Zece posturi de medici specialişti au fost scoase la concurs în ultimul an, în spitalele mici din Dolj, fără succes, însă. Deşi s-au organizat până acum trei concursuri, nici un absolvent de medicină nu s-a arătat interesat să muncească pe un salariu mic, într-un spital fără dotări materiale şi fără statut de unitate clinică.
Salarii de mizerie, lipsa posibilităţilor de perfecţionare şi condiţiile grele de lucru îi obligă pe tot mai mulţi medici să refuze un post în afara Craiovei.
Potrivit Autorităţii de Sănătate Publică Dolj, spitalele din judeţ duc lipsă de medici specialişti, iar la concursurile organizate nu se înscrie nimeni. La Spitalele din Segarcea, Calafat şi Băileşti s-a încercat de trei ori scoaterea la concurs a postului de medic specialist în anestezie-terapie intensivă, dar fără succes. Pentru că nu s-a prezentat nimeni, posturile respective sunt ocupate în prezent de un singur medic, şi acela pensionar, care face naveta între cele trei spitale. Cum reuşeşte acesta să facă faţă muncii extrem de solicitante, se miră şi conducerea ASP Dolj, care susţine că, deocamdată, nu se poate altfel. „Specialitatea ATI este necesară pentru operaţii. Medicul merge la spital atunci când este programată operaţia, pentru ca, după câteva ore, să fie prezent la altă intervenţie din alt spital“, a declarat dr. Ştefan Popescu, directorul adjunct al ASP Dolj.
Doi pe loc, la Craiova
Cele trei unităţi sanitare amintite nu duc lipsă doar de medici anestezişti. Spitalul din Băileşti a mai scos la concurs până acum de trei ori şi câte un post de specialist în neonatologie, pediatrie şi radiologie. La Calafat sunt libere două posturi: de radiolog şi de psihiatru. Şi Spitalul din Dăbuleni duce lipsă de pediatru şi de psihiatru, dar se descurcă deocamdată cu un medic pediatru pensionar.
Spre deosebire de situaţia din judeţ, în Craiova este bătaie pe posturi, dacă se poate spune aşa, având în vedere că la concursuri se prezintă în medie cam două-trei persoane pentru un loc. Reprezentanţii ASP Dolj spun că nu salariile îi îndepărtează pe debutanţi de munca într-un spital din afara Craiovei. „Salariul nu ar mai fi un impediment. Un medic specialist în ATI primeşte multe sporuri, astfel încât salariul lui ajunge destul de consistent. Toată lumea vrea în schimb să lucreze într-un centru universitar, unde se practică medicină avansată, iar dotările materiale sunt mult mai bune“, a mai spus Popescu.
Totuşi, directorul adjunct este contrazis de medici. Liderul Sindicatului PROMEDICA de la Spitalul de Urgenţă Craiova susţine că, în timp ce salariul unui medic rezident a ajuns să depăşească 800 de lei – salariul minim pentru studii superioare, există şi medici, fără rezidenţiat, în unităţi sanitare neclinice, adică din afara Craiovei, care au un salariu de bază de 650 de lei. „Practic, aceşti medici, potrivit grilelor de salarizare din Ordinul nr.115, din februarie 2008, referitoare la salarizarea personalului medical, nu se consideră că ar avea studii superioare“, a declarat dr. Mihai Florea, liderul Sindicatului PROMEDICA.
Soluţia: rezidenţiatul pe post
Problema specialiştilor din spitalele de provincie se va putea rezolva de anul acesta prin „rezidenţiatul pe post“, sunt de părere reprezentanţii ASP Dolj. Aceasta înseamnă că absolvenţii de medicină care nu prind un loc la concursul de rezidenţiat vor putea opta pentru cel pe post. Adică vor avea şansa să facă rezidenţiat, dar cu condiţia ca, după terminarea studiilor, să rămână în funcţia oferită. În felul acesta sunt şanse mari ca posturile din judeţ să nu mai rămână neocupate.
Rezidenţiatul pe post nu este o inovaţie. Această formulă a funcţionat înainte de 1989 şi se numea secundariat.
Prea mulţi dentişti
Pe ansamblu, situaţia personalului medical este destul de bună. În Dolj, există în prezent 2.562 de medici, dintre care 416 – de familie, 1.030 – specialişti, 349 – dentişti şi 767 – rezidenţi. În afară de cele zece posturi de specialişti din spitalele din afara Craiovei, nu există altele neocupate, cererea fiind mai mare decât oferta, chiar şi în mediul rural, îndeosebi în specialitatea medicină dentară.