10.6 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCursuri de 70.000 de euro pentru meşteşugari

Cursuri de 70.000 de euro pentru meşteşugari

În acest an, 160 de meşteşugari doljeni vor beneficia de traininguri gratuite în domenii precum managementul calităţii, marketing, operare calculator, relaţii publice sau managementul resurselor umane.

 

Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, standardele calităţii şi competitivităţii muncii sunt din ce în ce mai ridicate. De la începutul acestui an, filiala din Craiova a Fundaţiei Învăţământului Preuniversitar şi Cooperaţiei Meşteşugăreşti „Spiru Haret“ – Grupul Şcolar de Arte şi Meserii „Spiru Haret“ derulează proiectul „Organizarea de module şi cursuri pentru perfecţionarea angajaţilor Uniunii Judeţene a Cooperaţiei Meşteşugăreşti (UJCM) Dolj“. „Proiectul are ca scop instruirea a 160 de angajaţi ai UJCM Dolj, organizând cursuri şi module, pe parcursul a şase luni, pentru creşterea adaptabilităţii şi competitivităţii personalului executiv şi decizional la cerinţele pieţei muncii europene“, a declarat Liana Troi, managerul proiectului. Potrivit acesteia, valoarea totală a proiectului, finanţat din fonduri PHARE 2005, Coeziune Economică şi Socială, Dezvoltarea Resurselor Umane, este de peste 73.000 de euro, din care 10% reprezintă contribuţia organizatorului.

Cinci module şi două cursuri

Proiectul constă în cinci module de câte 40 de ore (Managementul calităţii, Marketing, Operare calculator, Relaţii publice. Comunicare, Sănătatea şi securitatea la locul de muncă) şi două cursuri de 75 de ore (Manager resurse umane), respectiv 90 de ore (Manager sistem de mediu). Cei interesaţi se vor putea înscrie la aceste cursuri, care sunt gratuite, în perioada 24 martie – 6 aprilie. „Sutem cel mai vechi furnizor de servicii de formare profesională din Dolj. Am început încă din 1991 şi am recalificat peste 2.000 de şomeri. Dorim să continuăm acţiunea de formare, care poate duce atât la creşterea nivelului de trai în regiune, cât şi a competitivităţii serviciilor şi industriei mici“, a spus Lavinia Diaconu, directoarea adjunctă a Grupului Şcolar de Arte şi Meserii „Spiru Haret“.

„Şcolile trebuie să se adapteze la cerinţele pieţei“

Derularea acestui proiect vine în întâmpinarea nevoilor de pe piaţa muncii din Craiova, care, potrivit reprezentanţilor judeţului, sunt în neconcordanţă cu sistemul educaţional. „În prezent ar trebui să se vadă ce înseamnă piaţa forţei de muncă în judeţ şi este necesar ca şcolile să se adapteze la cerinţele pieţei. Avem un exemplu concret de neadaptare în domeniul confecţiilor, în care avem peste 8.000-9.000 de angajaţi în judeţ, dar numai două clase de specialitate în şcoală“, a declarat Constantin Dascălu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Acesta a subliniat faptul că secretul reuşitei în orice activitate întreprinsă de-a lungul vieţii este acela de a învăţa şi de a ne adapta permanent.

ONG-urile cheltuiesc bani eficient

Potrivit lui Constantin Dascălu, anul trecut, CJ Dolj a alocat două miliarde pentru susţinerea proiectele ONG-urilor: „Anul acesta vrem să prevedem o sumă mai mare, astfel încât an de an să alocăm din ce în ce mai mult pentru ca ONG-urile să aibă acces la proiecte. Banii sunt cheltuiţi mai bine pentru comunitate decât în administraţii pentru că interesul este mai mare“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII