Potrivit unui studiu realizat de CLIMM Craiova, din punct de vedere turistic, Oltenia şi regiunea similară din Bulgaria (zonele nord-vestică şi central-nordică) se confruntă cu aceleaşi probleme.
În cadrul proiectului „Dezvoltarea porturilor turistice dunărene, începând de la Mehedinţi-Vidin până la Olt-Plevna“, finanţat prin programul Phare CBC 2005 România Bulgaria, Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CLIMM) Craiova a realizat un studiu privind identificarea priorităţilor deja existente şi a acţiunilor în implementare cu privire la dezvoltarea turistică a porturilor dunărene începând de la Mehedinţi-Vidin până la Olt-Plevna. „În cadrul acestor zone au fost identificate atât oportunităţile şi potenţialul turistic de care dispun aceste zone, precum şi nevoile de dezvoltare din aceste zone transfrontaliere“, se arată în studiu. Zona S-V Oltenia este bogată în ceea ce priveşte arhitectura tradiţională, folclorul, arta şi meşteşugurile, cultura şi istoria.
De asemenea, zona prezintă un potenţial mare pentru turismul sportiv şi de agrement: pescuit, trasee, ciclism sau canotaj.
„Din lipsa mijloacelor financiare proprii şi a interesului scăzut al investitorilor, resursele de apă termală din Lonele, Desa, Urzicuţa şi Gherceşti au rămas până acum neexploatate“, precizează studiul. În această zonă se pune accentul pe agroturism.
Turismul bulgăresc
În cadrul zonei de nord-vest a Bulgariei, obiectivele turistice pot fi reprezentate de peisajul pitoresc oferit de variatele forme de relief.
O atracţie turistică pot fi şi numeroasele peşteri, formaţiuni pietroase, cascadele şi parcul natural din Vratsa (Balkan), cele şapte izvoare minerale din judeţele Vârşeţ şi Berkoviţa, cetatea Baba Vida, vârful Vola şi mănăstirile Ciprvsky şi Klissouki.
„Infrastructura de turism este slab dezvoltată în aceste zone, existând doar câteva hoteluri şi cabane special amenajate în scop turistic“, se arată în studiu.
Potrivit acestuia, zona central-nordică a Bulgariei dispune de o bogată moştenire naturală şi culturală şi de un mare potenţial turistic în apropierea oraşelor Plevna, Veliko, Târnovo şi Ruse, însă infrastructura de turism este şi aici slab dezvoltată.
Probleme similare pentru ambele zone
Analiza Swot a acestor zone a evidenţiat faptul că ambele comunităţi (română şi bulgară) se confruntă cu probleme similare – o infrastructură slabă de transport, şomaj ridicat, venituri mici, dependenţă mult prea mare de agricultură, un nivel scăzut al activităţilor industriale, lipsa unei pregătiri de calitate, probleme de mediu.