Dintr-o greşeală a băncilor, persoanele care au deja un credit s-au trezit datoare cu „imensa“ sumă de un leu şi şapte ani au interdicţii la împrumuturi. Numărul rău-platnicilor debitori cu sume derizorii este păstrat în mare secret de Biroul de Credit, care refuză să dea publicităţii asemenea informaţii.
Şansele multor doljeni de a se mai împrumuta la diverse bănci au fost spulberate de unele unităţi bancare la care aceştia au contractat deja credite. Din erori „accidentale“, mai multe bănci din Craiova au furnizat Biroului de Credit datornici cu sume modice de la 0,7-0,8 lei, până la unu-cinci lei. Persoanele astfel intrate în evidenţa Biroului de Credit nu mai au dreptul să se împrumute la unităţi bancare timp de şapte ani. Legislaţia este astfel concepută încât pentru orice leuţ pe care nu l-ai plătit la timp băncii, şi nu din vina ta, eşti inclus automat în lista neagră de rău-platnici a Biroului de Credit şi nimeni nu te poate scoate de acolo.
Cu ce drept poate decide arbitrar o bancă soarta unui client de a se mai împrumuta? Nici un act normativ şi nici normele Băncii Naţionale a României (BNR) nu făceau referire, până anul acesta, la astfel de lucruri. Odată ce te-ai trezit intrat peste noapte în evidenţele Biroului de Credit, chiar dacă poţi dovedi că ai plătit absolult toate ratele la credit în termen, nu mai poţi face mare lucru. Poţi doar să apelezi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului şi să reclami banca neglijentă, dar craiovenii nu au făcut uz de acest drept legal. „Până acum nici o persoană nu ne-a reclamat că ar fi fost nedreptăţită de o bancă în modul acesta“, a afirmat directoarea Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Dolj, Elena Costea.
Neoficial, mai multe bănci din Craiova au recunoscut că au astfel de cazuri de datornici cu sume mici, dar, oficial, subiectul este tabu.
Diferenţe de dobânzi
Cele mai multe cazuri în care clienţii au apărut cu restanţe modice la bănci sunt din cauza diferenţelor de dobânzi necomunicate în timp util persoanei debitoare. Mai exact, se majorează dobânda, banca nu informează clientul care îşi achită ratele lunare la timp, dar luna următoare este introdus automat în Biroul de Credit din vina băncii. Apoi, dacă mai doreşti un credit, eşti constrâns să te împrumuţi tot de la banca respectivă. Aşa a păţit o craioveancă, de 32 de ani. „Am avut o descoperire de card la care am plătit la timp ce aveam de achitat. Apoi am mers să fac un credit la altă bancă şi mi s-a spus că nu mai pot contracta altul pentru că figurez la Biroul de Credit, cu suma de trei lei. Nu mi-a venit să cred că mi se poate întâmpla aşa ceva. Am cerut explicaţii băncii şi am primit scuzele lor pentru că au majorat dobânda şi nu m-au anunţat la timp, dar tot nu mă pot scoate de la Biroul de Credit“, a spus aceasta. Majoritatea băncilor susţineau că o pot împrumuta doar dacă unitatea respectivă la care avea datoria de trei lei îşi asuma în scris greşeala. „Banca însă nu a vrut să îmi elibereze o astfel de hârtie în care să-şi recunoască eroarea, dar mi s-a comunicat că pot lua credit tot de la ei“, a afirmat craioveanca.
Biroul de Credit
acoperă erorile băncilor
Deşi a fost înfiinţat cu rolul de a elimina rău-platnicii din sistem, Biroul de Credit de la Bucureşti acoperă erorile băncilor în legătură cu micii debitori. GdS a solicitat, în repetate rânduri, instituţiei să precizeze câţi doljeni figurează în evidenţe cu restanţe de câţiva lei, dar ne-am lovit de refuzul categoric al conducerii acesteia. „Nu vă furnizez asemenea date, pentru că nu vreau eu. Nu am dat nici unui ziar asemenea informaţii. Tot ce este public găsiţi la BNR“, a precizat directorul Biroului de Credit, Şerban Marian Epure. De altfel, pare un lucru normal ca Biroul de Credit să acopere greşelile unităţilor bancare, pentru că entitatea despre care vorbim este o societate pe acţiuni, constituită prin asocierea a 25 de bănci comerciale din România. Potrivit datelor publicate pe internet, Consiliul de Administraţie al Biroului de Credit este format, aproape exclusiv, din directori şi preşedinţi ai băncilor care au constituit Biroul şi pentru care funcţionează acesta.
Adio, greşeli bancare!
De curând, legislaţia este în favoarea clientului. Băncile sunt obligate să anunţe cu 30 de zile înainte persoanele care ar figura cu anumite restanţe la credite sau cărora li s-au majorat dobânzile. După ce clientul a fost informat, are un termen în care îşi poate achita datoria. „Sunt multe persoane introduse eronat de bănci la Biroul de Credit, iar de acum o lună nu se mai poate. Banca trebuie să anunţe în scris clientul şi să-i dea un termen pentru a-şi achita datoria. Doar după ce clientul a fost informat şi nu merge la bancă să-şi clarifice situaţia sau să-şi achite datoria poate fi inclus în evidenţele Biroului de Credit. Dacă nu e vina omului, datoria se şterge, dacă e vina lui, atunci o plăteşte“, a spus directoarea OJPC Dolj. Elena Costea a mai afirmat că, în baza legislaţiei actuale, băncile pot fi amendate de OJPC cu sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei, dacă nu informează corect clientul privind dobânzile practicate şi DAE.