4 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOltenia, ocolită de investitorii străini

Oltenia, ocolită de investitorii străini

Că Oltenia este o zonă săracă nu mai este o noutate pentru nimeni. Nivelul de dezvoltare economică are un trend de creştere lentă în cele cinci judeţe din sud-vestul ţării. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, din cele 34,5 miliarde de euro investiţi de străini în România în anul 2006, doar 2,7% au ajuns în Oltenia, ceea ce înseamnă 938 de milioane de euro, în creştere faţă de anul 2005, când în Oltenia au fost investite 745 de milioane de euro.

Cele mai multe investiţii directe se înregistrează în Bucureşti-Ilfov (64,3%) şi în Regiunea Sud-Est (7,7%), datorită portului Constanţa şi a porturilor la Dunăre de la Galaţi şi Brăila. Se remarcă o scădere a investiţiilor străine în zona de vest faţă de anii anteriori, ca urmare a unei saturări a pieţei în regiunea respectivă. Cele mai multe investiţii au venit din Austria, Olanda, Germania, Franţa şi Grecia.

Predomină investiţiile greenfield

Străinii au preferat investiţiile de la zero, aşa-numitele greenfield, şi foarte puţini şi-au închis capitalurile în fuziuni şi achiziţii de firme româneşti. Investiţiile greenfield au avut o pondere semnificativă în industria prelucrătoare, comerţ, intermedieri financiare şi asigurări, construcţii şi tranzacţii imobiliare. În regiunea Oltenia, investitorii străini au preferat domenii ca textile, confecţii, pielărie, alimente, băuturi, tutun, mijloace de transport, industria lemnului etc. Potrivit datelor furnizate de Banca Naţională a României, activitatea întreprinderilor cu investiţie străină directă, în ansamblul ei, are un impact pozitiv asupra balanţei comerciale a României, contribuţia la exporturi fiind de 72,5 %.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII