19 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024

Averea interlopilor

Enryko stă la volanul unui Audi A8, Pară conduce un A6. Enryko şi-a tras ştaif de om de afaceri, fiind acţionar la diverse societăţi comerciale. Pară stă în umbră, dar, în schimb, el şi familia locuiesc în case ultraluxoase. Cine este mai bogat?

Numele lui Enryko-Cezar Constantinescu şi al lui Dumitru Pară au ţinut prima pagină a ziarelor în ultima săptămână, după ce interlopii craiovenii s-au tăiat cu săbiile în centrul oraşului. Enryko a ieşit puţin şifonat din bătălia de la Curtea de Apel Craiova. Şeful IPJ Dolj, Georgel Enescu, şi-a pierdut funcţia. Cercetările poliţiei continuă într-o totală discreţie, până în prezent agresorii nefiind identificaţi. Cine sunt însă cei doi şefi interlopi? Se spune că învârt mulţi bani. Posibil să fie foarte mulţi. Aşadar, la vedere, Enryko-Cezar Constantinescu figurează ca asociat la patru societăţi comerciale. Cele mai importante deţineri le are la Hangar 2000 SRL Craiova (85%), unde este asociat cu Doina Giucă (15%). Firma are ca principal domeniu de activitate bâlciurile şi parcurile de distracţii. Conform ultimului bilanţ depus la fisc, pe anul 2006 SC Hangar a avut o cifră de afaceri de circa 28.000 de lei, cu datorii de 126.000 de lei şi creanţe de 29.160 de lei. Pierderea netă declarată de firmă se cifra la 70.600 de lei. Altă societate unde Enryko este asociat este Taxi Continental SRL (45%), alături de Adinel Ilinca (45%) şi Georgeta Dicu (10%). În 2006, această societate a avut o cifră de afaceri de 1,34 milioane de lei, cu o pierdere netă declarată de 330.000 de lei şi datorii de 1,42 milioane de lei.

 

De la ARO la Audi

 

În alte societăţi, Enryko deţine mai puţine procente, însă figurează ca asociat cu persoane influente din economia doljeană. Aşa este, spre exemplu, societatea Uniunea Fotbal Club SA, unde Enryko are 20% din acţiuni, avându-i ca asociaţi pe Costel Mitriţă (23%), Samir Sprânceană (22%), Valentin Dobre (20%) şi alţii. Firma este în lichidare, neavând bilanţul contabil depus din 2003. Ultima dintre firmele la care este asociat este Macplast SRL Craiova (0,01%). Asociat majoritar în această societate este BMO Oltenia (99,97%), controlată prin Asociaţia Creştin-Catolic Ortodoxă (60,8%) şi Asociaţia Divart (39,15%) de controversatul Dinel Staicu, boss-ul de la SIF Oltenia. În cercul Macplast, Dinel i-a mai atras pe Adinel Ilinca şi Dumitru Miţărel, care au însă procente la fel de mici ca şi Enryko.

În nume personal, Enryko nu are decât un Audi A8. Nu deţine nici o locuinţă, însă a avut una anul trecut pe strada Ioana Radu, pe care a vândut-o. Dumitru Pară nu este asociat la nici o firmă din Dolj. Personal, are o maşină, A6, cu mai puţini cai putere decât a lui Enryko. Până să fie fericitul posesor al acestei limuzine, Pară a schimbat mai multe maşini: trei ARO, o Dacie, o Lada 1200 şi un Cielo. Acesta mai deţine două terenuri cu construcţii pe bulevardul Nicolae Titulescu şi pe Calea Severinului.

Mult mai bogat este însă fiul acestuia, Gheorghe Pară. Parcul auto al acestuia include un autoturism Mercedes, un Renault şi un BMW. A avut în trecut un Audi şi un BMW, pe care le-a vândut. Mai are printre proprietăţi două case pe strada Constantin Brâncoveanu şi un apartament în cartierul Brazda lui Novac.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

43 COMENTARII