinţială pentru ICM

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a obţinut ieri o ordonanţă preşedinţială din partea Tribunalului Gorj, prin care Societatea pentru Închiderea şi Conservarea Minelor SA nu are voie să fie înscrisă ca acţionar al Societăţii Lignitului la Registrul Comerţului.

Măsura a fost luată până la judecarea recursului pe care Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) îl va formula împotriva sentinţei pronunţate la Tribunalul Gorj, prin care Societăţii pentru Închiderea şi Conservarea Minelor i se recunoaşte calitatea de acţionar al SNLO. În prezent, ICM este în faliment şi are ca lichidator firma BNP Consult din Craiova. În cazul în care ar avea acces la cele 66% din acţiuni, BNP ar avea posibilitatea să le vândă.

Tot ieri a avut loc şi o şedinţă a Comitetului creditorilor ICM, care au stabilit ca viitorul lichidator să fie SC SIOMAX SRL. Propunerea va fi făcută Adunării Creditorilor Societăţii pentru Închiderea şi Conservarea Minelor în şedinţa programată pentru 27 decembrie.

Dacă Adunarea Creditorilor va aproba propunerea, judecătorul sindic va fi obligat să ia act de această hotărâre.

De precizat că, în urma unei reorganizări care a avut loc la nivelul Tribunalului Gorj, Mirela Deaconu nu va mai fi judecător sindic, începând din 1 ianuarie 2008. Judecătoarea Deaconu, cea care a desfiinţat protocolul semnat între ICM şi MEF, va activa în cadrul altei secţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS