6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024

Oamenii zăpezii

Muncesc în fiecare zi de iarnă afară, în ger, în zăpadă, la temperaturi sub 0 grade Celsius. Mătură, deszăpezesc, construiesc, se urcă pe stâlpi sau vând la tarabă. Munca lor este aceeaşi indiferent de temperatura de afară şi de cele mai multe ori ca să se încălzească.

În timp ce olteanul de rând se văita de frig în casă la căldură, iar oamenii care erau pe străzi mergeau zgribuliţi, alţii erau la datorie, prin frig şi nămeţi, înfruntând temperaturi mai mici de -10 grade Celsius. Marius B. are 32 de ani şi lucrează la Serviciul de Salubritate. De aproape o săptămână, în fiecare zi sparge troienele îngheţate de pe marginea străzilor sau din centrului oraşului şi le încarcă în maşini. Se plânge de frig pentru că zăpada a îngheţat şi o spage cu greu, dar el nu mai simte de mult temperaturile scăzute. „Nu mi-e frig, că mă încălzesc muncind. Chiar transpir de la atâta spart şi cărat. E mai rău când ninge, că ne udăm, dar aşa, când e vremea bună, merge treaba mai repede. Anul trecut am fost norocoşi că nu am avut zăpadă, dar anul ăsta e mult de muncă. Nu sunt toţi anii la fel“, a spus bărbatul sprijinit în coada lopeţii. „Simţim şi noi frigul, cum să nu îl simţim, dar nu avem ce face dacă vrem să luăm un ban. Nu sunt ei mulţi, dar decât nimic, mai bine aşa. De la Revelion o ţinem cu zăpada asta şi nu se mai termină. Întâi am dat-o la o parte de pe străzi, acum o luăm de pe marginea lor. Asta e, dacă nu am învăţat carte. Am fi stat şi noi într-un birou la căldură, nu pe străzi, în frig, la zăpadă“, a spus Mîţu, şofer pe un camion care transportă zăpada.

„Bani puţini, mizerie şi frig“

În centru, în faţa Primăriei Craiova, câteva femei măturau de zor străzile. Una dintre ele să plângea că o doare rău spatele şi are picioarele îngheţate. „Nu mai pot de spate. De abia mă aplec. Am îngheţat de tot şi nu îmi trece cu nimic. De picioare nici nu mai vorbesc, că nu le mai simt“. „Păi, dacă nu îţi iei vestă groasă în spate, aşa ca mine. Şi două, trei perechi de şosete de lână în picioare. Nici nu zici că eşti afară. Hai să-i dăm zor că mai avem un pic şi terminăm! De asta le spun copiilor mei să înveţe, că la coada măturii nu ai nimic bun. Bani puţini, mizerie şi frig“, a spus Păuna, de 47 de ani. De pe un stâlp le privea zâmbind Ion V., care lucrează la intervenţii Electrica şi şi-a petrecut Revelionul la muncă, afară, în ger. „Am lucrat în noaptea de Revelion şi după Crăciun imediat că am avut foarte multe intervenţii. În noaptea de Revelion era un frig şi bătea vântul în anumite zone de am crezut că o să dea jos cu mine de pe stâlp. Ne-am mai încălzit în maşină între o defecţiune şi alta, cu câte o cafea pe la chioşcuri şi aşa ne trece vremea şi mai uităm de frig“, a spus bărbatul.

„Ne îmbrăcăm mai gros şi ne mai trece“

În intersecţii, pe străzi, şi alţi oameni îngheaţă de frig, la datorie, vânzătorii de ziare şi poliţiştii. „Ne e frig, nu ne e frig, trebuie să vindem ziarul. Asta ne e meseria. E rău când ninge sau când plouă că se udă ziarele, dar acum e bine. Nu e decât frig, dar ne îmbrăcăm mai gros şi ne mai trece“, a spus Costel, vânzător de ziare. În pieţe, pe Lipscani sau la Unirea, comercianţii îngheaţă şi ei în spatele tarabelor, suflă în mâini de frig şi se roagă să treacă ziua mai repede ca să ajungă acasă la căldură. „E greu iarna, dar ce să faci, trebuie să faci un ban. Anul ăsta a fost iarnă grea şi am îngheţat rău de frig. Oamenii de abia ies din casă să mai cumpere câte ceva, iar vânzarea la cărţi a scăzut. Ne-am obişnuit cu frigul, mai bem o cafea, un ceai cald, mai povestim. Ce să facem, ăsta ne e serviciul“, a spus Mihai, comerciant de cărţi.  

Ceai fierbinte şi spaţii încălzite pentru angajaţi

Potrivit legislaţiei din domeniul protecţiei muncii, în această perioadă angajatorii trebuie să ia toate măsurile pentru evitarea îmbolnăvirii în rândul salariaţilor. Orele de muncă în frig trebuie să alterneze cu pauze în care angajaţii să stea în locuri încălzite. Temperaturile scăzute înregistrate în ultimele săptămâni reprezintă un pericol pentru sănătatea celor care muncesc în aer liber. Angajatorii sunt obligaţi să le asigure între 0,5 şi un litru de ceai fierbinte, dar şi pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare a organismului. În acest scop, angajatorii trebuie să le pună la dispoziţie spaţii fixe sau mobile cu un microclimat corespunzător. În cazul în care aceste condiţii nu pot fi îndeplinite, şefii împreună cu reprezentanţii salariaţilor trebuie să ia diferite măsuri, reducerea duratei zilei de lucru sau întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU