4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAVAS vrea să vândă creanţele Oltchim şi apoi acţiunile

AVAS vrea să vândă creanţele Oltchim şi apoi acţiunile

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care solicită modificarea modalităţii de recuperare a creanţelor pe care le deţine la Oltchim, estimate la 160 de milioane de dolari, au declarat ieri reprezentanţii AVAS.
„Prin transformarea creanţei în acţiuni ne-ar fi crescut cota la peste 90%, numai că am întâmpinat dificultăţi din partea acţionarilor minoritari cu care ne-am tot judecat. Am încercat acest proces de trei ori (convertirea creanţelor în acţiuni – n.r.) până acum. Aşa vom apela la vânzarea creanţelor şi ulterior la vânzarea pachetului de acţiuni pentru a obţine un profit“, au spus reprezentanţii AVAS. Potrivit proiectului, modificarea constă în recuperarea creanţelor pe care AVAS le deţine la Oltchim prin vânzarea acestora, nu prin transformarea lor în acţiuni.
„Ţinând cont de dubla calitate a statului faţă de această societate comercială, respectiv de principal creditor, dar şi acţionar majoritar (…) prin adoptarea prezentului act normativ se creează condiţiile necesare pentru recuperarea eficientă a creanţelor deţinute de stat asupra societăţii în actuala conjunctură economică, defavorabilă valorificării creanţelor prin conversia acestora în acţiuni“, se arată în textul proiectului. În document se subliniază faptul că în condiţiile actuale de pe piaţa bursieră naţională şi internaţională există riscul nerecuperării creanţei AVAS în cadrul unui proces de lichidare şi chiar de plată a unor sume suplimentare necesare închiderii şi conservării până la vânzarea unor instalaţii de producţie specifice activităţii din domeniul petrochimic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS