0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCreditul în franci elveţieni, o mare ţeapă

Creditul în franci elveţieni, o mare ţeapă

Luăm de la bănci mai mulţi bani dacă ne împrumutăm în franci elveţieni, dar am putea returna mult mai mult din cauza riscului valutar mare al acestei monede. Dacă în urmă cu un an francul elveţian era cotat la 1,8 lei, acum se apropie de dolar.

Majoritatea băncilor ne îmbie cu francii elveţieni. Oferta bancară ne arată, la prima vedere, numai avantaje ale împrumuturilor în franci elveţieni: dobânzi relativ mai mici decât la euro şi la dolari, cuprinse între 3,99 şi 4,75%, DAE (dobânda anuală efectivă) mai mică şi cu un punct procentual decât la euro. Dar cine a apucat să contracteze un credit în franci elveţieni în urmă cu doi ani are deja dezavantaje din cauza creşterii acestei monede. La începutul lui 2007, francul elveţian se vindea cu 1,8-1,9 lei, cotaţiile de dată recentă ale Băncii Naţionale a României (BNR) ne arată un franc întărit la aproape 2,3 lei. Dacă leul este mai slab în raport cu francul elveţian, acesta din urmă a avut cea mai mare devalorizare în ultimii doi ani în raport cu euro şi dolarul.

 

Cererea scumpeşte francul elveţian

 

Băncile ne motivează că francul elveţian este o monedă stabilă, datorită economiei acestei ţări. La rândul lor, analiştii susţin că este o monedă supusă unui risc valutar sporit pe termen lung. Se creează chiar un cerc vicios, similar cu acela al euro: dacă băncile acordă mai multe credite în franci elveţieni, atunci creşte cererea pentru această monedă pe piaţă, deci valuta respectivă se apreciază în raport cu leul. Cu alte cuvinte, plătim mai mulţi lei pe un franc elveţian, astfel că ne creşte rata bancară.

 

Pierzi la paritate

 

În altă ordine de idei, nu ai de unde să cumperi franci elveţieni la casele de schimb. Băncile care acordă astfel de credite le transmit clienţilor că au două modalităţi de plată dacă nu găsesc această valută pe piaţă. Fie vin cu lei la bancă, de unde cumpără la cursul unităţii pentru a-şi achita rata la credit, fie vin cu euro şi acolo îi schimbă în franci. Această modalitate este dezavantajoasă pentru client, din cauză că pierde din schimbul valutar. Atunci când cumperi euro cu lei ai o pierdere, iar când iei franci elveţieni cu euro, mai ai una la paritate. De exemplu, un client are de achitat o rată de 100 de franci elveţieni pe lună. Dacă acum un an achita băncii lunar 180-190 de lei, acum trebuie să plătească la cursul BNR 234,5 lei, iar la cursul afişat de una dintre băncile din Craiova, 235,6 lei. Dacă respectivul client vrea să cumpere euro şi să achite la acea unitate bancară contractând franci, atunci trebuie să cumpere 62,65 euro. Nici o casă de schimb nu dă suma exactă, deci va trebui să ia 65-70 de euro. Deja a scos bani mai mulţi din buzunar. Apoi, ia francii elveţieni necesari de la bancă, unde paritatea euro-franc este de 1,59. Deci 1,59 franci elveţieni pentru fiecare euro. Cu cei 65 de euro cumpăraţi va achiziţiona 103 franci elveţieni (la cotaţia băncii). În total, clientul plăteşte în plus aproape 20 de lei faţă de rata propriu-zisă.

 

Iei mai mulţi bani

 

Principalul avantaj al creditelor în franci elveţieni este acela că potenţialii clienţi bancari vor încasa mai mulţi bani de la bancă decât dacă, la aceleaşi venituri, s-ar împrumuta în euro. De asemenea, băncile ne mai promit că DAE este mai mică la franci. După calculele noastre, nu este nici o diferenţă. Am contactat o bancă din Craiova care are o promoţie la creditele în această monedă. Să presupunem că împrumutăm 20.000 de franci elveţieni pe 25 de ani, la o dobândă de 3,99% pe an, DAE – 7,12%. După calculele băncii, ar însemna să plătim o rată lunară de 153 de franci elveţieni, adică de 360 de lei (calculat la un curs de 2,345 lei pe un franc elveţian).

Dacă am contracta aceeaşi sumă în euro, banca ne-ar împrumuta 12.300 de euro tot pe 25 de ani, la o dobândă de 5,95% pe an şi DAE de 8,77%. Pare mult mai scump în euro. Ofiţerul de credite chiar ne spune acest lucru. Dar solicităm să ne calculeze şi ratele comparative. Aflăm că în primul caz avem o rată de 153 de franci elveţieni pe lună, adică 358 de lei. Iar în al doilea caz, avem de plată o primă rată de 120 de euro, iar următoarele sunt de 99,4 euro pe lună. La cursul BNR din ziua respectivă a rezultat că avem de plată 370 de lei. Este o sumă foarte apropiată de cea în franci, deşi oferta de creditare în această valută a părut mult mai ieftină decât la euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII