Reprezentanţii Ford trebuie să obţină acordul autorităţilor locale înainte de a primi autorizaţiile necesare şi de a începe lucrările. Compania americană are deja probleme de mediu, care au fost preluate prin privatizarea Daewoo.
Oficiali ai companiei Ford şi ai Daewoo Automobile România s-au întâlnit ieri la Prefectura Dolj, cu autorităţile locale din administraţie şi din domeniul protecţiei mediului, pentru a obţine un acord de principiu înaintea demarării procedurilor legale de preluare a fabricii de la Craiova.
Din partea constructorului american de autoturisme au fost prezenţi la dezbateri Dionisio Campos, managerul de tranziţie, şi Nadia Crişan, PR pentru Ford din partea firmei de consultanţă Mc Guire & Woods. Participanţii la discuţii au precizat că reprezentanţii Ford vor să se asigure de sprijinul autorităţilor în respectarea legislaţiei, pentru a se evita „precedentul neplăcut“ – cu referire la blocarea procesului de privatizare de către Comisia Europeană, pentru ajutoare de stat acordate ilegal.
Directorul general al Daewoo Automobile Craiova, Ion Ion, a declarat că ieri s-a obţinut acordul de principiu al autorităţilor locale pentru toate activităţile pe care Ford le va desfăşura la Craiova. „Aşa cum era prevăzut în contractul care urmează să fie finalizat, acordul autorităţilor în desfăşurarea tuturor activităţilor, conform reglementărilor legale din România atât privind mediul, cât şi celelalte activităţi este obligatoriu înainte de a începe lucrările“, a precizat Ion Ion. Acesta a adăugat că, după ce ieri s-a obţinut acordul de principiu al autorităţilor locale, urmează ca şi constructorul de autoturisme din Bănie să prezinte documentele pentru a obţine autorizaţiile „de mediu, de construcţie şi de investiţii“.
Ford se grăbeşte
PR-ul pentru Ford, Nadia Crişan, a precizat că intenţia companiei americane este de a finaliza cât mai repede contractul cu Daewoo: „Contractul de privatizare a fost extins până pe 14 martie. După ce am primit decizia Comisiei Europene, decizia noastră este să finalizăm cât mai repede posibil acest contract, respectiv să putem pune în aplicare condiţiile precedente şi să trecem legea specială prin parlament până pe 4 martie“.
Amintim că „legea Ford“ a trecut de Senat în forma iniţială, urmând ca decizia finală să fie luată de forul decizional, Camera Deputaţilor, care va trebui să dezbată legea ţinând cont de precizările de la Bruxelles. „Decizia comunicată de Comisia Europeană ne permite să începem lucrările imediat ce contractul se va finaliza“, a adăugat Nadia Crişan.
„Există probleme de mediu“
Directoarea Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului Craiova, Monica Mateescu, a declarat, după întâlnirea de la prefectură, că Ford trebuie să demareze procedurile de mediu pe bază de proiect, pentru a obţine acordul autorităţilor. „Există o serie de probleme de mediu care sunt preluate prin această privatizare şi care va trebui rezolvate, pentru că ţin de obligaţia cumpărătorului. Ford trebuie să vină cu un plan de dezvoltare, ca să discutăm pe concret (…). Pe partea de producţie efectivă, ei au la dispoziţie mai mult de un an pentru a intra pe cursul normal“, a spus Mateescu.
Conform programului de conformare al Daewoo, producătorul de autoturisme din Craiova are termen până în 2009 pentru a scăpa de problemele de mediu, termen care trebuie preluat şi de Ford. „Daewoo are o monitorizare privind protecţia solului şi subsolului, la depozitul de şpan, pentru a nu se infiltra în pânza freatică. Mai există 16 foraje de control pe suprafaţa fabricii care să determine alte elemente chimice care pot afecta pânza freatică: aluminiu, mangan, nichel, plumb. De asemenea, rezervorul de carburanţi trebuie să respecte normele de mediu“, a precizat directoarea Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului.
Ford nu mai construieşte alte spaţii
Directoarea Agenţiei de Mediu a dezvăluit că americanii de la Ford nu intenţionează să mai construiască alte spaţii de producţie, ci vor să le modifice pe cele actuale sau să le schimbe destinaţia. Una dintre secţiile vizate este cea de vopsitorie. Ford poate continua programul de mediu iniţiat de Daewoo înainte de privatizare, la care se adaugă modificările necesare. „Măsurile care erau prinse în Programul de Conformare al Daewoo sunt preluate automat de către Ford“, a spus Monica Mateescu.
Zonă industrială reactivată
În urma discuţiilor de ieri cu oficialii Ford, Primăria Craiova a şi decis să ia prima măsură. Consiliul local va adopta o hotărâre pentru a reactiva zona Daewoo drept zonă industrială.
Hotărârea a fost luată la solicitarea Ford, care ar fi precizat că se va lucra în trei schimburi, deci se va face zgomot, iar în imediata vecinătate a uzinei nu mai trebuie să se construiască locuinţe. Reprezentanţii municipalităţii spun că zona este delimitată în Planul Urbanistic General (PUG) al Craiovei ca şi zonă industrială, dar edilii doresc să o reactiveze.